Homeopatia – metodă alternativă de tratament medical, utilizează remedii și nu medicamente în scopul de a mări capacitatea de autovindecare a organismului împotriva bolii, de a stimula sistemul imunitar al pacientului care, prin resurse proprii, devine capabil să identifice și să elimine cauza bolii, din interior.
Medicina homeopată se bazează pe principiul “similia similibus curantur”, ceea ce presupune vindecare prin similaritate (i.e. boala este vindecată cu aceeași substanță care este capabilă să o producă și la un om sănătos). Fiind o metodă terapeutică diferită, aceasta necesită o abordare diferită față de medicina alopată, în consultații punându-se accent pe analiza simptomelor și a altor elemente cum ar fi: modul de viață, ereditatea, alimentația, stresurile persoanei.
Aspectele fizice, contextul mental și emoțional precum și factorii din mediul exterior, conduc către individualizarea tratamentului, ceea ce înseamnă că se adresează pacientului considerat ca un întreg, în sensul identificării unor remedii personalizate. Individualizarea presupune identificarea unor doze mici de substanță (i.e. pe principiul dozei înfinitezimale) cu scopul de a crește rolul curativ și de a înlătura efectele negative secundare/adverse toxice sau alergice pentru organism.
Multiplele avantaje ale medicinei homeopate și ale remediilor asociate pot fi evidențiate după cum urmează:
- remediile sunt naturale, lipsite de toxicitate, fiind preparate din substanțe de origine minerală, vegetală și animală prin procese specifice; acestea nu încearcă să suprime simptomele bolilor cât și reacția de apărare a organismului (i.e. așa cum se întâmplă în sfera alopată) ci tind să elimine cauza bolii înstaurând delicat și permanent starea de sănătate;
- se pot trata simptome care nu au diagnostic de boală în termeni medicali tradiționali (i.e. momente de panică fără motiv, stări provocate de stres, emoții și tensiuni psihice prelungite, tulburări de somn, oboseală);
- remediile utilizate nu determină reacții adverse și nu generează dependență (i.e. vezi principiul dozei infitezimale);
- prețul este accesibil;
- asigură o vindecare rapidă și blândă, fapt pentru care pot fi utilizate de către femei gravide (i.e. se pot administra în sarcină și pe perioada de alăptare), bătrâni, copii și nounăscuți;
- homeopatia dispune și de remedii de prevenție pentru: răul de mișcare, diaree, tracul de vorbit în public, complicații ale nașterii, stimularea lactației etc.
Totuși rolul homeopatiei nu trebuie exagerat; aceasta are puține efecte sau deloc în bolile grave sau avansate deoarece resursele organismului sunt epuizate iar timpul joacă un rol major în recuperarea sănătății. De asemenea, putem utiliza remedii homeopate în patologii acute și cronice pentru care nu există un tratament adecvat sau pacientul nu a răspuns la tratamentul alopat (i.e. înfecții ale căilor respiratorii superioare, dureri reumatice, astm, artrite, migrene, alergii, boli de piele etc).
Important este faptul că abordarea homeopată nu exclude tratamentul alopat, cele două terapii putând fi utilizate împreună în multe cazuri medicale, efectul terapeutic homeopat fiind unul complex, exercitat asupra întregului organism, îmbunătățind starea de sănătate fizică, mentală și emoțională a pacientului.
Dr. Nadina Liculescu
Medic Primar Recuperare Medicala, competenta in Homeopatie
Medic primar Recuperare Medicală