Chirurgie generală
Ramură a medicinei, chirurgia generală se ocupă de tratarea leziunilor, bolilor și altor afecțiuni prin mijloace manuale și instrumentare. Mai multe specialități medicale majore implică chirurgie: chirurgia generală, chirurgia plastică, chirurgia ortopedică, obstetrica & ginecologia, neurochirurgia, chirurgia toracică, chirurgia de colon și rectală, otolaringologia, oftalmologia și urologia.
Cu abord la nivelul aparatului digestiv, sânului, vaselor sangvine la extremități, glandelor endocrine, tumorilor țesuturilor moi, amputațiilor, chirurgia generală este specialitatea principală - ”mama” chirurgiei. Medicul specialist denumit chirurg generalist, gestionează un spectru larg de acțiuni operatorii începând cu stabilirea diagnosticului și continuând cu asigurarea îngrijirilor preoperatorii, operatorii, postoperatorii a pacienților dar, după caz, este responsabil pentru managementul pacientului în stare critică sau al victimei traumatismului.
Intervențiile chirurgicale, cumulate aproape pe toată zona organismului, includ patru (4) mari categorii diferențiate: tratamentul plăgilor, intervențiile chirurgicale extirpative, intervențiile chirurgicale reconstructive și intervențiile chirurgicale de transplant. Din punct de vedere tehnic, chirurgia plăgii se concentrează pe asigurarea unei bune vindecări și evitarea infecțiilor; prin chirurgia extirpativă se îndepartează țesutul/ organele bolnave, printre cele mai frecvente acțiuni operatorii identificând chirurgia cancerului (inclusiv mastectomia sau înlăturarea sânului), colecistectomia (înlăturarea vezicii biliare) și histerectomia (înlăturarea uterului); chirurgia reconstructivă, importantă în practica chirurgiei plastice, respectiv a chirurgiei ortopedice, urmărește înlocuirea țesuturilor pierdute (din varii situații: arsuri, procese ale bolii degenerative, fracturi) cu grefe și dispozitive artificiale pentru a substitui organele/ țesuturile deteriorate sau bolnave (i.e. grefe provenite de la pacienți sau din alte surse, proteze pentru reconstrucția articulațiilor șoldului, valve din plastic pentru înlocuirea supapelor cardiace); iar substituția organelor bolnave cu organe transplantate din alte corpuri umane presupune operație de transplant (i.e. rinichii sunt organele frecvent transplantate).
În etapele preoperator și îngrijirea postoperatorie, obiectivul-țintă urmărit constă în restabilirea pacienților la starea lor fiziologică normală, cât mai aproape posibil, cu redobândirea calității vieții. Un rol definitoriu în susținerea standardelor medicale îl are inovația tehnologică, prezentă în aproape toate specialitățile chirurgicale. Tendința generală actuală este de a dezvolta caracterul minim-invaziv al intervențiilor cu minimizarea riscurilor și a timpilor postoperatorii.
Cu abord la nivelul aparatului digestiv, sânului, vaselor sangvine la extremități, glandelor endocrine, tumorilor țesuturilor moi, amputațiilor, chirurgia generală este specialitatea principală - ”mama” chirurgiei. Medicul specialist denumit chirurg generalist, gestionează un spectru larg de acțiuni operatorii începând cu stabilirea diagnosticului și continuând cu asigurarea îngrijirilor preoperatorii, operatorii, postoperatorii a pacienților dar, după caz, este responsabil pentru managementul pacientului în stare critică sau al victimei traumatismului.
Intervențiile chirurgicale, cumulate aproape pe toată zona organismului, includ patru (4) mari categorii diferențiate: tratamentul plăgilor, intervențiile chirurgicale extirpative, intervențiile chirurgicale reconstructive și intervențiile chirurgicale de transplant. Din punct de vedere tehnic, chirurgia plăgii se concentrează pe asigurarea unei bune vindecări și evitarea infecțiilor; prin chirurgia extirpativă se îndepartează țesutul/ organele bolnave, printre cele mai frecvente acțiuni operatorii identificând chirurgia cancerului (inclusiv mastectomia sau înlăturarea sânului), colecistectomia (înlăturarea vezicii biliare) și histerectomia (înlăturarea uterului); chirurgia reconstructivă, importantă în practica chirurgiei plastice, respectiv a chirurgiei ortopedice, urmărește înlocuirea țesuturilor pierdute (din varii situații: arsuri, procese ale bolii degenerative, fracturi) cu grefe și dispozitive artificiale pentru a substitui organele/ țesuturile deteriorate sau bolnave (i.e. grefe provenite de la pacienți sau din alte surse, proteze pentru reconstrucția articulațiilor șoldului, valve din plastic pentru înlocuirea supapelor cardiace); iar substituția organelor bolnave cu organe transplantate din alte corpuri umane presupune operație de transplant (i.e. rinichii sunt organele frecvent transplantate).
În etapele preoperator și îngrijirea postoperatorie, obiectivul-țintă urmărit constă în restabilirea pacienților la starea lor fiziologică normală, cât mai aproape posibil, cu redobândirea calității vieții. Un rol definitoriu în susținerea standardelor medicale îl are inovația tehnologică, prezentă în aproape toate specialitățile chirurgicale. Tendința generală actuală este de a dezvolta caracterul minim-invaziv al intervențiilor cu minimizarea riscurilor și a timpilor postoperatorii.
