“Am 21 de ani și de 10 ani mă confrunt cu o boală foarte rară și anume nevralgie pudendală sau hiperestezie cutanată gland. Aceasta se manifestă prin imposibilitatea atingerii glandului, durerile fiind de nesuportat. Am fost în total la 10 doctori și foarte mulți dintre aceștia nu știau ce să îmi facă pentru că nu s-au mai confruntat cu așa ceva.
La vârsta de 19 ani, am decis să las rușinea deoparte și să le spun părinților problema pe care o aveam. Pentru început, am fost la 3 medici urologi care mi-au dat pastile pentru durere neuropată. Tratamentul nu a funcționat, unul dintre aceștia a considerat că ar trebui să mă consulte și un medic dermatolog pentru a vedea dacă nu cumva am o ciupercă. Doctorii dermatologi mi-au spus clar că glandul arată perfect normal și nu era nicio urmă de vreo ciupercă. După aceea am fost la 2 medici neurologi care mi-au dat un alt tratament și să efectuez un RMN la coloana lombară si plex sacral. Noul tratament nu funcționase, iar interpretarea RMN-ului arăta faptul că nu era nicio anomalie care să evidențieze simptomatologia pe care o aveam.
De aici, lucrurile s-au complicat și am fost sfătuit de către medicul primar anestezist Palea Ovidiu să efectuez o terapie: pulsuri cu radiofrecvență și să iau un nou tratament. După o lună, acestea nu au dat rezultate și am avut un blocaj psihic, crezând că nu mai există nicio șansă de a mă vindeca și mă simțeam din ce în ce mai rău din punct de vedere psihic.
Domnul doctor Palea Ovidiu si doamna doctor Nadina Liculescu au fost de comun acord de a începe o nouă schemă de tratament, acesta constând în efectuarea a două terapii. După 7 ședințe, durerea la atingere s-a ameliorat considerabil, iar după 9 ședințe a ajuns chiar la nota 0, fiind un pas important spre vindecare. Problema care rămâne este că glandul mă doare la anumite mișcări, durerea fiind de nota 9-10.
Țin sa menționez că ședințele la doamna doctor psihiatru Dana Stejar m-au ajutat foarte mult. Dansa a reușit sa ma faca sa scap de acel blocaj psihic, să gândesc mai pozitiv și conștientizez ca in mine se afla o putere de autovindecare.
Daca cumva tu, cel care citești acest testimonial, ai această boala rara, sa știi ca exista o șansa de a te vindeca și trebuie sa fii puternic si sa crezi neincetat in tine. Au fost multe momente in care am clacat, am plâns si mă întrebam de ce tocmai eu trebuie să sufăr de așa ceva. Am acceptat această boală ca parte din mine și am început să cred cu adevărat că mă voi vindeca intr-o zi, iar deja semnele incep să apară. Medicii din clinica Provita sunt ca a doua familie pentru mine și le mulțumesc neîncetat pentru eforturile pe care le-au depus pentru a mă vindeca treptat.”
Andrei, 21 de ani
Nevralgia pudendală este o boală rară, insoțită de dureri intense, arzătoare, în regiunea genitală.
Este o afecțiune mai frecventă la femei, decât la barbați.
Cauzele sunt multiple, toate având la bază afectarea nervului pubian (pudendal). Acesta este responsabil de percepția senzorială a organelor genitale, a perineului și anusului. El este format din nervi care părăsesc măduva spinării inferioare și traversează canalul Alcock, unde poate suferi leziuni, prin constrictie.
Alte cauze ale acestei nevralgii pot fi: leziuni pelvine prin fracturi, boli ginecologice, nasteri dificile, boli vasculare locale, herpes zoster, tumori pelvine, diabet zaharat etc.
De regulă diagnosticul se obtine prin examinare IRM (RMN), care poate evidenția elemente ce afectează măduva spinarii, daă acestea există, pe baza examenului clinic și a unei anamneze detaliate.
Cel mai adesea tratamentul se rezuma la medicație analgezică sau neurotropă.
Utile pot fi și antidepresivele sau anticonvulsivantele. O ameliorare semnificativă se poate obține prin mijloace specifice recuparării medicale, așa cum a fost și cazul prezentat mai sus.