Cancerul colorectal reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer la nivel mondial și o cauză majoră de mortalitate oncologică. Deși este prevenibil și tratabil dacă este depistat la timp, adesea este diagnosticat tardiv din cauza absenței simptomelor specifice în stadiile incipiente. Importanța screeningului regulat și a identificării precoce a simptomelor timpurii devine astfel esențială pentru îmbunătățirea prognosticului și creșterea șanselor de supraviețuire.
Anatomia și fiziologia colonului și rectului
Colonul și rectul sunt componente esențiale ale intestinului gros, parte finală a tractului digestiv. Colonul este responsabil de absorbția apei și a electroliților din bolul fecal, iar rectul are rolul de a depozita materiile fecale până la momentul defecației. Împreună, acestea formează o structură tubulară care se întinde de la cec până la canalul anal.
Mucoasa colonului este formată din celule epiteliale care se regenerează constant. În timp, unele dintre aceste celule pot suferi mutații care duc la apariția de polipi. Majoritatea polipilor sunt benigni, dar unii pot evolua spre leziuni displazice sau carcinoame [1].
Cancerul colorectal (CRC) apare când aceste celule suferă modificări genetice și epigenetice care favorizează proliferarea necontrolată. Majoritatea cancerelor colorectale apar la nivelul colonului descendent, sigmoid și rect, segmente supuse unui tranzit intestinal mai lent.
Fiziologic, colonul este împărțit în mai multe porțiuni: ascendent, transvers, descendent și sigmoid. Rectul este ultima porțiune, localizată anterior de sacrum. În funcție de localizarea tumorală, simptomele și tratamentul pot varia semnificativ [2].
Înțelegerea anatomiei și fiziologiei normale este crucială pentru a interpreta corect simptomele precoce și pentru a decide metodele de screening cele mai potrivite pentru fiecare pacient.
Etiopatogeneza cancerului de colon
Cancerul colorectal are o etiopatogeneză complexă, multifactorială, în care interacțiunea dintre factorii genetici și cei de mediu este esențială. Unul dintre principalii factori de risc este istoricul familial de CRC sau de polipi adenomatoși, mai ales în contextul sindroamelor ereditare precum polipoza adenomatoasă familială (FAP) și sindromul Lynch.
Factorii de mediu au un impact semnificativ. Dieta bogată în grăsimi animale, carne roșie procesată și săracă în fibre alimentare este asociată cu un risc crescut de dezvoltare a leziunilor premaligne. Activitatea fizică scăzută, obezitatea și fumatul contribuie, de asemenea, la acest risc.
Bolile inflamatorii intestinale cronice, precum boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, cresc riscul de carcinom colonic prin mecanisme legate de inflamația cronică și regenerarea epitelială defectuoasă. În aceste cazuri, monitorizarea regulată este esențială.
Secvența adenom–carcinom este un proces bine documentat în care un polip adenomatos benign evoluează treptat către carcinom invaziv. Acest proces poate dura între 7 și 10 ani, oferind un interval optim pentru intervenții preventive prin screening.
În plus, mutațiile genetice somatice dobândite, cum ar fi cele la nivelul genelor APC, KRAS, TP53 sau instabilitatea microsatelitară, joacă un rol central în carcinogeneză. Analiza moleculară a acestor markeri poate orienta tratamentul personalizat în stadiile avansate.
Simptome timpurii ale cancerului colorectal
În stadiile incipiente, cancerul colorectal poate fi complet asimptomatic, ceea ce face depistarea sa timpurie o adevărată provocare. Totuși, unele simptome subtile pot semnala prezența unei leziuni neoplazice în dezvoltare, iar recunoașterea lor este esențială.
O modificare recentă și persistentă a tranzitului intestinal, cum ar fi alternanța între diaree și constipație, poate fi un semn precoce. Aceste modificări sunt deseori atribuite altor cauze benigne, dar dacă persistă, ele necesită investigații suplimentare.
Prezența sângelui în scaun, fie vizibil (hematochezie), fie depistat doar prin teste de laborator (sânge ocult în fecale), este un semnal de alarmă. Tumorile din colonul drept pot duce la anemie feriprivă cronică, din cauza sângerărilor oculte prelungite [4].
Balonarea abdominală, durerile colicative, senzația de evacuare incompletă sau tenesmele rectale pot fi interpretate greșit ca semne ale unui sindrom de colon iritabil. Totuși, în contextul altor factori de risc, ele trebuie evaluate cu seriozitate.
Scăderea în greutate neintenționată, fatigabilitatea și pierderea poftei de mâncare sunt simptome generale, dar în combinație cu cele gastrointestinale, ridică suspiciunea unei afecțiuni oncologice [5].
Identificarea acestor simptome timpurii și adresarea rapidă către un specialist gastroenterolog sau oncolog pot face diferența dintre un tratament curativ și unul paliativ.
Metode de diagnostic și importanța screeningului
Diagnosticul cancerului colorectal începe de cele mai multe ori cu suspiciunea clinică, dar este confirmat prin investigații imagistice și endoscopice. Colonoscopia este metoda de elecție, permițând vizualizarea directă a mucoasei colonice și prelevarea de biopsii [6].
Testele de screening precum cele pentru hemoragii oculte in fecale (FOBT) sau testul imunochimic fecal (FIT) sunt metode neinvazive care pot detecta sângele ocult în scaun. Acestea sunt recomandate anual în cadrul programelor de screening pentru persoanele peste 45 de ani [3].
Sigmoidoscopia flexibilă permite examinarea colonului distal și este o alternativă utilă în anumite cazuri, dar nu înlocuiește complet colonoscopia totală. CT colonografia sau colonoscopia virtuală este utilă pentru pacienții care nu pot tolera procedura invazivă [4].
În funcție de istoricul familial, simptomatologie și factorii de risc, ghidurile internaționale recomandă personalizarea frecvenței screeningului. Persoanele cu risc crescut pot necesita începerea investigațiilor mai devreme de 45 de ani și repetarea la intervale mai scurte.
Screeningul regulat este esențial pentru depistarea și excizia leziunilor precanceroase. Astfel, se poate preveni dezvoltarea cancerului și se poate reduce semnificativ mortalitatea prin CRC în rândul populației generale [4].
Managementul cancerului colorectal
Tratamentul cancerului colorectal variază în funcție de stadiul de evoluție al bolii, localizare, comorbidități și profilul genetic al tumorii. Managementul este întotdeauna multidisciplinar și implică oncologi, gastroenterologi, chirurgi, radiologi și specialiști în anatomie patologică.
Chirurgia este tratamentul principal în stadiile localizate. Se poate efectua o rezecție segmentară, cum ar fi colectomia sau rectosigmoidectomia, cu anastomoză primară sau colostomie, în funcție de localizarea și extinderea tumorii [3].
Chimioterapia adjuvantă este indicată pentru a reduce riscul de recidivă, mai ales în stadiile II și III.
Radioterapia este utilizată în special în cazurile de cancer rectal, unde poate fi administrată preoperator (neoadjuvant) pentru reducerea volumului tumoral și creșterea șanselor de rezecabilitate completă.
În cazurile metastatice, tratamentul devine paliativ și poate include terapii țintite sau imunoterapie, în funcție de exprimarea biomarkerilor precum MSI-H sau mutațiile BRAF/KRAS [5].
Importanța stadializării corecte a cancerului colorectal prin sistemul TNM (Tumoră – Noduli – Metastaze) este fundamentală pentru alegerea celei mai potrivite strategii terapeutice.
Prognostic și urmărire
Prognosticul cancerului colorectal depinde în mod direct de stadiul la care este diagnosticat. În stadiul I, rata de supraviețuire la 5 ani poate depăși 90%, în timp ce în stadiul IV scade dramatic sub 15%.
Factori de prognostic negativ includ invazia ganglionară, metastazele hepatice sau pulmonare, marginile chirurgicale pozitive și nivelul crescut al markerului tumoral CEA (antigen carcinoembrionar) [1].
După tratamentul curativ, urmărirea pacientului este esențială pentru depistarea recurenței locale sau la distanță. Se recomandă colonoscopie de control la 1 an de la intervenție, apoi la intervale stabilite de medic.
Monitorizarea periodică a CEA, examene imagistice (CT torace/abdomen/pelvis) și examen clinic la fiecare 3–6 luni în primii 2–3 ani fac parte din protocolul de follow-up [1].
Educația pacientului privind simptomele de recidivă sau complicații postoperatorii (stenoze, fistule, metastaze) este de asemenea crucială în perioada post-terapeutică.
Prevenție
Prevenirea cancerului colorectal se bazează pe modificarea factorilor de risc și implementarea programelor de screening. Adoptarea unei diete echilibrate, bogate în fibre și legume și săracă în grăsimi animale contribuie la reducerea riscului.
Activitatea fizică regulată, menținerea unei greutăți corporale normale și renunțarea la fumat și alcool sunt măsuri importante. Studiile au arătat că o viață activă reduce incidența cancerelor digestive, inclusiv a CRC [3].
Pacienții cu boli inflamatorii intestinale cronice trebuie să urmeze un protocol de supraveghere endoscopică periodică, deoarece riscul lor de neoplazie colonică este crescut.
Vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV) nu are legătură directă cu CRC, dar este relevantă în prevenția altor tipuri de cancer gastrointestinal (ex: anal).
Cel mai eficient mod de prevenire a cancerului colorectal rămâne totuși screeningul activ al populației asimptomatice și educația privind simptomele precoce și importanța controalelor medicale.
Cancerul colorectal este o afecțiune gravă, dar adesea prevenibilă și tratabilă dacă este descoperită în stadii timpurii. Simptomele pot fi subtile, motiv pentru care screeningul regulat și conștientizarea populației sunt vitale. Investigațiile simple și accesibile pot salva vieți prin depistarea leziunilor precanceroase sau a cancerului în faze incipiente. Promovarea unui stil de viață sănătos și respectarea recomandărilor medicale pot reduce semnificativ incidența și mortalitatea asociate acestei boli.
Disclaimer: Informațiile din acest articol nu înlocuiesc consultul medical sau recomandările specialistului.
Doriți o programare sau detalii despre investigații și costuri pe care nu le găsiți în lista de prețuri? Ne puteți transmite aici solicitarea dvs. și vom reveni cât mai curând posibil.
