Șold - Centrul de Ortopedie și Chirurgie Sportivă NORD
Tratamente avansate, recuperare rapidă și îngrijire personalizată
Afecțiuni și soluții pentru șold în Centrul de Ortopedie și Chirurgie Sportivă NORD București
Coxartroza este o afecțiune degenerativă a articulației șoldului, caracterizată prin deteriorarea cartilajului articular.
Principalele simptome ale coxartrozei includ:
• Durere la nivelul șoldului: Durerea este localizată de obicei la nivelul pliului inghinal și poate fi mai accentuată la mișcare sau în timpul sprijinului greutății corporale pe membrul afectat.
• Limitarea mobilității: Reducerea amplitudinii mișcărilor șoldului și dificultate în efectuarea anumitor activități, cum ar fi mersul pe scări sau încălțarea pantofilor.
• Rigiditate articulară: Senzație de rigiditate sau blocare a mișcării șoldului, în special dimineața sau după perioade lungi de inactivitate.
• Umflare și sensibilitate: Umflarea ușoară până la moderată a șoldului și sensibilitate la palpare.
• Cracmente intra-articulare: Perceperea unor trosnituri în timpul mișcărilor articulației.
Diagnosticul coxartrozei poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și istoricul medical, și va efectua o examinare fizică a șoldului pentru a evalua mobilitatea și durerea articulară.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii : Pot evidenția reducerea spațiului articular și prezența osteofitelor (ciocurilor osoase).
• Rezonanță Magnetică (RMN) : Poate fi utilizată pentru o evaluare mai detaliată a structurilor articulare, inclusiv a cartilajului și a țesuturilor moi.
Tratamentul coxartrozei poate include:
1. Tratament Conservator:
• Medicație: Analgezice, antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS) și suplimente de glucozamină și condroitină pentru a controla durerea și inflamația.
• Fizio-kinetoterapie: Program de exerciții pentru întărirea mușchilor din jurul șoldului, îmbunătățirea mobilității și reducerea presiunii de la nivelul articulației.
• Utilizarea dispozitivelor de sprijin: Cadrul de mers sau cârjele pot fi utilizare pentru a reduce presiunea asupra șoldului și pentru a ameliora simptomele.
2. Infiltrații Intra-articulare: Infiltrații cu corticosteroizi sau acid hialuronic pentru a reduce durerea și a oferi un confort temporar.
3. Tratament Chirurgical: Artroplastia șoldului este uitlizată în cazul pacienților cu simptome severe sau care nu răspund la alte forme de tratament. Chirurgia de înlocuire a articulației șoldului este utilă pentru a elimina durerea, precum și pentru a restabili funcția și mobilitatea articulară.
Coxartroza este o afecțiune comună care necesită un management pe termen lung pentru a controla simptomele și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților. Tratamentul trebuie adaptat la nevoile individuale ale pacientului și poate implica o combinație de metode conservatoare și intervenții chirurgicale, în funcție de severitatea afecțiunii și de starea generală de sănătate a pacientului.
Simptome
Principalele simptome ale coxartrozei includ:
• Durere la nivelul șoldului: Durerea este localizată de obicei la nivelul pliului inghinal și poate fi mai accentuată la mișcare sau în timpul sprijinului greutății corporale pe membrul afectat.
• Limitarea mobilității: Reducerea amplitudinii mișcărilor șoldului și dificultate în efectuarea anumitor activități, cum ar fi mersul pe scări sau încălțarea pantofilor.
• Rigiditate articulară: Senzație de rigiditate sau blocare a mișcării șoldului, în special dimineața sau după perioade lungi de inactivitate.
• Umflare și sensibilitate: Umflarea ușoară până la moderată a șoldului și sensibilitate la palpare.
• Cracmente intra-articulare: Perceperea unor trosnituri în timpul mișcărilor articulației.
Metode de diagnostic
Diagnosticul coxartrozei poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și istoricul medical, și va efectua o examinare fizică a șoldului pentru a evalua mobilitatea și durerea articulară.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii : Pot evidenția reducerea spațiului articular și prezența osteofitelor (ciocurilor osoase).
• Rezonanță Magnetică (RMN) : Poate fi utilizată pentru o evaluare mai detaliată a structurilor articulare, inclusiv a cartilajului și a țesuturilor moi.
Mijloace de tratament
Tratamentul coxartrozei poate include:
1. Tratament Conservator:
• Medicație: Analgezice, antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS) și suplimente de glucozamină și condroitină pentru a controla durerea și inflamația.
• Fizio-kinetoterapie: Program de exerciții pentru întărirea mușchilor din jurul șoldului, îmbunătățirea mobilității și reducerea presiunii de la nivelul articulației.
• Utilizarea dispozitivelor de sprijin: Cadrul de mers sau cârjele pot fi utilizare pentru a reduce presiunea asupra șoldului și pentru a ameliora simptomele.
2. Infiltrații Intra-articulare: Infiltrații cu corticosteroizi sau acid hialuronic pentru a reduce durerea și a oferi un confort temporar.
3. Tratament Chirurgical: Artroplastia șoldului este uitlizată în cazul pacienților cu simptome severe sau care nu răspund la alte forme de tratament. Chirurgia de înlocuire a articulației șoldului este utilă pentru a elimina durerea, precum și pentru a restabili funcția și mobilitatea articulară.
Coxartroza este o afecțiune comună care necesită un management pe termen lung pentru a controla simptomele și a îmbunătăți calitatea vieții pacienților. Tratamentul trebuie adaptat la nevoile individuale ale pacientului și poate implica o combinație de metode conservatoare și intervenții chirurgicale, în funcție de severitatea afecțiunii și de starea generală de sănătate a pacientului.
Necroza avasculară a capului femural este o afecțiune în care furnizarea de sânge către capul femural este afectată, ducând la moartea țesutului osos. Ulterior, ca urmare a scăderii rezistenței mecanice a osului, are loc o prăbușire progresivă a capului femural cu pierderea sfericității acestuia. Astfel, în timp se va produce distrucția cartilajului articular și apariția coxartrozei.
Principalele simptome ale necrozei avasculare de cap femural includ:
• Durere la nivelul șoldului: Durere persistentă sau disconfort la nivelul șoldului, care poate fi mai accentuată la început și poate deveni cronică pe măsură ce boala progresează. Durerea în patologia șoldului este localizată predominant la nivelul pliului inghinal.
• Rigiditate și limitare a mișcărilor: Senzație de rigiditate la nivelul șoldului și dificultate în efectuarea mișcărilor articulare normale.
Diagnosticul necrozei avasculare de cap femural poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și istoricul medical, și va efectua o examinare clinică a șoldului pentru a evalua mobilitatea și caracteristicile durerii.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii : Pot evidenția modificările caracteristice ale osului, cu pierderea sfericității capului femural. În stadiile incipiente însă, aspectul radiologic poate fi normal.
• Rezonanță Magnetică (RMN) : Este foarte importantă pentru confirmarea diagnosticului, mai ales în cazurile incipiente de necroză avasculară de cap femural. Evidențiază în această primă fază prezența inflamației masive la nivelul capului femural.
1. Tratament Conservator:
• Medicație: Analgezice și antiinflamatoare pentru a controla durerea și inflamația.
• Limitarea activității fizice: Reducerea activităților care pun presiune la nivelul șoldului pentru a preveni deteriorarea suplimentară a capului femural.
2. Fizio-kinetoterapie: Exercițiile efectuate au scopul de a menține mobilitatea și funcția articulației șoldului.
3. Tratament Chirurgical:
• Forajul: Acest tip de intervenție poate fi utilizat în fazele incipiente ale afecțiunii, când sfericitatea capului femural este încă păstrată. Are drept obiectiv, stimularea revascularizației capului femural în vederea scăderii riscului prăbușirii acestuia.
• Artroplastia șoldului: În stadiile avansate ale bolii, când s-a instalat coxartroza, artroplastia șoldului cu proteză totală este principala opțiune terapeutică. Aceasta permite dispariția durerii și recuperarea funcționalității articulare normale.
Necroza avasculară de cap femural este o afecțiune care poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacienților și necesită o abordare integrată pentru gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Tratamentul trebuie adaptat la nevoile individuale ale pacientului și la stadiul bolii, iar opțiunile chirurgicale ar trebui luate în considerare în special în stadiile avansate ale bolii.
Simptome
Principalele simptome ale necrozei avasculare de cap femural includ:
• Durere la nivelul șoldului: Durere persistentă sau disconfort la nivelul șoldului, care poate fi mai accentuată la început și poate deveni cronică pe măsură ce boala progresează. Durerea în patologia șoldului este localizată predominant la nivelul pliului inghinal.
• Rigiditate și limitare a mișcărilor: Senzație de rigiditate la nivelul șoldului și dificultate în efectuarea mișcărilor articulare normale.
Metode de diagnostic
Diagnosticul necrozei avasculare de cap femural poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și istoricul medical, și va efectua o examinare clinică a șoldului pentru a evalua mobilitatea și caracteristicile durerii.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii : Pot evidenția modificările caracteristice ale osului, cu pierderea sfericității capului femural. În stadiile incipiente însă, aspectul radiologic poate fi normal.
• Rezonanță Magnetică (RMN) : Este foarte importantă pentru confirmarea diagnosticului, mai ales în cazurile incipiente de necroză avasculară de cap femural. Evidențiază în această primă fază prezența inflamației masive la nivelul capului femural.
Mijloace de tratament
Tratamentul necrozei avasculare de cap femural poate include:1. Tratament Conservator:
• Medicație: Analgezice și antiinflamatoare pentru a controla durerea și inflamația.
• Limitarea activității fizice: Reducerea activităților care pun presiune la nivelul șoldului pentru a preveni deteriorarea suplimentară a capului femural.
2. Fizio-kinetoterapie: Exercițiile efectuate au scopul de a menține mobilitatea și funcția articulației șoldului.
3. Tratament Chirurgical:
• Forajul: Acest tip de intervenție poate fi utilizat în fazele incipiente ale afecțiunii, când sfericitatea capului femural este încă păstrată. Are drept obiectiv, stimularea revascularizației capului femural în vederea scăderii riscului prăbușirii acestuia.
• Artroplastia șoldului: În stadiile avansate ale bolii, când s-a instalat coxartroza, artroplastia șoldului cu proteză totală este principala opțiune terapeutică. Aceasta permite dispariția durerii și recuperarea funcționalității articulare normale.
Necroza avasculară de cap femural este o afecțiune care poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacienților și necesită o abordare integrată pentru gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Tratamentul trebuie adaptat la nevoile individuale ale pacientului și la stadiul bolii, iar opțiunile chirurgicale ar trebui luate în considerare în special în stadiile avansate ale bolii.
Osteoporoza tranzitorie a șoldului este o afecțiune rară, caracterizată de slăbiciune temporară a osului în porțiunea proximală a femurului.
Principalele simptome ale osteoporozei tranzitorii a soldului includ:
• Durere la nivelul șoldului: Durere acută și intensă la nivelul șoldului, care poate se declanșază brusc și poate limita mișcarea.
• Dificultate la mers: Pacienții pot experimenta dificultate în deplasare sau chiar imposibilitatea de a-și sprijini greutatea pe membrul afectat.
Diagnosticul osteoporozei tranzitorii a soldului poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și istoricul medical și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea și mobilitatea șoldului.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot evidenția modificările temporare ale zonei proximale a femurului. Aceste modificări apar de regulă tardiv, în stadiile inițiale radiografiile fiind adesea normale.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Evidențiază prezența unui edem masiv la nivelul femurului proximal, care însă este distinct de aspectul imagistic întâlnit în necroza avasculară de cap femural.
Tratamentul osteoporozei tranzitorii a soldului poate include:
1. Repaus și limitarea activității: Evitarea activităților care cresc presiunea la nivelul șoldul afectat și limitarea mișcărilor pentru a permite vindecarea osului.
2. Medicație pentru controlul durerii: Utilizarea analgezicelor sau a antiinflamatoarelor pentru a controla durerea și inflamația.
3. Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întărire și de menținere a flexibilității musculaturii de la nivelul șoldului vor putea fi efectuate pe măsură ce durerea se reduce.
Osteoporoza tranzitorie a soldului este o afecțiune rară, dar extrem de dureroasă, care necesită o abordare atentă și îngrijire corespunzătoare pentru a facilita vindecarea și recuperarea. Tratamentul se concentrează pe controlul durerii, menținerea mobilității și prevenirea complicațiilor pe termen lung, iar managementul este adaptat la nevoile individuale ale pacientului și la gravitatea simptomelor.
Simptome
Principalele simptome ale osteoporozei tranzitorii a soldului includ:
• Durere la nivelul șoldului: Durere acută și intensă la nivelul șoldului, care poate se declanșază brusc și poate limita mișcarea.
• Dificultate la mers: Pacienții pot experimenta dificultate în deplasare sau chiar imposibilitatea de a-și sprijini greutatea pe membrul afectat.
Metode de diagnostic
Diagnosticul osteoporozei tranzitorii a soldului poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și istoricul medical și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea și mobilitatea șoldului.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot evidenția modificările temporare ale zonei proximale a femurului. Aceste modificări apar de regulă tardiv, în stadiile inițiale radiografiile fiind adesea normale.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Evidențiază prezența unui edem masiv la nivelul femurului proximal, care însă este distinct de aspectul imagistic întâlnit în necroza avasculară de cap femural.
Mijloace de tratament
Tratamentul osteoporozei tranzitorii a soldului poate include:
1. Repaus și limitarea activității: Evitarea activităților care cresc presiunea la nivelul șoldul afectat și limitarea mișcărilor pentru a permite vindecarea osului.
2. Medicație pentru controlul durerii: Utilizarea analgezicelor sau a antiinflamatoarelor pentru a controla durerea și inflamația.
3. Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întărire și de menținere a flexibilității musculaturii de la nivelul șoldului vor putea fi efectuate pe măsură ce durerea se reduce.
Osteoporoza tranzitorie a soldului este o afecțiune rară, dar extrem de dureroasă, care necesită o abordare atentă și îngrijire corespunzătoare pentru a facilita vindecarea și recuperarea. Tratamentul se concentrează pe controlul durerii, menținerea mobilității și prevenirea complicațiilor pe termen lung, iar managementul este adaptat la nevoile individuale ale pacientului și la gravitatea simptomelor.
Snapping hip este o afecțiune în care persoana afectată poate simți sau auzi o pocnitură sau un zgomot în timpul mișcării șoldului.
Principalele simptome ale snapping hip includ:
• Pocnituri în timpul mișcării: Senzația de pocnitură sau zgomot în zona șoldului în timpul mișcărilor care poate fi simțită sau auzită de către persoana afectată sau chiar observată de către alte persoane.
• Durere sau disconfort: Unele persoane pot experimenta durere sau disconfort în timpul mișcării șoldului.
Diagnosticul snapping hip poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și va efectua o examinare fizică a șoldului pentru a evalua mișcările și pentru a detecta prezența pocniturii.
2. Imagistică Medicală: Pot fi efectuate radiografii sau imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) pentru a exclude alte afecțiuni ale șoldului sau pentru a detecta leziuni asociate.
Tratamentul snapping hip poate include:
1.Management Conservator:
• Repaus și evitarea acțiunilor care provoacă pocnitura: Reducerea sau evitarea activităților care provoacă pocnitura poate ajuta la reducerea simptomelor.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întărire și stretching a musculaturii șoldului pentru a îmbunătăți stabilitatea și funcționalitatea articulației.
2. Medicație: Utilizarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația asociată cu pocnitura.
3. Infiltrații intra-articulare: În unele cazuri, infiltrațiile locale cu corticosteroizi pot fi utilizate pentru a reduce inflamația și disconfortul asociat cu pocnitura.
Snapping hip este o afecțiune în care persoana afectată poate simți sau auzi o pocnitură în timpul mișcării șoldului. Tratamentul este de obicei conservator și se concentrează pe gestionarea simptomelor și îmbunătățirea funcționalității articulației șoldului prin intermediul fizio-kinetoterapiei și tratamentului medical.
Simptome
Principalele simptome ale snapping hip includ:
• Pocnituri în timpul mișcării: Senzația de pocnitură sau zgomot în zona șoldului în timpul mișcărilor care poate fi simțită sau auzită de către persoana afectată sau chiar observată de către alte persoane.
• Durere sau disconfort: Unele persoane pot experimenta durere sau disconfort în timpul mișcării șoldului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul snapping hip poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și va efectua o examinare fizică a șoldului pentru a evalua mișcările și pentru a detecta prezența pocniturii.
2. Imagistică Medicală: Pot fi efectuate radiografii sau imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) pentru a exclude alte afecțiuni ale șoldului sau pentru a detecta leziuni asociate.
Mijloace de tratament
Tratamentul snapping hip poate include:
1.Management Conservator:
• Repaus și evitarea acțiunilor care provoacă pocnitura: Reducerea sau evitarea activităților care provoacă pocnitura poate ajuta la reducerea simptomelor.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întărire și stretching a musculaturii șoldului pentru a îmbunătăți stabilitatea și funcționalitatea articulației.
2. Medicație: Utilizarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația asociată cu pocnitura.
3. Infiltrații intra-articulare: În unele cazuri, infiltrațiile locale cu corticosteroizi pot fi utilizate pentru a reduce inflamația și disconfortul asociat cu pocnitura.
Snapping hip este o afecțiune în care persoana afectată poate simți sau auzi o pocnitură în timpul mișcării șoldului. Tratamentul este de obicei conservator și se concentrează pe gestionarea simptomelor și îmbunătățirea funcționalității articulației șoldului prin intermediul fizio-kinetoterapiei și tratamentului medical.
Fracturile pertrohanteriene sunt fracturi ale porțiunii superioare a femurului, care apar în zona trohanterului.
Principalele simptome ale fracturilor pertrohanteriene pot include:
• Durere intensă la nivelul șoldului și coapsei: Durerea acută și severă la nivelul șoldului și coapsei afectate apare de obicei la persoane vârstnice, ca urmare a unor traumatisme de mica intensitate, prin cădere de la același nivel.
• Imposibilitatea de a sprijini greutatea pe membrul afectat: Pacientul se află în imposibilitatea de a se sprijini pe membrul afectat.
• Scurtare și rotație externă a membrului afectat: Scurtarea în cazul acestui tip de fractură este semnificativă, putând ajunge până la 3,5 cm și se asociază adesea cu rotația externă a membrului afectat.
Diagnosticul fracturilor pertrohanteriene poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre circumstanțele traumatismului și va efectua o examinare clinică pentru a evalua poziția patologică a membrului afectat.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a confirma diagnosticul, evidențiind fracturile și evaluând gradul de severitate al acestora.
Tratamentul fracturilor pertrohanteriene poate include:
1. Reducere închisă/deschisă și fixare chirurgicală: De obicei, aceste fracturi necesită o intervenție chirurgicală pentru a reduce și fixa fractura, în vederea asigurării vindecării corespunzătoare.
2. Recuperare: După intervenția chirurgicală, pacientul va avea nevoie de recuperare pentru a-și recăpăta mobilitatea și forța la nivelul membrului afectat.
Fracturile pertrohanteriene sunt fracturi comune ale femurului care necesită adesea o intervenție chirurgicală pentru a asigura mobilizarea rapidă a pacientului și o vindecare adecvată, minimizând astfel riscul complicațiilor. Tratamentul și recuperarea postoperatorie sunt esențiale pentru a asigura revenirea completă și restabilirea funcției normale a membrului afectat.
Simptome
Principalele simptome ale fracturilor pertrohanteriene pot include:
• Durere intensă la nivelul șoldului și coapsei: Durerea acută și severă la nivelul șoldului și coapsei afectate apare de obicei la persoane vârstnice, ca urmare a unor traumatisme de mica intensitate, prin cădere de la același nivel.
• Imposibilitatea de a sprijini greutatea pe membrul afectat: Pacientul se află în imposibilitatea de a se sprijini pe membrul afectat.
• Scurtare și rotație externă a membrului afectat: Scurtarea în cazul acestui tip de fractură este semnificativă, putând ajunge până la 3,5 cm și se asociază adesea cu rotația externă a membrului afectat.
Metode de diagnostic
Diagnosticul fracturilor pertrohanteriene poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre circumstanțele traumatismului și va efectua o examinare clinică pentru a evalua poziția patologică a membrului afectat.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a confirma diagnosticul, evidențiind fracturile și evaluând gradul de severitate al acestora.
Mijloace de tratament
Tratamentul fracturilor pertrohanteriene poate include:
1. Reducere închisă/deschisă și fixare chirurgicală: De obicei, aceste fracturi necesită o intervenție chirurgicală pentru a reduce și fixa fractura, în vederea asigurării vindecării corespunzătoare.
2. Recuperare: După intervenția chirurgicală, pacientul va avea nevoie de recuperare pentru a-și recăpăta mobilitatea și forța la nivelul membrului afectat.
Fracturile pertrohanteriene sunt fracturi comune ale femurului care necesită adesea o intervenție chirurgicală pentru a asigura mobilizarea rapidă a pacientului și o vindecare adecvată, minimizând astfel riscul complicațiilor. Tratamentul și recuperarea postoperatorie sunt esențiale pentru a asigura revenirea completă și restabilirea funcției normale a membrului afectat.
Fracturile de col femural sunt fracturi care apar în partea superioară a femurului, în apropierea articulației șoldului, la nivelul zonei care unește capul femural cu zona trohanteriană. Aceasta se regăsește în interiorul articulației șoldului.
Principalele simptome ale fracturilor de col femural pot include:
• Durere intensă la nivelul șoldului și coapsei: Durerea acută și severă la nivelul șoldului și coapsei afectate apare de obicei la persoane vârstnice, a căror rezistență osoasă este redusă prin prezența osteoporozei.
• Dificultatea de a sprijini greutatea pe membrul afectat: Pacientul are dificultăți importante în a se sprijini pe membrul afectat.
• Scurtare și rotație externă a membrului afectat: Scurtarea în cazul acestui tip de fractură este mai mică comparativ cu situația fracturilor pertrohanteriene, nedepășind de obicei 1,5-2 cm și se asociază adesea cu rotația externă a membrului afectat.
Diagnosticul fracturilor de col femural poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre circumstanțele traumatismului și va efectua o examinare clinică pentru a evalua deformare membrului afectat.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a confirma diagnosticul și pentru a evalua caracteristicile fracturii.
Tratamentul fracturilor de col femural poate include:
1. Fixare chirurgicală: Acest tip de intervenție chirurgicală poate fi efectuat în cazul fracturilor de col femural fără deplasare. Operația trebuie efectuată în urgență, dat fiind că prelungirea timpului până la momentul intervenției chirurgicale mai mult de 6 ore poate compromite definitiv vascularizația la nivelul capului femural
2. Hemiartroplastia sau artroplastia cu proteză totală: În cazul fracturilor de col femural cu deplasare are loc o compromitere completă a vascularizației capului femural, astfel încât este necesară o înlocuire a acestuia cu un dispozitiv protetic. Hemiartroplastia este indicată în cazul pacienților fără o coxartroză pre-existentă și constă în înlocuirea capului femural afectat. Artroplastia cu proteza totală este indicată în cazul pacienților cu coxartroză pre-existentă și constă în înlocuirea întregii articulații.
3. Recuperarea postoperatorie: După intervenția chirurgicală, pacientul va efectua fizio-kinetoterapie pentru a-și recăpăta funcționalitatea normală la nivelul membrului afectat.
Fracturile de col femural sunt leziuni grave care necesită adesea intervenție chirurgicală imediată pentru a asigura o vindecare corectă și pentru a minimiza complicațiile. Tratamentul și recuperarea ulterioară sunt esențiale pentru a permite pacientului să își recapete funcția normală a membrului afectat și să revină la activitățile sale uzuale.
Simptome
Principalele simptome ale fracturilor de col femural pot include:
• Durere intensă la nivelul șoldului și coapsei: Durerea acută și severă la nivelul șoldului și coapsei afectate apare de obicei la persoane vârstnice, a căror rezistență osoasă este redusă prin prezența osteoporozei.
• Dificultatea de a sprijini greutatea pe membrul afectat: Pacientul are dificultăți importante în a se sprijini pe membrul afectat.
• Scurtare și rotație externă a membrului afectat: Scurtarea în cazul acestui tip de fractură este mai mică comparativ cu situația fracturilor pertrohanteriene, nedepășind de obicei 1,5-2 cm și se asociază adesea cu rotația externă a membrului afectat.
Metode de diagnostic
Diagnosticul fracturilor de col femural poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre circumstanțele traumatismului și va efectua o examinare clinică pentru a evalua deformare membrului afectat.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a confirma diagnosticul și pentru a evalua caracteristicile fracturii.
Mijloace de tratament
Tratamentul fracturilor de col femural poate include:
1. Fixare chirurgicală: Acest tip de intervenție chirurgicală poate fi efectuat în cazul fracturilor de col femural fără deplasare. Operația trebuie efectuată în urgență, dat fiind că prelungirea timpului până la momentul intervenției chirurgicale mai mult de 6 ore poate compromite definitiv vascularizația la nivelul capului femural
2. Hemiartroplastia sau artroplastia cu proteză totală: În cazul fracturilor de col femural cu deplasare are loc o compromitere completă a vascularizației capului femural, astfel încât este necesară o înlocuire a acestuia cu un dispozitiv protetic. Hemiartroplastia este indicată în cazul pacienților fără o coxartroză pre-existentă și constă în înlocuirea capului femural afectat. Artroplastia cu proteza totală este indicată în cazul pacienților cu coxartroză pre-existentă și constă în înlocuirea întregii articulații.
3. Recuperarea postoperatorie: După intervenția chirurgicală, pacientul va efectua fizio-kinetoterapie pentru a-și recăpăta funcționalitatea normală la nivelul membrului afectat.
Fracturile de col femural sunt leziuni grave care necesită adesea intervenție chirurgicală imediată pentru a asigura o vindecare corectă și pentru a minimiza complicațiile. Tratamentul și recuperarea ulterioară sunt esențiale pentru a permite pacientului să își recapete funcția normală a membrului afectat și să revină la activitățile sale uzuale.
Ruptura proximală a mușchilor ischiogambieri este o leziune care apare în zona de origine a acestor mușchi, care includ mușchiul semitendinos, semimembranos și biceps femural, de la nivelul osului denumit ischion.
Principalele simptome ale rupturii proximale a mușchilor ischiogambieri pot include:
• Durere acută: Durere severă în partea posterioară a coapsei, care poate fi resimțită brusc în timpul activității fizice intense.
• Impotență funcțională: Persoana afectată poate experimenta dificultăți în ceea ce privește funcționarea coapsei afectate sau chiar imposibilitatea de a sta în picioare sau de a se deplasa.
Metode de diagnostic
Diagnosticul rupturii proximale a mușchilor ischiogambieri poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre circumstanțele traumatismului și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea, umflătura și funcția musculaturii afectate.
2. Imagistică Medicală:
• RMN (Rezonanță Magnetică) sau Ecografie: Pot fi utilizate pentru a obține imagini detaliate ale mușchilor și a identifica localizarea și severitatea rupturii.
Tratamentul rupturii proximale a mușchilor ischiogambieri poate include:
1. Repaus și gheață: Pot ajuta la reducerea inflamației și a durerii în primele zile după leziune.
2. Imobilizare temporară: Utilizarea unui dispozitiv de imobilizare, cum ar fi o atelă, poate ajuta la protejarea mușchilor afectați și la prevenirea agravării leziunii.
3. Fizio-kinetoterapie: Programul de recuperare poate include exerciții de stretcthing și întărire pentru a restabili funcția și forța mușchilor afectați și pentru a preveni recurența leziunii.
4. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau în care tratamentul conservator nu oferă rezultate adecvate, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a repara mușchii rupți.
Ruperea proximală a mușchilor ischiogambieri este o leziune serioasă care poate necesita o perioadă semnificativă de recuperare și tratament adecvat. Managementul corect, inclusiv repausul, fizio-kinetoterapia și, uneori, intervenția chirurgicală, este esențial pentru a asigura vindecarea adecvată și revenirea la funcționarea normală a mușchilor afectați.
Simptome
Principalele simptome ale rupturii proximale a mușchilor ischiogambieri pot include:
• Durere acută: Durere severă în partea posterioară a coapsei, care poate fi resimțită brusc în timpul activității fizice intense.
• Impotență funcțională: Persoana afectată poate experimenta dificultăți în ceea ce privește funcționarea coapsei afectate sau chiar imposibilitatea de a sta în picioare sau de a se deplasa.
Metode de diagnostic
Diagnosticul rupturii proximale a mușchilor ischiogambieri poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre circumstanțele traumatismului și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea, umflătura și funcția musculaturii afectate.
2. Imagistică Medicală:
• RMN (Rezonanță Magnetică) sau Ecografie: Pot fi utilizate pentru a obține imagini detaliate ale mușchilor și a identifica localizarea și severitatea rupturii.
Mijloace de tratament
Tratamentul rupturii proximale a mușchilor ischiogambieri poate include:
1. Repaus și gheață: Pot ajuta la reducerea inflamației și a durerii în primele zile după leziune.
2. Imobilizare temporară: Utilizarea unui dispozitiv de imobilizare, cum ar fi o atelă, poate ajuta la protejarea mușchilor afectați și la prevenirea agravării leziunii.
3. Fizio-kinetoterapie: Programul de recuperare poate include exerciții de stretcthing și întărire pentru a restabili funcția și forța mușchilor afectați și pentru a preveni recurența leziunii.
4. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau în care tratamentul conservator nu oferă rezultate adecvate, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a repara mușchii rupți.
Ruperea proximală a mușchilor ischiogambieri este o leziune serioasă care poate necesita o perioadă semnificativă de recuperare și tratament adecvat. Managementul corect, inclusiv repausul, fizio-kinetoterapia și, uneori, intervenția chirurgicală, este esențial pentru a asigura vindecarea adecvată și revenirea la funcționarea normală a mușchilor afectați.
Bursita trohanteriană este inflamația bursei, situate între mușchiul tensor al fasciei lata și protuberanța osoasă numită trohanter mare.
Principalele simptome ale bursitei trohanteriene pot include:
• Durere în porțiunea laterală a șoldului: Durere sau sensibilitate în partea laterală a șoldului, care poate iradia spre fese sau coapse. Zona afectată poate fi sensibilă la palpare. Durerea este accentuată în timpul mersului, alergării sau a altor activități care implică mișcarea articulației șoldului.
Diagnosticul bursitei trohanteriene poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea și mobilitatea șoldului.
2. Radiografii : Pot fi efectuate pentru a exclude alte afecțiuni articulare.
3. Ecografie sau RMN (Rezonanță Magnetică): Pot fi utilizate pentru a confirma diagnosticul și pentru a evalua gradul de inflamație și eventuala prezență a lichidului în bursă.
Tratamentul bursitei trohanteriene poate include:
1. Repaus: Evitarea activităților care agravează durerea.
2. Medicație: Utilizarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene (AINS) sau a altor medicamente antialgice pentru a reduce inflamația și durerea.
3. Fizio-kinetoterapie: Include exerciții de stretching ale tractului ilio-tibial, precum întărire și de creștere a flexibilității musculaturii de la nivelul șoldului.
4. Infiltrații cu corticosteroizi: Administrarea de injecții cu corticosteroizi direct în bursă poate reduce inflamația și durerea. Numărul de infiltrații locale cu costicosteroizi trebuie limitat, dat fiind că administrarea abuzivă ar putea determina distrucția țesturilor de vecinătate
5. Tratament chirurgical: În rarele cazuri în care tratamentul conservator eșuează, poate fi necesară rezecția chirurgicală a bursei afectate.
Bursita trohanteriană este o afecțiune comună a șoldului, caracterizată prin inflamația bursei de la nivelul trohanterului mare. Tratamentul se concentrează pe reducerea inflamației și a durerii, îmbunătățirea mobilității și prevenirea recidivelor prin intermediul unui plan de recuperare adecvat.
Simptome
Principalele simptome ale bursitei trohanteriene pot include:
• Durere în porțiunea laterală a șoldului: Durere sau sensibilitate în partea laterală a șoldului, care poate iradia spre fese sau coapse. Zona afectată poate fi sensibilă la palpare. Durerea este accentuată în timpul mersului, alergării sau a altor activități care implică mișcarea articulației șoldului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul bursitei trohanteriene poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul despre simptome și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea și mobilitatea șoldului.
2. Radiografii : Pot fi efectuate pentru a exclude alte afecțiuni articulare.
3. Ecografie sau RMN (Rezonanță Magnetică): Pot fi utilizate pentru a confirma diagnosticul și pentru a evalua gradul de inflamație și eventuala prezență a lichidului în bursă.
Mijloace de tratament
Tratamentul bursitei trohanteriene poate include:
1. Repaus: Evitarea activităților care agravează durerea.
2. Medicație: Utilizarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene (AINS) sau a altor medicamente antialgice pentru a reduce inflamația și durerea.
3. Fizio-kinetoterapie: Include exerciții de stretching ale tractului ilio-tibial, precum întărire și de creștere a flexibilității musculaturii de la nivelul șoldului.
4. Infiltrații cu corticosteroizi: Administrarea de injecții cu corticosteroizi direct în bursă poate reduce inflamația și durerea. Numărul de infiltrații locale cu costicosteroizi trebuie limitat, dat fiind că administrarea abuzivă ar putea determina distrucția țesturilor de vecinătate
5. Tratament chirurgical: În rarele cazuri în care tratamentul conservator eșuează, poate fi necesară rezecția chirurgicală a bursei afectate.
Bursita trohanteriană este o afecțiune comună a șoldului, caracterizată prin inflamația bursei de la nivelul trohanterului mare. Tratamentul se concentrează pe reducerea inflamației și a durerii, îmbunătățirea mobilității și prevenirea recidivelor prin intermediul unui plan de recuperare adecvat.
Boala Perthes este o afecțiune în care circulația sângelui către capul femural este temporar afectată, ceea ce duce la moartea țesutului osos. Afectează de obicei copiii între 3-11 ani. Cei mai mulți copii revin la normal după această boală, dar evoluția poate fi de lungă durată
Principalele simptome ale bolii Perthes pot include:
• Durere la nivelul șoldului și coapsei: Durerea persistentă sau disconfortul în zona șoldului și coapsei pot fi accentuate în timpul activității fizice sau a mersului.
• Modificări ale mersului: Copiii pot prezenta modificări ale mersului, cum ar fi șchiopătatul sau refuzul de a încărca membrul afectat.
• Rigiditate și limitare a mișcării: Rigiditatea articulației șoldului și limitarea mișcărilor normale ale acesteia pot fi întâlnite în perioada activă a bolii.
Diagnosticul bolii Perthes poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul și cu părinții despre simptome și va efectua o examinare clinică pentru a evalua durerea, mobilitatea și funcția articulației șoldului.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a vizualiza modificările în structura capului femural și pentru a confirma diagnosticul.
3. Rezonanță Magnetică (RMN) : Poate fi utilizată pentru a obține imagini mai detaliate ale capului femural și pentru a evalua gradul de afectare a țesutului
Tratamentul bolii Perthes poate include:
1. Repaus: Reducerea activității fizice pentru a scădea presiunea și stresul asupra articulației afectate.
2. Imobilizare temporară: În cazurile severe, cu afectare importantă a capului femural, este recomandată utilizarea unui dispozitiv de imobilizare pentru a menține capul femural într-o poziție stabilă și pentru a favoriza vindecarea.
3. Fizio-kinetoterapia: Exerciții de tonifiere musculară și mobilitate articulară pentru a menține sau a îmbunătăți funcționalitatea articulației și forța musculaturii de la nivelul șoldului.
4. Chirurgie: În cazurile severe, în care alte metode de tratament nu oferă rezultate adecvate, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a menține capul femural la nivelul articulației cu acetabulul. Osteotomia la nivelul femurului constă în secționarea acestuia și realinierea în așa fel încât să rămână în contact cu acetabulul și să permită în timp recuperarea funcției articulației șoldului.
Boala Perthes este o afecțiune rară a șoldului care afectează în special copiii între 3-11 ani. Tratamentul este de obicei conservator și se concentrează pe menținerea funcției articulației șoldului și a mobilității. Cu toate acestea, în cazurile severe, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a preveni complicațiile și pentru a restabili funcția normală a articulației.
Simptome
Principalele simptome ale bolii Perthes pot include:
• Durere la nivelul șoldului și coapsei: Durerea persistentă sau disconfortul în zona șoldului și coapsei pot fi accentuate în timpul activității fizice sau a mersului.
• Modificări ale mersului: Copiii pot prezenta modificări ale mersului, cum ar fi șchiopătatul sau refuzul de a încărca membrul afectat.
• Rigiditate și limitare a mișcării: Rigiditatea articulației șoldului și limitarea mișcărilor normale ale acesteia pot fi întâlnite în perioada activă a bolii.
Metode de diagnostic
Diagnosticul bolii Perthes poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul și cu părinții despre simptome și va efectua o examinare clinică pentru a evalua durerea, mobilitatea și funcția articulației șoldului.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a vizualiza modificările în structura capului femural și pentru a confirma diagnosticul.
3. Rezonanță Magnetică (RMN) : Poate fi utilizată pentru a obține imagini mai detaliate ale capului femural și pentru a evalua gradul de afectare a țesutului
Mijloace de tratament
Tratamentul bolii Perthes poate include:
1. Repaus: Reducerea activității fizice pentru a scădea presiunea și stresul asupra articulației afectate.
2. Imobilizare temporară: În cazurile severe, cu afectare importantă a capului femural, este recomandată utilizarea unui dispozitiv de imobilizare pentru a menține capul femural într-o poziție stabilă și pentru a favoriza vindecarea.
3. Fizio-kinetoterapia: Exerciții de tonifiere musculară și mobilitate articulară pentru a menține sau a îmbunătăți funcționalitatea articulației și forța musculaturii de la nivelul șoldului.
4. Chirurgie: În cazurile severe, în care alte metode de tratament nu oferă rezultate adecvate, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a menține capul femural la nivelul articulației cu acetabulul. Osteotomia la nivelul femurului constă în secționarea acestuia și realinierea în așa fel încât să rămână în contact cu acetabulul și să permită în timp recuperarea funcției articulației șoldului.
Boala Perthes este o afecțiune rară a șoldului care afectează în special copiii între 3-11 ani. Tratamentul este de obicei conservator și se concentrează pe menținerea funcției articulației șoldului și a mobilității. Cu toate acestea, în cazurile severe, intervenția chirurgicală poate fi necesară pentru a preveni complicațiile și pentru a restabili funcția normală a articulației.
Epifizioliza este o afecțiune în care capul femural la copii se deplasează față de colul femural, ducând la o pierdere a alinierii normale.
Principalele simptome ale epifiziolizei pot include:
• Durere la nivelul șoldului, coapsei sau genunchiului: Durere persistentă sau periodică, care poate fi accentuată de activitățile fizice sau de mers.
• Modificări ale mersului: Copiii pot prezenta modificări ale mersului, cum ar fi șchiopătatul sau refuzul de a încărca membrul afectat.
• Limitarea mobilității articulare: Reducerea flexibilității și a mobilității în articulația șoldului, care poate afecta capacitatea de a efectua mișcări normale la nivelul articulației.
• Poziția anormală a membrului afectat: Membrul inferior afectat este uneori ușor scurtat și rotat extern.
Diagnosticul epifiziolizei poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul și cu părinții despre simptomele și istoricul medical și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea, mobilitatea și funcția articulației șoldului.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a vizualiza modificările de la nivelul capului femural și pentru a confirma diagnosticul
Tratamentul epifiziolizei poate include:
1. Imobilizare: Folosirea de atele sau dispozitive de imobilizare pentru a reduce mișcarea articulației șoldului și a permite vindecarea.
2. Tratament chirurgical: Pentru a restabili alinierea normală a capului și a colului femural, poate fi necesară o intervenție chirurgicală. Aceasta include, în majoritatea cazurilor, fixarea cu șuruburi pentru a menține capul femural într-o poziție corectă. În formele severe, cu alunecare importantă, fixarea va fi precedată de o repoziționare a elementelor osoase.
3. Recuperare: După tratamentul chirurgical sau imobilizare, este adesea necesară fizio-kinetoterapia pentru a restabili forța și mobilitatea articulației șoldului și pentru a preveni recidiva.
Epifizioliza este o afecțiune serioasă care afectează capul femural și poate provoca durere și disfuncție. Tratamentul variază în funcție de severitatea și caracteristicile individuale ale cazului și poate include imobilizarea, chirurgia și recuperarea. Este important ca pacienții cu epifizioliză să primească o îngrijire corespunzătoare pentru a minimiza complicațiile și pentru a asigura recuperarea completă.
Simptome
Principalele simptome ale epifiziolizei pot include:
• Durere la nivelul șoldului, coapsei sau genunchiului: Durere persistentă sau periodică, care poate fi accentuată de activitățile fizice sau de mers.
• Modificări ale mersului: Copiii pot prezenta modificări ale mersului, cum ar fi șchiopătatul sau refuzul de a încărca membrul afectat.
• Limitarea mobilității articulare: Reducerea flexibilității și a mobilității în articulația șoldului, care poate afecta capacitatea de a efectua mișcări normale la nivelul articulației.
• Poziția anormală a membrului afectat: Membrul inferior afectat este uneori ușor scurtat și rotat extern.
Metode de diagnostic
Diagnosticul epifiziolizei poate fi stabilit prin:
1. Istoricul Medical și Examinarea Fizică: Medicul va discuta cu pacientul și cu părinții despre simptomele și istoricul medical și va efectua o examinare fizică pentru a evalua durerea, mobilitatea și funcția articulației șoldului.
2. Radiografii : Radiografiile pot fi utilizate pentru a vizualiza modificările de la nivelul capului femural și pentru a confirma diagnosticul
Mijloace de tratament
Tratamentul epifiziolizei poate include:
1. Imobilizare: Folosirea de atele sau dispozitive de imobilizare pentru a reduce mișcarea articulației șoldului și a permite vindecarea.
2. Tratament chirurgical: Pentru a restabili alinierea normală a capului și a colului femural, poate fi necesară o intervenție chirurgicală. Aceasta include, în majoritatea cazurilor, fixarea cu șuruburi pentru a menține capul femural într-o poziție corectă. În formele severe, cu alunecare importantă, fixarea va fi precedată de o repoziționare a elementelor osoase.
3. Recuperare: După tratamentul chirurgical sau imobilizare, este adesea necesară fizio-kinetoterapia pentru a restabili forța și mobilitatea articulației șoldului și pentru a preveni recidiva.
Epifizioliza este o afecțiune serioasă care afectează capul femural și poate provoca durere și disfuncție. Tratamentul variază în funcție de severitatea și caracteristicile individuale ale cazului și poate include imobilizarea, chirurgia și recuperarea. Este important ca pacienții cu epifizioliză să primească o îngrijire corespunzătoare pentru a minimiza complicațiile și pentru a asigura recuperarea completă.
