Skip to main content

Durerea abdominală, denumită de multe ori „durere de stomac”, reprezintă disconfortul sau durerea care apare oriunde în zona dintre marginea inferioară a toracelui și marginea superioară a pelvisului. Durerea abdominală este o problemă destul de comună, cu care se poate confrunta oricine, cel puțin o dată în viață. 

Acest tip de durere poate apărea ca simptom al balonării, indigestiei, durerii musculare, constipației ș.a. De obicei, durerea este prezentă pe termen scurt și nu este gravă. Totuși, există situații când durerea abdominală poate fi un semn al unei boli grave, iar, în acest caz, este necesară prezentarea de urgență la medic. 

Durerea abdominală: stomacul poate să doară? 

Răspunsul este DA: stomacul poate să doară. Durerea de stomac reprezintă un termen vast, care este folosit pentru a descrie durerea provocată de orice organ din zona abdominală. De cele mai multe ori durerile de stomac sunt însoțite de crampe, constipație, balonare, diaree etc. Este important să te adresezi medicului atunci când durerea persistă, pentru a putea beneficia de tratament. 

Cele mai frecvente cauze ale durerii abdominale 

Durerea abdominală poate fi cauzată de numeroase afecțiuni sau tulburări. Cauzele pot varia, de la afecțiuni minore, care dispar fără niciun tratament, până la urgențe medicale grave. Cele mai frecvente cauze ale durerii abdominale, includ: 

Alimentația 

Există produse alimentare care pot destabiliza sistemul digestiv, cauzând dureri abdominale. Stilul de viață nesănătos produce anumite dezechilibre în organism și poate duce la durere abdominală. De asemenea, sunt persoane care au alergii alimentare. Răspunsul imunitar la aceste alergii poate provoca o serie de simptome, inclusiv dureri de stomac. Alergiile alimentare comune, includ: 

  • ouă; 
  • lapte; 
  • arahide și alte fructe cu coaja tare; 
  • soia; 
  • pește și fructe de mare; 
  • grâu etc. 

Stresul acut 

Stresul, îngrijorarea și anxietatea sunt cauze comune ale disconfortului stomacal și ale altor simptome gastrointestinale. De obicei, este temporar și nu este grav. Cu toate acestea, pe termen lung, stresul cronic și anxietatea pot afecta sistemul digestiv și pot duce la probleme de stomac mai grave. 

Există o legătură puternică între creier și tractul digestiv prin sistemul nervos central. Partea sistemului nervos central care deservește tractul gastrointestinal, numită sistemul nervos enteric, realizează o legătură directă între creier și sistemul gastrointestinal. În situații stresante poate determina ca procesele fiziologice normale să fie interpretate ca dureroase. 

Durerea nu ar trebui să persiste mai mult de câteva ore și ar trebui să dispară când este eliminată situația stresantă. Dacă durerea durează mai mult de o zi, există posibilitatea ca durerea să fie provocată din alte cauze și trebuie să vă adresați medicului. 

Menstruația 

Crampele menstruale (dismenoreea) sunt dureri pulsatile resimțite în zona inferioară a abdomenului, care pot fi intense. Este o durere surdă, care poate începe cu 1-3 zile înainte de menstruație, atinge vârful la 24 de ore după debutul menstruației și dispare în 2-3 zile. Durerea poate fi suficient de severă încât să interfereze cu activitățile cotidiene timp de câteva zile în fiecare lună. În cazul în care, durerea provocată de crampele menstruale vă perturbă viața în fiecare lună sau simptomele se agravează progresiv trebuie să vă adresați medicului specialist. 

Diareea 

Una dintre cele mai frecvente cauze ale durerilor abdominale este diareea, care poate apărea pe fondul unei sensibilități alimentare, infecții bacteriene sau virale sau din cauza consumul de medicamente sau alcool. În aceste cazuri, simptomele vor dura mai puțin de 1-2 zile și adesea se vor îmbunătăți fără tratament medical. Dacă durerea abdominală și diareea durează mai mult de o săptămână sau continuă să revină pot fi un simptom al unei boli sau tulburări intestinale. 

Constipația 

Durerea abdominală poate apărea ca rezultat al constipației, o afectiune care se manifestă printr-un tranzit intestinal dificil și lent. Atunci când constipația este cauza durerii abdominale, persoana afectată se confruntă cu dureri ascuțite. Durerile ascuțite apar din cauza presiunii prea mare din intestine, cunoscută sub denumirea de balonare.  

Boli ale sistemului digestiv 

Bolile sistemului digestiv se pot manifesta prin dureri ale stomacului, dureri abdominale și vărsături. Aceste boli pot fi de mai multe tipuri și pot prezenta manifestări diferite. Rolul sistemului digestiv este de a descompune și transforma mâncarea, prin diferite procese, în vitamine, minerale, nutrieți, elemente importante pentru buna funcționare a organismului. De asemenea, sistemul digestiv are rolul de a separa nutrienții de substanțele toxice pentru a putea fi eliminate din organism. Dezechilibrele de la nivelul sistemului digestiv pot duce și la apariția durerilor abdominale, care pot fi de intesitate și durată diferită. Bolile sistemului digestiv se împart în următoarele categorii: 

  • Boli funcționale (boala de reflux gastroesofagian, sindromul de colon iritabil, boala celiacă, calculi biliari, constipație, gastrită, intoxicații alimentare, flatulență, balonare, diareea); 
  • Boli structurale (colita ulcerativă, boala Crohn, hemoroizi, fisuri anale, boli diverticulare, cancer de colon etc). 

Gastroenterita 

Gastroenterita, cunoscută și sub numele de „răceală la stomac”, este o infecție acută cauzată de bacterii, virusuri, paraziți, anumite substanțe chimice și unele medicamente. Gastroenterita reprezintă inflamația stomacului, iar simptomele pot fi de la moderate la severe. Infecția intestinală se manifestă prin crampe abdominale, vărsături, greață, diaree și uneori, febră. Pentru majoritatea persoanelor simptomele pot dispărea în decurs de o săptămână, dar uneori starea poate dura mai mult. Durata depinde de cauza gastroenteritei, dar și existența unei alte afecțiuni. 

Refluxul gastroesofagian 

Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) apare atunci când acizii și enzimele digestive nu rămân în stomac; sfincterul gastric nu se mai închide, iar conținutul stomacului se întoarce în esofag. Cele mai frecvente simptome ale BRGE sunt arsurile la stomac, regurgitarea și durere în partea superioară a abdomenului superior. Dacă refluxul gastroesofagian este cauza durerii abdominale, persoana va resimți o arsură la nivelul stomacului și gust amar. 

Această boală poate să apară la orice vârstă, indiferent de sex, dar este mai frecventă la persoanele peste 40 de ani. Bărbații prezintă o incidență mai mare a complicațiilor. De asemenea, boala de reflux gastroesofagian este întâlnită la 25 – 75 % dintre femeile însărcinate, însă simptomele dispar imediat după naștere. 

Sindromul intestinului iritabil 

Sindromul intestinului iritabil reprezintă un spectru de afecțiuni caracterizate prin durere abdominală și tulburări ale tranzitului intestinal. Pacienții care suferă de acest sindrom pot descrie disconfortul abdominal în diferite moduri, cum ar fi: durere ascuțită, crampe, balonare, distensie, senzația de plenitudine sau arsuri. Durerea poate fi declanșată de consumul anumitor alimente, după o masă, din cauza stresului emoțional, constipației sau diareei. 

Ulcer gastric  

Durerea abdominală este cel mai frecvent simptom al ulcerului gastric. Durerea poate fi resimțită de la mijlocul abdomenului până la gât, iar persoana afectată experimentează o durere surdă, intermintentă și arsuri la stomac. Pentru unele persoane, durerea poate apărea atunci când stomacul este gol sau pe timpul noapții și poate dispărea pentru scurt timp după ce mănâncă.  

Boala celiacă 

Boala celiacă este o boală autoimună, cu manifestare multi-sistemică, în care sistemul imunitar atacă mucoasa intestinului subțire atunci când sunt consumate alimentele cu gluten (grâu, orz, secară și alte cereale). Practic, corpul  nu poate absorbi în mod corespunzător nutrienții. Boala celiacă poate provoca o serie de simptome, inclusiv diaree, dureri abdominale și balonare. Reacția organismului nu este aceeași cu o reacție alergică și nu provoacă șoc anafilactic. Simptomele pot dura de la câteva ore până la câteva zile.  

Intoleranța la lactoză 

Intoleranța la lactoză este o afecțiune digestivă manifestată prin incapacitatea organismului de a digera lactoza. Simptomele includ balonare, gaze, dureri abdominale și diaree. Majoritatea persoanelor cu intoleranță la lactoză pot tolera brânza, cantități reduse de lapte și iaurt.  

Durerile acute ale abdomenului și cauze posibile, în funcție de localizare 

Durerea abdominală este frecventă și adesea lipsită de importanță. Totuși, durerea abdominală acută și severă este aproape întotdeauna un simptom al unei afecțiuni intra-abdominale, care necesită atenție medicală de urgență. 

Apendicita 

Apendicita reprezintă inflamarea apendicelui, care poate duce la ruperea acestuia. Poate provoca durere acută în zona inferioară a abdomenului. Durerea poate fi bruscă și se resimte în partea dreaptă a abdomenului. Este o durere care se agravează atunci când tușești, mergi sau faci alte mișcări bruște. Poate dura de la 1-2 zile la câteva săptămâni sau luni, revenind după o anumită perioadă de timp. Din acest motiv, persoanele aleg să nu viziteze medicul de la prima apariție a durerii. Durerile specifice apendicitei cronice pot apărea intermitent timp de luni de zile înainte ca starea să se agraveze. 

Litiaza biliară 

Litiază biliară reprezintă procesul de formare a calculilor biliari (pietre la bilă), care variază ca dimensiune de la cea a unui grăunte de nisip până la cea a unei mingi de golf. Atunci când calculii biliari blochează căile biliare ale tractului biliar, litiaza biliară poate provoca durere bruscă în partea din dreapta sus a abdomenului. Dureri abdominale pot fi severe, bruște, care durează de obicei între 1 și 5 ore, deși uneori pot dura doar câteva minute. Dacă simptomele continuă și sunt lăsate netratate, calculii biliari pot provoca complicații grave. 

Litiaza renală (pietre la rinichi) 

Litiaza renală este o afecțiune cauzată de prezența calculilor (pietrelor) în interiorul rinichilor sau tractului urinar (ureter sau vezică urinară). Mai poartă numele de urolitiază sau nefrolitiază. Dimensiunea pietrei variază de la cea a unui grăunte de nisip la cea a unei perle. Majoritatea pietrelor la rinichi sunt eliminate în mod natural.  

Durerea este ascuțită și intensă și apare în zona lombară, subcostală sau în partea laterală a abdomenului. De asemenea, durerea poate fi resimțită și în alte zone, precum abdomenul inferior sau zona genitală.  

Pancreatită 

Pancreatita este o problemă medicală gravă, caracterizată prin inflamarea pancreasului, care este un organ esențiale cu funcții multiple în organism. Principalul simptom al pancreatitei este durerea bruscă și severă în partea stânga sus sau în mijlocul abdomenului. Durerea se poate agrava în câteva minute după ce ai mâncat sau băut și apare fecvent după consumarea alimentelor cu un conținut ridicat de grăsimi. Poate dura câteva zile și poate devini constantă și severă. 

Infecție urinară 

O infecție a tractului urinar (ITU) este o infecție situată în orice parte a sistemului urinar. Sistemul urinar include: rinichii, ureterele, vezica urinară și uretra. Majoritatea infecțiilor implică tractul urinar inferior (vezica urinară și uretra). Femeile prezintă un risc mai mare de a dezvolta o infecție urinară. Simptomele cele mai frecvente sunt reprezentate de arsuri la urinare, urinare frecventă și sânge în urină. De asemenea, infecția urinară poate provoca crampe abdominale dureroase, necesitând tratament medical. 

Boala Crohn 

Boala Crohn este un tip de boală inflamatorie intestinală, care provoacă inflamația tractului digestiv, ceea ce poate duce la dureri abdominale, diaree severă, oboseală, scădere în greutate și malnutriție. Durerea abdominală variază de la un caz la altul, de la o durere difuză cu intensitate redusă, până la o durere intensă și progresivă. Durerea abdominală poate apărea sub formă de crampe intense sau/și intermitente. 

Cancerul – de stomac, pancreas, rinichi 

Aceste forme de cancer pot produce durere în diferite zone ale abdomenului. În funcție de organul afectat, durerea poate fi resimțită, astfel: 

  • Cancerul de stomac – La început durerea poate fi resimțită ca un ușor disconfort abdominal sau durere deasupra ombilicului. Este posibil ca simptomele să nu apară până când cancerul se află într-un stadiu avansat. 
  • Cancerul de pancreas – O durerea surdă în partea superioară a abdomenului (zona stomacului) și/sau a spatelui. Durerile pot fi intermitente. 
  • Cancerul de rinichi – Odată cu avansarea cancerului poate fi resimțită o durere abdominală în flanc (40% din cazuri), însoțită de o  durere constantă în partea inferioară a spatelui, de obicei în zona afectată. 

La ce medic te programezi dacă te doare stomacul 

De cele mai multe ori, pacientul este consultat prima data de către un medic primar. Dacă medicul va observa simptome asociate cu probleme ale sistemului digestiv, pacientul va fi trimis la o consultație cu un medic specialist în gastroenterologie. Medicul gastroenterolog este specialistul care se ocupă de depistarea și tratamentul afecțiunilor sistemului digestiv (esofag, stomac, intestin subțire și intestin gros). Adesea, problemele tratate în gastroenterologie au legătură cu restul corpului, iar un număr extins de tulburări pot avea manifestări gastrointestinale. Din această cauză, medicii gastroenterologi colaborează cu specialiști din alte ramuri medicale. 

Teste și analize când te doare burta sau abdomenul 

În prima fază, medicul va realiza un examen abdominal care constă din patru componente de bază: inspecție, palpare, percuție, auscultație. 

Testele și analizele variază în funcție de simptomele pe care le prezintă pacientul. Medicul poate recomanda analize de urină, sânge și scaun. De asemenea, testele imagistice sunt utile pentru detectarea anomaliilor sistemului digestiv sau a altor organe. 

Analize de sânge 

Analizele de sânge sunt unele dintre cele mai frecvente teste pe care le recomandă medicii pentru a monitoriza starea generală de sănătate sau pentru a ajuta la diagnosticarea afecțiunilor medicale. 

Test Rapid Feritină-anemie 

Fierul este un mineral esențial de care organismul are nevoie pentru a funcționa corect. Nivelurile de fier trebuie să rămână echilibrate în organism; dacă sunt prea scăzute sau prea mari, ar putea duce la boli cronice sau alte probleme de sănătate.  

Test de sânge pentru amilază și lipază 

Un pancreas care funcționează bine este parte integrantă a unui sistem digestiv sănătos. Un test de laborator pentru amilază și lipază este o modalitate ideală de a diagnostica afecțiunile care afectează acest organ, cum ar fi: pancreatita, cancerul, boala celiacă, boala Crohn, fibroza chistică, o tulburare de alimentație sau consumul de alcool. 

Testarea pentru boala celiacă 

Acest test va identifica anticorpii pe care sistemul imunitar îi produce ca răspuns la consumul de gluten. Prezența anticorpilor poate indica dacă există o intoleranță la gluten. 

Test LDH – Lactat dehidrogenază  

Acidul dehidrogenază lactică (LDH) este o enzimă care se găsește în țesuturile corpului, necesară pentru funcționarea optimă a organismul. Niveluri ridicate de LDH înseamnă demonstrează prezența leziunilor tisulare. Țesuturile lezate pot afecta organele majore (inima, creierul, ficatul și plămânii).  

Test IgE total – Imunoglobulina E 

Dacă testarea demonstrează niveluri mai mari de IgE în sânge, acesta poate fi un semnul unei alergii. Acest test nu identifică care alergen este declanșatorul, din această cauză sunt necesare teste alergice suplimentare, inclusiv teste pentru alimente specifice și alergeni de mediu. 

Analiza pentru anticorpi Helicobacter Pylori 

Este o analiză care se realizează în orice moment al zilei, fiind un indicator bun pentru detectarea infecției. Pentru a putea diferenția o infecție activă de una pasivă se recomandă testul Antigen Helicobacter pylori din materii fecale. 

Analiza pentru Complementul seric C3 

Complementul seric reprezintă un grup de proteine plasmatice ce se activează în urma unei reacții dintre un antigen și un anticorp. Dacă nivelurile acestor proteine sunt prea mari sau prea scăzute, ar putea indica o tulburare autoimună – boala celiacă, lupusul sau artrita sau un fel de infecție). Un test de sânge C3 poate ajuta la identificarea potențialelor probleme de sănătate, astfel încât să se poată obține îngrijirea și tratamentul adecvat. 

Investigații imagistice 

Investigațiile imagistice pot oferi informații detaliate despre organele și structurile abdominale, iar medicii vor beneficia de o imagine mai clară a stării medicale. 

Ecografia abdominală 

Ecografia abdominală este o investigație imagistică medicală care examinează organele și vasele mari de sânge din abdomen. Ecografia abdominală este o metodă nedureroasă, neiradiantă și non-invazivă, care cu ajutorul undelor sonore obține imagini din interiorul abdomenului. Este testul de screening preferat, deoarece este precis, ușor de realizat și ieftin. De asemenea, este testul cel mai folosit pentru anevrismul de aortă abdominală. Testul poate fi utilizat pentru a diagnostica sau pentru a exclude multe afecțiuni de sănătate. 

CT abdominal 

Tomografia computerizată (CT) a abdomenului este un test imagistic de diagnosticare. Medicii îl folosesc pentru a ajuta la detectarea bolilor intestinului subțire, colonului și a altor organe interne. Este adesea folosit pentru a determina cauza durerii inexplicabile. Scanarea CT este rapidă, nedureroasă, non-invazivă și precisă. Este un test care poate dezvălui leziuni interne și sângerări suficient de rapid pentru a ajuta la salvarea de vieți. 

Endoscopia abdominală 

Endoscopia abdominală, denumită și endoscopia digestivă superioară sau gastroscopie, este o procedură care permite vizualizarea și examinarea esofagului, stomacului și duodenului, în timp real. Poate diagnostica și trata problemele tractului digestiv superior.  

Medicul va folosi un un endoscop – un tub îngust, flexibil, cu o cameră video ușoară și mică, care va fi introdus în cavitatea bucală. Înainte de endoscopie se recomandă repaus digestiv de cel puțin 4 ore. Acest lucru este necesar pentru a se asigura că stomacul este gol pentru procedură.  

Endoscopia digestivă superioară este necesară atunci când pacientul prezintă simptome sau tulburări, precum: durere abdominală, sângerări în tractul digestiv superior, greață și vărsături, probleme la înghițire și pierdere în greutate.  

Tratamente pentru durerea abdominală 

Durerea abdominală are multe cauze, astfel tratamentele sunt diferite, în funcție de afecțiunea sau tulburarea diagnosticată. După stabilirea diagnosticului, medicul va recomanda tratamentul potrivit, luând în considerare următoarele: 

  • Dacă durerea este cauzată de o intoleranță sau alergie alimentară se va recomanda modificarea dietei; 
  • Dacă durerea apare pe fondul unei infecții, inflamații, afecțiuni digestive, se vor prescrie medicamente, inclusiv antibiotice în cazul infecțiilor abdominale bacteriene; 
  • Dacă durerea apare din cauza herniei gastrice transhiatale, calculilor biliari sau apendicitei este necesară intervenția chirurgicală. 

Prevenție 

Problemele digestive se află printre principalele motive ale prezentării pacientului la medic. Alimentația și stilul de viață reprezintă principalele cauze ale afecțiunilor și tulburărilor de ordin digestiv. Prevenția contribuie la menținerea stării generale de sănătate, iar evaluarea medicală periodică este un instrument de bază recomandat tuturor oamenilor. Controale medicale periodice se realizează în funcție de vârstă, afecțiuni existente etc. și sunt stabilite împreună cu medicul dvs. Chiar dacă persoanele sunt asimptomatice, controlul periodic ajută la stabilirea unei imagini de ansamblu a stării de sănătate și poate preveni orice dezechilibru al organismului. 

Alimente interzise dacă te doare stomacul 

În funcție de cauza durerii de stomac, medicul va recomanda un anumit regim alimentar. În cazul alergiilor alimentare sau intoleranței lucrurile sunt mai clare. Prin consumarea unei diete sănătoase, bazată pe fructe și legume, pot fi evitate durerile de stomac și alte simptome. Fiecare afecțiune sau tulburare digestivă vine la pachet cu o serie de alimente interzise, care vor fi comunicate de către medic. 

În cazul durerii de stomac, se recomandă evitarea următoarelor alimente: 

  • Lactate – sunt greu de digerat de organism pentru că sunt bogate în grăsimi; 
  • Alimente prăjite – conțin ulei și grăsimi. Acestea nu sunt indicate nici când ești sănătos, iar atunci când suferi o durere de stomac, alimentele prăjite o pot agrava; 
  • Mâncare picantă – pentru a o putea digera organismul va trebui să lucreze mai mult, fapt ce poate contribui la înrăutățirea stării; 
  • Băuturi carbogazoase – bulele de acid nu sunt indicate pentru sistemul digestiv, iar din cauza conținutului ridicat de zahăr poate apărea diareea; 
  • Fructe și legume proaspete – sunt excelente pentru organism atunci când ești sănătos. În cazul în care stomacul suferă un disconfort, conținutul ridicat de fibre poate agrava starea. 

Alimente recomandate când te doare burta 

Anumite alimente pot fi bune pentru tine atunci când te doare burta sau când suferi de o anumită tulburare digestivă. Lista alimentelor recomandate, include: 

  • Lichide (apă, ceai de plante, supă); 
  • Banane; 
  • Pâine prăjită; 
  • Orez fiert; 
  • Cartofi și morcovi fierți (în cazul diareei); 
  • Pui fiert sau gătit la cuptor etc. 

Alte bune practici pentru ameliorarea durerilor abdominale 

Următoarele practici pot ajuta la prevenirea sau ameliorarea durerilor abdominale: 

  • Alocă suficient timp celor 3 mese de peste zi; 
  • Redu consumul alimentelor grase și procesate; 
  • Identifică intoleranțele și alergiile alimentare; 
  • Bea mai multă apă; 
  • Redu stresul și dormi între 7 și 9 ore; 
  • Menține o activitate fizică regulată; 
  • Spălă-te des pe mâini: 
  • Renunță la fumat; 
  • Elimină consumul excesiv de alcool. 

Cu toate acestea, dacă durerea abdominală persistă și interferează cu calitatea vieții, adresați-vă medicului dumneavoastră.  

Programează-te aici pentru un consult de Gastroenterologie!

 

Referințe: 

 https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/4167-abdominal-pain 

https://www.mayoclinic.org/symptoms/abdominal-pain/basics/causes/sym-20050728 

https://www.healthline.com/  

https://www.uchicagomedicine.org/forefront/gastrointestinal-articles/stress-stomach-pain-when-to-see-a-doctor  

https://www.niddk.nih.gov/  

https://www.medicalnewstoday.com/articles/322047 

 

Leave a Reply

Close Menu