Skip to main content
Noutăți NORD

Cel mai performant RMN din tara, la Centrul Medical Provita din Bucuresti

By 30 iunie 2018decembrie 16th, 2021No Comments

RMN Bucuresti

Importanta radiologiei in medicina a crescut semnificativ in ultimii ani, motiv pentru care Centrul Medical Provita a achizitionat Magnetom Skyra 3T, unul dintre cele mai avansate scannere RMN produse in acest moment la nivel mondial. Este primul sistem 3T Tim + Dot, la ora actuala fiind cel mai performant din Romania si sud-estul Europei.

Magnetom Skyra 3T de la Siemens ajuta specialistii nostri sa diagnosticheze cu acuratete un intreg spectru de afectiuni, acestia putand astfel oferi pacientilor tratamente precise, moderne, minim invazive. Centrul Medical Provita se bucura de prezenta celor mai buni medici specialisti imagistica RMN din tara.

Ce este RMN?

Imagististica cu Rezonanta Magnetica (RMN) este o tehnologie de imagistica non-invaziva, care produce imagini anatomice tridimensionale detaliate. RMN permite diagnosticarea cu precizie a multor afectiuni din domenii precum neurologia, ortopedia, cardiologia, angiografia, senologia sau urologia. RMN (Rezonanta Magnetica) comparativ cu CT (Tomografia Computerizata), se efectueaza fara iradiere. Se bazeaza pe o tehnologie sofisticata prin care se excita si se detecteaza schimbarile in axa de rotatie a protonilor din apa din tesuturile vii.

Un aparat de rezonanta magnetica performat ca Magnetom Skyra 3T poate realiza si spectroscopia de rezonanta magnetica, masurand modificarile biochimice din tesuturi, in special la nivel cerebral sau spinal. Fata de examenul RMN clasic, prin spectroscopia de rezonanta magnetica se pot efectua teste suplimentare ce evalueaza metabolismul chimic al unei leziuni suspecte.

Cum se efectueaza RMN?

Pacientul este plasat intr-un mare magnet si trebuie sa ramana nemiscat pe toata durata scanarii pentru a nu distorsiona imaginea. Pacientului i se pot administra uneori intravenos, inainte sau pe durata scanarii, substante de contrast ce contin de obicei gadoliniu (RMN cu substanta de contrast), pentru a creste viteza realinierii protonilor in campul magnetic. Cu cat protonii se realiniaza mai repede, cu atat imaginea rezultata are un contrast mai bun.

Magnetom Skyra 3T este un scanner cu deschidere mare, ce nu inconjoara pacientul. A fost proiectat atat pentru a atenua claustrofobia creata de tunelul ingust si zgomotul asociat scannerelor clasice, cat si sa permita examinarea pacientilor obezi. In plus fata de echipamentele RMN 1.5T, Magnetom Skyra 3T:

  • permite secvente pentru pacienti aflati in situatii speciale (tije, suruburi metalice, imobili)

  • are un magnet mai scurt, ceea ce duce la o scanare mai rapida

  • permite vizualizarea leziunilor mici, incipiente

Exista riscuri la RMN?

Cu toate ca RMN nu emite radiatiile daunatoare specifice examinarilor cu raze X sau CT (computer tomograf), totusi creeaza un puternic camp magnetic. Acest camp se extinde dincolo de scanner, exercitand o influenta semnificativa asupra obiectelor din fier sau din alte materiale magnetizabile. Iata de ce pacientii cu implanturi, in particular cele care contin fier, nu pot beneficia intotdeauna de examinarea RMN.

Inainte de examinare trebuie sa tineti cont de urmatoarele aspecte:

  • Zgomotul puternic: poate presupune purtarea unor casti de protectie fonica

  • Stimulare nervoasa: variatiile rapide ale campului magnetic pot crea senzatii de gadilare sau mancarime

  • Substantele de contrast: sunt un risc pentru pacientii cu disfunctie renala severa, ce necesita dializa

  • Sarcina: desi nu au fost descoperite efecte negative asupra fatului, se recomanda ca RMN sa fie evitat, ca precautie, mai ales in primul trimestru de sarcina.

  • Claustrofobia: chiar si cei care sufera de o forma mai putin severa tolereaza cu greu o examinare de durata. In plus, multi pacienti adulti, precum si majoritatea copiilor, nu pot rezista nemiscati pe durata examinarilor – care in cazul RMN poate dura pana la o ora.

RMN cu sedare

Centrul Medical Provita este printre putinele clinici din tara care poate oferi pacientilor sai sedarea pe durata examinarilor RMN sau CT.

Cititi mai multe despre dotarile si echipa medicala a Centrului de Imagistica Provita.

Close Menu