Medicina muncii
Ramura a medicinei clinice, medicina muncii se ocupă cu prevenirea, diagnosticul, tratamentul & gestionarea patologiilor, leziunilor și dizabilităților determinate, favorizate sau potențate de factori ocupaționali, în scopul menținerii sănătății și securității la locul de muncă. În subsidiar, urmărește menținerea, creșterea și adaptarea socială la locul de muncă. Cunoscută și ca medicină ocupațională, necesită și combină practica medicală cu noțiuni de legislație pentru ocuparea forței de muncă și cunoștințe de legislație a mediului, sănătate și securitate. O importanță deosebită o constituie prevenirea bolilor și a leziunilor, precum și reabilitarea & reintegrarea dupa diferite afecțiuni sau accidente asociate la locul de muncă.
Medicii specialiști, denumiți medici de muncă sau de sănătatea muncii, evaluează riscurile pentru sănătate la locul de muncă și formulează metode de control asupra acestora în colaborare cu cei vizați (organisme juridice, structuri de muncă, securitate și control). Aceștia lucrează direct cu angajații in identificarea patologiilor legate de: afecțiuni musculo-scheletice (cele mai frecvente), stres și boli psihice, neoplasm asociat muncii, boli de piele și boli cauzate de agenți biologici.
Munca poate contribui la dezvoltarea stării de sănătate mintală prin condiții precare și probleme de organizare a muncii, generând tulburări mintale definite ca afecțiuni semnificative clinic ce se caracterizează prin ganduri, emoții sau comportamente alterate cu suferință asociată și funcționare afectată. Depresiea, anxietatea, suferința, oboseala, nemulțumirea la locul de muncă, epuizarea au impact direct asupra calității vieții și funcționării indivizilor, dar și asupra productivității lor întrucât locul de muncă este un context social. Disfuncțiunile musculo-scheletale afectează gâtul, spatele, umerii, membrele superioare și membrele inferioare și acoperă orice deteriorare sau tulburare a articulațiilor/ a altor țesuturi, fiind favorizate de factori de risc - fizici și biomecanici, organizaționali și psihosociali, individuali. În cazul bolilor de piele, principalul factor declanșator îl constituie contactul prelungit la substanțe chimice (i.e. dermatita de contact alergică, iritantă, foto-alergică sau aero-purtată, urticarie de contact, acnee profesională, boală infecțioasă a pielii, cancerele de piele, pielodermele purulente profesionale generate de bacterii, tuberculoză cutanată).
De asemenea, expunerea la radiații, stres, perturbatori endocrini (unele pesticide) sau nanomateriale poate fi capabilă să provoace cancer.
Medicii specialiști, denumiți medici de muncă sau de sănătatea muncii, evaluează riscurile pentru sănătate la locul de muncă și formulează metode de control asupra acestora în colaborare cu cei vizați (organisme juridice, structuri de muncă, securitate și control). Aceștia lucrează direct cu angajații in identificarea patologiilor legate de: afecțiuni musculo-scheletice (cele mai frecvente), stres și boli psihice, neoplasm asociat muncii, boli de piele și boli cauzate de agenți biologici.
Munca poate contribui la dezvoltarea stării de sănătate mintală prin condiții precare și probleme de organizare a muncii, generând tulburări mintale definite ca afecțiuni semnificative clinic ce se caracterizează prin ganduri, emoții sau comportamente alterate cu suferință asociată și funcționare afectată. Depresiea, anxietatea, suferința, oboseala, nemulțumirea la locul de muncă, epuizarea au impact direct asupra calității vieții și funcționării indivizilor, dar și asupra productivității lor întrucât locul de muncă este un context social. Disfuncțiunile musculo-scheletale afectează gâtul, spatele, umerii, membrele superioare și membrele inferioare și acoperă orice deteriorare sau tulburare a articulațiilor/ a altor țesuturi, fiind favorizate de factori de risc - fizici și biomecanici, organizaționali și psihosociali, individuali. În cazul bolilor de piele, principalul factor declanșator îl constituie contactul prelungit la substanțe chimice (i.e. dermatita de contact alergică, iritantă, foto-alergică sau aero-purtată, urticarie de contact, acnee profesională, boală infecțioasă a pielii, cancerele de piele, pielodermele purulente profesionale generate de bacterii, tuberculoză cutanată).
De asemenea, expunerea la radiații, stres, perturbatori endocrini (unele pesticide) sau nanomateriale poate fi capabilă să provoace cancer.
