Skip to main content

Tiroida este controlată de o glandă din creier, numită glanda pituitară. Glanda pituitară produce hormonul de stimulare tiroidiană (TSH). TSH transmite tiroidei cât de mult hormon tiroidian trebuie să producă. Dacă nivelul hormonilor tiroidieni din sânge este prea scăzut, glanda pituitară produce cantități mai mari de TSH, pentru a determina tiroida să muncească mai mult. Dacă nivelul hormonilor tiroidieni este prea mare, glanda pituitară produce mai puțin sau deloc TSH. 

Tiroida face parte din sistemul endocrin, sistemul din corpul tău ce controlează hormonii. Hormonii tiroidieni afectează aproape fiecare organ din corp, inclusiv inima. Ei ajută la controlul greutății, temperaturii corpului, forței musculare și chiar a stării de spirit. 

Testarea TSH (Hormon de Stimulare Tiroidiană) se realizează în laborator, pentru a afla dacă glanda tiroidă este hiperactivă (hipertiroidism) sau subactivă (hipotiroidism). Acest test poate detecta, de asemenea, o tulburare tiroidiană, chiar înainte de a avea simptome. Dacă nu este tratată, o tulburare tiroidiană poate provoca probleme considerabile de sănătate. 

Când este recomandată testarea TSH? 

Testul TSH este utilizat pentru a afla cât de bine funcționează tiroida. Vă poate spune dacă aveți prea mult sau prea puțin hormon tiroidian în sânge. Dar, un test de TSH nu poate arăta și care este cauza problemei cu tiroida. 

Dacă iei medicamente cu hormoni tiroidieni pe bază de prescripție medicală din cauza hipotiroidismului sau pentru că ți s-a extirpat tiroida, ți se vor efectua regulat teste TSH, pentru a-ți verifica nivelul hormonilor tiroidieni.  

Testele TSH sunt folosite, de asemenea, pentru monitorizarea nivelului hormonilor tiroidieni, după tratamentul pentru hipertiroidism. 

Simptome care pot apărea în cazul Hipertiroidismul: 

  • pierdere în greutate, chiar dacă este posibil să mănânci mai mult decât de obicei; 
  • bătăi rapide sau neregulate ale inimii; 
  • senzație de nervozitate sau iritabilitate; 
  • probleme de somn, oboseală; 
  • slăbiciune musculară; 
  • transpirație sau sensibilitate la căldură; 
  • scaune dese; 
  • gușă (tiroidă mărită) ș.a. 

În cazul Hipotiroidismul, numit și Tiroida subactivă, simptomele pot fi: 

  • oboseală; 
  • creșterea în greutate; 
  • ești foarte sensibil la frig; 
  • dureri articulare și musculare; 
  • piele uscată; 
  • păr uscat, subțire; 
  • perioade menstruale abundente sau neregulate; 
  • depresie; 
  • constipație ș.a. 

De asemenea, poți realiza un test TSH, împreună cu alte teste, pentru a ajuta la diagnosticarea umflăturilor neobișnuite sau a unor noduli, care pot indica cancer tiroidian sau noduli tiroidieni (creșteri necanceroase pe tiroidă). 

Unele boli tirodiene pot fi dezvoltate la femei în timpul sarcinii și pot persista și după naștere. În cazul în care dezvolți o afecțiune tiroidiană în timpul sarcinii, medicul îți va recomanda testul TSH, urmând să te evalueze și postnatal, pentru tulburări care persistă.

Condiții de recoltare sau cum să te pregătești 

Testul THS se realizează prin recoltarea de probă de sânge, în următoarele condiții: 

Nu este necesar repaus alimentar (post): Nu ai nevoie de repaus alimentar pentru un test de sânge TSH. 

Consumul de medicamente: Testul TSH nu necesită pregătire specială. Cu toate acestea, este important să spui medicului dacă iei medicamente care ar putea interfera cu precizia măsurării TSH. Unele substanțe ar putea interfera cu un test TSH, ca de exemplu: miodaronă, dopamină, litiu, prednison, iodură de potasiu, biotină. Cu toate acestea, nu te opri din mai luarea medicamentelor decât dacă medicul îți spune să faci acest lucru. 

Test TSH: interpretare rezultate 

Nivelurile de referință pentru TSH sunt între 0,45 și 4,5 miliunități pe litru (mU/L).  

Nivelul optim pentru adulți (măsurat în miliunități pe litru — mU/L) pentru testul TSH, este următorul: 

Interval de vârstă  Valoare optimă  Valoare mare 
18–30 ani  0.5–4.1 mU/L  > 4.1 mU/L 
31–50 ani  0.5–4.1 mU/L  > 4.1 mU/L 
51–70 ani  0.5–4.5 mU/L  > 4.5 mU/L 
71–90 ani  0.4–5.2 mU/L  > 5.2 mU/L 

 

Nivelul optim pentru copii (măsurat în miliunități pe litru — mU/L) pentru testul TSH, este următorul: 

Interval de vârstă  Valoare optimă  Valoare mare 
0–4 zile  1.6–24.3 mU/L  > 30 mU/L 
2–20 săptămâni  0.58–5.57 mU/L  > 6.0 mU/L 
20 săptămâni – 18 ani  0.55–5.31 mU/L  > 6.0 mU/L 

 

Nivelurile TSH în timpul sarcinii: pe parcursul sarcinii gravidele prezintă o tendinţă de scădere uşoară a concentraţiilor de TSH: 

Perioadă  Valoare optimă  Valoare mare 
Primul trimestru  0.6–3.4 mU/L  > 3.4 mU/L 
Al doilea trimestru  0.37–3.6 mU/L  > 3.6 mU/L 
Al treilea trimestru  0.38–4.0 mU/L  > 4.0 mU/L 

 

Rezultatele testului TSH vă pot spune dacă tiroida produce prea mult sau prea puțin hormom. Dar testul nu poate explica de ce nivelurile de TSH pot fi prea mari sau prea scăzute. Dacă rezultatele testului nu sunt normale, medicul îți va recomanda cel mai probabil și alte analize de sânge, pentru a afla care este cauza problemei tale tiroidiene. Aceste teste de sânge pot include: testul hormonului tiroidian T4, testul hormonului tiroidian T3, testarea anticorpilor tiroidieni, pentru a ajuta la diagnosticarea unei afecțiuni tiroidiene autoimune, cum ar fi: Boala Graves sau Boala Hashimoto. 

În anumite cazuri, un rezultat anormal de TSH poate fi un semn al unei probleme a glandei pituitare, dar acest lucru se întâmplă foarte rar. 

Preț test TSH:   

Testul TSH se poate efectua atât contra cost, cât și cu decontare CAS, la prezentarea cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medic specialist în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. 

Programează-te aici pentru recoltare Analize și Teste Medicale la unul dintre punctele de recoltare Nord 

 

Referințe:  

https://medlineplus.gov/lab-tests/tsh-thyroid-stimulating-hormone-test/  

https://www.webmd.com/women/what-is-tsh-test  

https://www.healthline.com/health/tsh#preparation  

https://www.healthline.com/health/tsh-normal-range-by-age#children  

Leave a Reply

Close Menu