Mamografie - Imagistică
Aparatură performantă, modernă de mamografie.
Realizarea unei mamografii în clinicile Nord
Incidența cancerului mamar a crescut în ultimii ani, 1 din 6 cazuri apărând la femei cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani. În acest context, mamografia a devenit extrem de importantă, chiar esențială și de nelipsit în viața oricărei femei.
Mamografia digitală este o metodă imagistică care ajută la depistarea neoplasmului mamar și este indicată fiecărei femei care a trecut de vârsta de 40 ani.
Această investigație constă în efectuarea a 4 expuneri, câte două incidențe pentru fiecare sân. Sânul este etalat pe masa de examinat, apoi este comprimat ușor până la nivelul optim de compresie care, în cazul mamografiei digitale, este reglat automat. Mamografia digitală este superioară mamografiei analogice prin rezoluția imaginii, evidențiind mai bine formațiunile milimetrice suspecte, modificări ale arhitecturii sânilor, asimetrii între cei doi sâni, precum și prezența de calcificări sau de focare de microcalcificări, care sunt semne precoce de cancer mamar.
Controlul mamografic se poate face anual sau la 2 ani, la indicația medicului specialist, în funcție de particularitățile și patologia fiecărei femei.
La femeile cu sânul dens, cu formațiuni incerte la mamografie sau la cele cu modificări ale arhitecturii mamare se indică completarea cu tomosinteză mamară.
Mamografia digitală cu tomosinteză este cea mai evoluată metodă de diagnostic indicată femeilor începând cu vârsta de 40 ani pentru depistarea precoce a cancerului mamar.
TOMOSINTEZA este o metodă de diagnostic care constă în scanarea sânului din diverse unghiuri, prin rotația tubului lateral de acesta, după care sistemul reconstruiește secțiuni de 1 mm grosime prin întreg sânul.
Comparativ cu mamografia clasică, analogică, tomosinteza prezintă următoarele avantaje:
- Poate decela leziuni mici, infracentrimetrice chiar și în sânul dens datorită clarității imaginii și lipsei suprapunerii țesutului glandular;
- Vizualizează cu acuratețe focarele de microcalcificări, acestea fiind semne precoce de neoplasm mamar, pe care ecografia nu le poate identifica;
- Reduce probabilitatea unor rezultatele fals pozitive;
- Reduce doza de iradiere comparativ cu mamografiile repetate în vederea obținerii unui diagnostic corect;
- Reduce durerea dată de compresia sânului.
Indicațiile mamografiei sunt următoarele:
- Pentru controlul periodic;
- S-a descoperit o umflătură la sân la autoexaminarea sânilor;
- A apărut o scurgere mamelonară anormală, mamelonul retractat, o zonă de piele cu aspect de coajă de portocală, dureri în axilă;
- La un control postoperator;
- Există antecedente familiale de cancer de sân sau ovarian;
- Nodul deja diagnosticat care ridică o suspiciune.
Sistemul Mammomat Inspiration de la Siemens – Prime Technology, tehnologie de ultimă generație, prezintă multiple avantaje:
- Asigură imagini de înaltă calitate datorită detectorului aSe;
- Reduce doza de radiații cu 30% fără a compromite calitatea imaginii, optimizează imaginea reducând radiația împrăștiată;
- Este prevăzut cu High Definition Breast Tomosinthesis pentru tomosinteză, Stereotactic Biopsy pentru biopsie și Synga Breast Care – stația de prelucrare a imaginilor obținute.