Ce este ecografia transfontanelara
Ecografia transfontanelara este o metoda de examinare a anatomiei intracraniene a nou-nascutului si copilului de pana la 2 ani, cu ajutorul ultrasunetelor.
Eco transfontanelar este o investigatie neinvaziva, neiradianta, nedureroasa ce poate fi efectuata precoce, dupa nastere si atat timp cat beneficiem de “ferestrele” ecografice ale creierului, respectiv fontanelele.
Fontanela anterioara este cea mai utilizata, inchiderea acesteia producandu-se de obicei intre 9 si 15 luni (uneori mai tarziu).
Se mai folosesc, in special la nou nascut, fontanelele posterioara si mastoida (postero-laterala), prima disponibila pana spre 3 luni iar ultima 1- 2 ani.
In ce cazuri se recomanda ecografia transfontanelara
Medicul neonatolog, pediatru sau neurologul pediatru recomanda aceasta investigatie, de obicei in urmatoarele cazuri:
- nou-nascut prematur < 32 saptamani sau < 1500g;
- nou- nascut cu suferinta perinatala;
- suspiciune de hemoragie cerebrala;
- suspiciunea de leziuni ischemice;
- suspiciune de malformatii cerebrale;
- hidrocefalie;
- infectii neonatale (TORCH, lues);
- suspiciunea de tumora intracraniana;
- convulsiile, coma, crizele de apnee/cianoza;
- traumatisme cranio-cerebrale;
- malformatii cardiace cianogene cu semne neurologice.
Avantajele ecografiei transfontanelare
Metoda de investigatie prin ecografie transfontanelara are numeroase avantaje, dintre care:
- lipsa efectelor nocive, a oricarui tip de radiatie;
- examinarea in timp real, fara o pregatire prealabila speciala;
- posibilitatea repetarii oricat de frecvente;
- rezolutie foarte buna la pacientul pediatric;
- accesibilitate mare si costuri relativ reduse (comparativ cu CT sau RMN).
Cand si cum se realizeaza ecografia transfontanelara
Ecografia transfontanelara este recomandata atunci cand medicul este ingrijorat ca cel mic ar putea avea probleme neurologice.
Bebelusii prematuri au intotdeauna indicatie de efectuare a ecografiei transfontanelare, pentru a fi identificate din timp eventuale complicatii neurologice cum sunt hemoragia intracraniana sau afectarea materiei albe din creier, complicatie denumita leucomalacie. De asemenea, medicul poate solicita efectuarea unei ecografii transfontanelare in cazul in care capul bebelusilor creste mai repede decat ar fi de asteptat, daca fontanela este bombata sau daca bebelusul manifesta simptome neurologice.
Ecografia transfontanelara permite diagnosticarea hemoragiilor intracraniene, a hidrocefaliei, tumorilor sau chisturilor intracraniene sau a complicatiilor meningitei.
Este important sa stii ca rezultatul ecografiei nu este influentat de plansetul bebelusului. Medicul te va incuraja sa ii oferi suzeta, sanul sau jucaria preferata, pentru a-i distrage atentia si a-l linisti.
In cazul bebelusilor nascuti prematur, prima ecografie transfontanelara se efectueaza dupa nasterea si stabilizarea bebelusului. Ea este menita sa identifice eventuale hemoragii intracraniene. In functie de rezultatul obtinut si de evolutia clinica a micului pacient, medicul poate solicita sau nu repetarea examenului ecografic.
In cazul in care medicul suspicioneaza alte probleme medicale, el poate recomanda efectuarea ecografiei transfontanelare oricand inainte de varsta de 6 luni. In unele situatii, ea se poate efectua si mai tarziu, desi este posibil ca examinarea sa nu mai fie la fel de usoara sau de concludenta.
Pentru detalii si programari la ecografie transfontanelara la Dr. Catalin Ignat, Medic primar Radiologie si Imagistica Medicala, sunati la Call Center 021.9432
Citeste si despre: Ecografia de sold la nou nascut pentru diagnosticarea si tratarea precoce a displaziei de sold