Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin și un organ fibro-muscular. Situată sub vezica urinară, în fața rectului, prostata înconjoară uretra, secreția ei intrând în compoziția lichidului seminal.
Cancerul de prostată este a doua cea mai frecvent diagnosticată neoplazie și a cincea cauză de deces prin patologie tumorală la sexul masculin.
Incidența acestei patologii crește odată cu înaintarea în vârstă, fiind mai frecventă la pacienții peste 60 de ani. Aplicarea pe scară tot mai largă a metodelor de screening a facut ca numărul bărbaților nou diagnosticați în intervalul de vârstă 45 – 59 de ani să crească substanțial.
FACTORII DE RISC
Riscul de apariție al cancerului de prostată este influențat în proporții diferite de factorii de mediu și de cei genetici. Cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât riscul de apariție al acestei neoplazii crește, iar pacienții de peste 80 de ani au un risc crescut. Bărbații care au avut o rudă de grad 1 diagnosticată cu această neoplazie prezintă un risc dublu de aparitie, iar agregarea familiară a genelor BRCA (1 și 2) implicate în alte neoplazii (sân) duc și ele la prezența unui risc crescut. Rasa (populația de culoare) și obezitatea sunt elemente ce cresc probabilitatea de apariție a neoplasmului de prostată, cât și a unor forme mai agresive. Cancerul de prostată se devoltă în aproximativ 80% din cazuri în prezența testosteronului, fiind denumit hormonodependent.
SIMPTOME
În stadiile incipiente neoplasmul de prostată este asimptomatic. Această particularitate provine din faptul că dezvoltarea tumorii are loc la periferia glandei (prostatei). Pe măsură ce boala avansează și dezvoltarea se face către interiorul glandei, simptomele apar sub diferite manifestări precum:
Jet urinar cu presiune și debit scăzut;
Senzație de golire incompletă a vezicii urinare;
Apariție a micțiunilor frecvente în timpul nopții ;
Dificultate în amânarea actului micțional.
Pe măsură ce boala evoluează, mai pot apărea:
Durere la urinat;
Prezență a sângelui în urină sau în spermă;
Dureri ale pelvisului sau dureri osoase;
Disfuncție erectilă;
Semne generale, cum ar fi scădere ponderală, oboseala, lipsa poftei de mâncare, amețeli, paloare.
De menționat că aceste semne și simptome nu sunt specifice cancerului de prostată. Una sau mai multe se pot întâlni și în alte patologii urologice, neurologice etc. Este important consultul medicului urolog, care va decide strategia de investigații pentru stabilirea diagnosticului.
INVESTIGAȚII PENTRU DETECȚIA CANCERULUI DE PROSTATĂ
Prima etapa în diagnostic este reprezentată de anamneză. În cadrul acesteia, medicul urolog discută cu pacientul și încearcă să identifice simptome sugestive pentru boală, cât și factorii de risc. Urmează examenul clinic, acesta fiind o etapă importantă în algoritmul de diagnostic. Tușeul rectal permite medicului să analizeze consistența și forma prostatei și, eventual, să depisteze leziuni suspecte clinic, având în vedere că în stadiile incipiente acest neoplasm se dezvoltă la periferia prostatei. Analiza antigenului prostatic specific este o etapă de bază în cadrul diagnosticului. PSA (antigenul specific prostatic) este o proteină sintetizată exclusiv la nivelul prostatei. Creșterea nivelului acestui biomarker poate sugera cancerul de prostată, dar poate avea valori crescute și în alte afecțiuni de natură benignă (prostatită, infecții de tract urinar, hiperplazia benignă de prostată). Dozarea PSA se face din sânge, iar efectuarea unor manevre diagnostice (tușeul rectal, biopsia prostatică, cistoscopia), anumite medicamente, contactul sexual, mersul pe bicicletă pot duce la creșterea valorii PSA. În cadrul diagnosticului sunt importante și analizarea ritmului de creștere a PSA-ului, asocierea valorii PSA cu volumul prostatei, cât și analiza freePSA față de valoarea PSA total.
Investigațiile imagistice au un rol important. RMN multiparametric de prostată este o investigație non-invazivă, non-iradiantă, care ajută la identificarea leziunilor prostatice înalt suspecte oncologic. Ele pot fi încadrate conform clasificării PI-RADS în 5 grupe, în funcție de clasa de risc.
Confirmarea prezenței neoplasmului de prostată se face histopatologic, acesta fiind examenul de certitudine. Acest lucru presupune recoltarea de fragmente de țesut de la nivelul prostatei, fiind apoi trimise la laboratorul de anatomie patologică, acolo unde medicul de specialitate analizează specimenele bioptice și precizează diagnosticul. Obținerea fragmentelor se face prin puncție biopsie prostatică, prin abordare transrectală sau transperineală sub ghidaj ecografic. Asocierea imaginilor RMN cu imaginile ecografice din timpul puncției biopsie prostatică crește acuratețea procedurii (Puncția biopsie RMN fusion).
TRATAMENTUL CANCERULUI DE PROSTATĂ
Opțiunile terapeutice pentru cancerul de prostată depind de momentul diagnosticării, stadializarea tumorală, gradul de răspândire, vârsta pacientului sau starea generală de sănătate.
Descoperit în stadiile incipiente și tratat curativ, procentul de vindecare este de peste 90%. Tratamentul este individualizat și poate fi de mai multe tipuri:
Supravegherea activă – poate fi o opțiune pentru formele cu dezvoltare lentă, limitate și care nu provoacă simptome;
Tratamentul chirurgical – Prostatectomia radicală (deschisă, laparoscopică sau cu sistemul robotic daVinci Xi);
Radioterapia externă, brahiterapia;
Terapia Hormonală (este un tratament care inhibă producția de testosteron);
Chimioterapia sau terapia Biologică (imunoterapia).
Pacienții vor fi urmăriți pe termen lung, indiferent de modalitatea de tratament, prin examen clinic (anamneză, tușeu rectal), investigații imagistice (examen RMN pelvis, CT torace, scintigrafie osoasă) și determinarea PSA-ului o dată la 3 luni, în primii 2 ani și la 6 luni, ulterior.
Doriti sa aflati detalii despre investigatii si costuri pe care nu le gasiti in lista de preturi? Ne puteti transmite aici solicitarea dvs si vom reveni cu un raspuns cat mai curand posibil.
Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin și un organ fibro-muscular. Situată sub vezica urinară, în fața rectului, prostata înconjoară uretra, secreția ei intrând în compoziția lichidului seminal.
