Ce este stresul? – Alexandra Siru, psiholog

Stresul consta in supraincordarea unui organism viu atunci cand asupra lui actioneaza factori negativi foarte puternici.

De exemplu, cand mergi prin padure si dai nas in nas cu ursul, apare starea de stres, se elibereaza hormoni de stres, printre care adrenalina si cortizolul, iar organismul intra in stare de alerta, se ascut simturile, creste capacitatea de concentrare si viteza de reactie.

Se poate observa ca stresul este mai degraba o pregatire biologica a organismului pentru a se salva. Dupa trecerea pericolului, se diminueaza si dispare, astfel incat functionarea organismului reintra in normalitate.

In secolul nostru, insa, factorii de stres s-au inmultit si s-au diversificat atat de tare incat stresul poate fi numit  „boala a secolului”. Daca stresul era doar un raspuns al organismului in fata unui pericol de moarte, acum a devenit un raspuns frecvent aproape la orice eveniment. Nici evenimentele pozitive nu mai sunt asteptate cu bucurie (adica cu eliberarea hormonilor „buni” – endorfinele) ci sunt asteptate cu teama si ingrijorare („daca se intampla ceva rau si nu va iesi asa cum imi doresc?”). 

Stresul ar mai putea fi numit si „boala lui DACA” :

 * Daca nu obtin promovarea?

 * Daca nu gasim local pentru nunta?

 * Daca nu ma descurc cu banii?

 * Daca nu sunt suficient de bun?

 * Daca nu vine autobuzul la timp?

 * Daca ma inseala?

Aceasta intrebare produce tot felul de scenarii negative care genereaza o stare de incordare si, o data cu ea, eliberarea hormonilor de stres. Spre deosebire de pericolele „mortale”, care trec rapid si lasa corpul sa se relaxeze, aceste „amenintari” sunt continue, deci si starea de incordare este permanenta. Spre deosebire de pericolele mortale care sunt reale, multe dintre aceste amenintari care ne produc stresul zilnic, nici macar nu sunt reale: ne temem de consecintele a ceva ce s-ar putea intampla, dar inca nu s-a intamplat. Asa se creeaza o permanenta stare de asteptare anxioasa, suntem „in garda”, cu corpul si psihicul incordate la maxim, gata de start, insa semnalul de incepere a cursei intarzie sa se auda. Se pare ca am uitat ca putem actiona doar cand se intampla ceva, am uitat ca e benefic sa ne orientam pe „solutii” si nu pe „probleme” (mai ales daca sunt imaginare/posibile), am uitat sa avem incredere in noi ca ne descurcam cu orice apare in viata noastra si… nu stim sa fim flexibili astfel incat, daca lucrurile nu ies cum vrem noi, desi am facut tot ce era posibil, sa putem accepta schimbarea, neprevazutul.

Pe scurt, „stresul modern” are la baza teama de ceva ce s-ar putea intampla, dar nu s-a intamplat inca si ascunde lipsa de incredere ca poti face fata oricarei situatii.

Dr. Siru Alexandra

Psiholog