Exista o reticenta destul de mare, printre pacientii cu durere cronica, de a apela la psihoterapie. Aceasta reticenta este foarte fireasca pentru ca ceea ce percep ei este durerea fizica iar legatura dintre biologic si psihologic nu este atat de evidenta si, cu atat mai putin, cunoscuta.
Reactia lor, atunci cand le este recomandata psihoterapia, este: ”Ce sa fac la psiholog? Cu ce ma poate ajuta psihologul cand durerea mea este fizica? Nu sunt nebun, durerea mea este reala, nu închipuita!”
Si asa este! Durerea lor este reala, sacaitoare si, uneori, incapacitanta, iar in lipsa altor informatii despre efectele psihologice ale unei dureri persistente si stresul psihic generat de aceasta, oamenii intra intr-un cerc vicios al incercarilor de a scapa de durere doar prin metode medicale si frustrare, atunci cand nu reușesc.
In general persoanele cu dureri persistente se prezinta in cabinetul de psihoterapie doar la insistenta medicilor curanti, si ajung foarte tarziu, foarte obositi de atatea incercari si descurajati, iar atitudinea fata de psihoterapie este ceva de genul: ”hai sa o încerc si pe asta” dar increderea ca ii poate ajuta este foarte mica.
De aceea mi se pare necesar sa explic implicarea stresului psihic in mentinerea si accentuarea durerilor cronice pentru ca o persoana informata este mai aproape de vindecare in acest caz.
Durerea fizica, in sine, este un factor de stres. Alaturi de durere, un factor de stres secundar acesteia, este reprezentat de modificările in sens negativ pe care durerea le aduce in viața oamenilor prin scaderea functionalitatii. Apoi apare stresul psihologic reprezentat de: ingrijorarea, frustrarea, furia si neputinta legate de starea de sanatate si scaderea functionalitatii dar si de o atitudine pesimista fata de viitor, in acest context. Aceasta atitudine pesimista fata de viitor se accentueaza cu fiecare tratament incercat si soldat cu persistenta durerii.
Devine evident faptul ca, alaturi de durerea fizica se asociaza si durerea emotionala, ca factor de stres psihic.
Studiile au demonstrat legatura directă dintre stresul psihic si pragul de percepere a durerii, mai exact stresul psihic scade pragul de percepere a durerii.
Efectele stresului psihic sunt multiple, insa aici voi lua in calcul doar cateva, care contribuie explicit la perpetuarea si, deseori, amplificarea durerii si anume: atentia, vigilenta si incordarea musculara. Astfel, stresul psihic, prin cresterea atentiei si vigilentei, determina persoana in durere sa fie mai atenta si concentrata pe senzatiile dureroase iar impulsul nervos va fi din ce in ce mai rapid la dureri de intensitate din ce in ce mai mica. Acest aspect, alaturi de incordarea musculara, amplifica senzatia de durere. In acest fel durerea fizica devine persistenta dar se si amplifica sub influenta stresului psihic, iar perceperea din ce in ce mai rapida si mai intensa a durerii devine o noua sursa de stres si, evident, de ganduri si emotii negative, creand un cerc vicios in care persoana in durere isi epuizeaza resursele fizice si psihice.
La intreruperea acestui cerc vicios contribuie psihoterapia care se ocupa de durerea emotionala generata de cea fizica initiala. Prima parte a interventiei se axeaza pe restructurarea gandurilor negative despre boala si situatia de a fi bolnav (cele generatoare de stres psihic) si pe procesarea emotiilor negative, in special de sentimentul de neputinta. Abia dupa eliminarea efectelor stresului psihic, daca pacientul continua sa mai simta din durerea initiala, se invata tehnici de gestionare a durerii (de ex: relaxarea musculara progresiva).
Desi pare simplu, nu este deloc, deoarece pacientul ajunge la psihoterapie asa cum am spus, deja obosit de incercari esuate iar psihoterapia este un proces de durata care nu ii ofera o solutie magica rapida, fapt care face sa scada complianta.
Insa, pentru pacientul care vrea sa fie informat pentru a fi mai aproape de vindecare las, in final, o întrebare: DACA ATI STI CA SUPARAREA DUMNEAVOASTRA DIN CAUZA DURERII VA ADAUGA UN PLUS DE DURERE, ATI RENUNTA LA EA?
Psih. Alexandra Siru
Psiholog