Umăr - Centrul de Ortopedie și Chirurgie Sportivă
Tratamente avansate, recuperare rapidă și îngrijire personalizată
Afecțiuni și soluții umăr
Artroza umărului este o afecțiune degenerativă a articulației umărului, care constă în distrucția cartilajului articular și care poate cauza durere și restricționarea mișcării.
Simptome
Principalele simptome ale artrozei de umăr includ:
• Durere: Durere persistentă la nivelul umărului, care poate fi mai accentuată în timpul mișcării.
• Rigiditate: Dificultate în mișcarea umărului, mai ales dimineața sau după perioade lungi de inactivitate.
• Scăderea mobilității: Reducerea amplitudinii mișcărilor umărului, inclusiv dificultatea în ridicarea brațului deasupra capului sau în rotirea umărului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul artrozei de umăr poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va examina umărul pentru a evalua durerea, mobilitatea și eventuala prezență a deformărilor.
2. Imagistica Medicală:
• Radiografii: Pot evidenția semnele caracteristice ale artrozei, cum ar fi îngustarea spațiului articular și apariția osteofitelor (ciocurilor osoase).
• RMN (Rezonanță Magnetică)/CT (Tomografie Computerizată): Pot oferi imagini detaliate ale structurilor articulației umărului pentru a evalua gradul de deteriorare și a exclude alte afecțiuni.
Mijloace de tratament
Tratamentul artrozei de umăr poate include:
1. Tratament conservator:
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întindere și întărire a mușchilor umărului pentru a îmbunătăți mobilitatea și a reduce durerea.
• Infiltrații cu corticosteroizi: Infiltrațiile cu corticosteroizi în articulația umărului pot fi utilizate pentru a reduce durerea și inflamația.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau când tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la intervenție chirurgicală. Artroplastia de umăr este intervenția ce permite înlocuirea articulației afectate și reluarea funcționalității normale.
Concluzie
Artroza de umăr poate fi o afecțiune dureroasă și limitantă, dar cu un tratament adecvat, majoritatea persoanelor se pot simți mai bine și pot avea o funcționalitate mai bună a umărului. Este important ca în aceste cazuri, un medic ortoped să stabilească un diagnostic precis, astfel încât să poată fi elaborat un plan de tratament individualizat, care să permită refacerea funcționalității articulare.
Simptome
Principalele simptome ale artrozei de umăr includ:
• Durere: Durere persistentă la nivelul umărului, care poate fi mai accentuată în timpul mișcării.
• Rigiditate: Dificultate în mișcarea umărului, mai ales dimineața sau după perioade lungi de inactivitate.
• Scăderea mobilității: Reducerea amplitudinii mișcărilor umărului, inclusiv dificultatea în ridicarea brațului deasupra capului sau în rotirea umărului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul artrozei de umăr poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va examina umărul pentru a evalua durerea, mobilitatea și eventuala prezență a deformărilor.
2. Imagistica Medicală:
• Radiografii: Pot evidenția semnele caracteristice ale artrozei, cum ar fi îngustarea spațiului articular și apariția osteofitelor (ciocurilor osoase).
• RMN (Rezonanță Magnetică)/CT (Tomografie Computerizată): Pot oferi imagini detaliate ale structurilor articulației umărului pentru a evalua gradul de deteriorare și a exclude alte afecțiuni.
Mijloace de tratament
Tratamentul artrozei de umăr poate include:
1. Tratament conservator:
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întindere și întărire a mușchilor umărului pentru a îmbunătăți mobilitatea și a reduce durerea.
• Infiltrații cu corticosteroizi: Infiltrațiile cu corticosteroizi în articulația umărului pot fi utilizate pentru a reduce durerea și inflamația.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau când tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la intervenție chirurgicală. Artroplastia de umăr este intervenția ce permite înlocuirea articulației afectate și reluarea funcționalității normale.
Concluzie
Artroza de umăr poate fi o afecțiune dureroasă și limitantă, dar cu un tratament adecvat, majoritatea persoanelor se pot simți mai bine și pot avea o funcționalitate mai bună a umărului. Este important ca în aceste cazuri, un medic ortoped să stabilească un diagnostic precis, astfel încât să poată fi elaborat un plan de tratament individualizat, care să permită refacerea funcționalității articulare.
Tendinita de biceps este o afecțiune caracterizată prin inflamația tendonului capului lung al mușchiului bicepsului brahial la nivelul umărului.
Simptome
Principalele simptome ale tendinitei de biceps includ:
• Durere în partea anterioară a umărului: Durere surdă sau ascuțită în zona superioară a brațului, în regiunea anterioară a umărului.
• Sensibilitate la palpare: Durerea este accentuată la palparea zonei afectate.
• Restricționarea mobilității articulare: Dificultate în efectuarea unor mișcări specifice ale umărului, cum ar fi ridicarea brațului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul tendinitei de biceps poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul poate palpa și evalua umărul pentru a identifica punctele de dureroase.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a elimina un alt tip de patologie.
• RMN (Rezonanță Magnetică) sau ecografie: Pot fi utilizate pentru a vizualiza anomalii ale tendonului bicepsului, identificând eventuala inflamație sau chair prezența unei leziuni.
Mijloace de tratament
Tratamentul tendinitei de biceps poate include:
1. Tratamentul conservator:
• Repaus și evitarea activităților care agravează simptomele: Reducerea sau evitarea activităților care pun presiune pe umăr pentru a ameliora simptomatologia.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice pentru întărirea și întinderea mușchilor de la nivelul umărului pentru a îmbunătăți funcționalitatea articulară.
• Medicație: Utilizarea de antiinflamatoare non-steroidiene (AINS) sau a medicamentelor analgezice pentru a reduce durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nivelul tendonului pentru a reduce inflamația și durerea.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau când tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la intervenție chirurgicală artroscopică pentru a efectua o tenodeză (sutura tendonului) sau o tenotomie (secționarea tendonului).
Concluzie
Tendinita de biceps poate fi o afecțiune dureroasă și restrictivă, dar cu tratament adecvat și respectarea recomandărilor medicale, majoritatea persoanelor se pot recupera complet.
Simptome
Principalele simptome ale tendinitei de biceps includ:
• Durere în partea anterioară a umărului: Durere surdă sau ascuțită în zona superioară a brațului, în regiunea anterioară a umărului.
• Sensibilitate la palpare: Durerea este accentuată la palparea zonei afectate.
• Restricționarea mobilității articulare: Dificultate în efectuarea unor mișcări specifice ale umărului, cum ar fi ridicarea brațului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul tendinitei de biceps poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul poate palpa și evalua umărul pentru a identifica punctele de dureroase.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a elimina un alt tip de patologie.
• RMN (Rezonanță Magnetică) sau ecografie: Pot fi utilizate pentru a vizualiza anomalii ale tendonului bicepsului, identificând eventuala inflamație sau chair prezența unei leziuni.
Mijloace de tratament
Tratamentul tendinitei de biceps poate include:
1. Tratamentul conservator:
• Repaus și evitarea activităților care agravează simptomele: Reducerea sau evitarea activităților care pun presiune pe umăr pentru a ameliora simptomatologia.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice pentru întărirea și întinderea mușchilor de la nivelul umărului pentru a îmbunătăți funcționalitatea articulară.
• Medicație: Utilizarea de antiinflamatoare non-steroidiene (AINS) sau a medicamentelor analgezice pentru a reduce durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nivelul tendonului pentru a reduce inflamația și durerea.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau când tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la intervenție chirurgicală artroscopică pentru a efectua o tenodeză (sutura tendonului) sau o tenotomie (secționarea tendonului).
Concluzie
Tendinita de biceps poate fi o afecțiune dureroasă și restrictivă, dar cu tratament adecvat și respectarea recomandărilor medicale, majoritatea persoanelor se pot recupera complet.
Leziunile coafei rotatorii sunt leziuni ale tendoanelor care manșonează și susțin articulația umărului. Acestea sunt reprezentate de tendoanele mușschilor subscapular, supraspinos, infraspinos și rotund mic.
Simptome
Principalele simptome ale leziunilor coafei rotatorii includ:
• Durere la nivelul umărului: Durere surdă sau ascuțită în partea superioară și exterioară a umărului, care poate iradia spre braț.
• Slăbiciune musculară: Dificultate în efectuarea anumitor mișcări ale umărului, cum ar fi ridicarea brațului deasupra capului sau efectuarea mișcărilor de rotație externă.
• Limitarea mobilității articulare: Reducerea amplitudinii mișcărilor umărului din cauza durerii și a inflamației.
Metode de diagnostic
Diagnosticul leziunilor coafei rotatorii poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va examina umărul pentru a evalua durerea, mobilitatea și forța musculară.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru excluderea patologiei asociate.
• RMN (Rezonanța Magnetică) sau Ecografia: Pot fi utilizate pentru a vizualiza în detaliu tendoanele coafei rotatorii și a decela eventualele leziuni prezente la nivelul acestora.
Mijloace de tratament
Tratamentul leziunilor coafei rotatorii poate include:
1. Tratament Conservator:
• Repaus și evitarea activităților dureroase: Reducerea sau evitarea activităților care agravează durerea și inflamația.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întindere și întărire a mușchilor umărului pentru a îmbunătăți funcționalitatea articulară.
• Medicație: Utilizarea de antiinflamatoare non-steroidiene (AINS) sau analgezice pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nivelul tendonului afectat pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau când tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la o intervenție chirurgicală artroscopică pentru a sutura sau a reconstrui tendonul lezat.
Concluzie
Leziunile coafei rotatorii pot fi dureroase și pot afecta semnificativ funcționalitatea umărului. Tratamentul depinde de severitatea leziunii și poate implica o combinație de repaus, fizio-kinetoterapie, medicamente și, în unele cazuri, intervenție chirurgicală. Consultul ortopedic este foarte important pentru a stabili un diagnostic precis și un plan de tratament individualizat.
Simptome
Principalele simptome ale leziunilor coafei rotatorii includ:
• Durere la nivelul umărului: Durere surdă sau ascuțită în partea superioară și exterioară a umărului, care poate iradia spre braț.
• Slăbiciune musculară: Dificultate în efectuarea anumitor mișcări ale umărului, cum ar fi ridicarea brațului deasupra capului sau efectuarea mișcărilor de rotație externă.
• Limitarea mobilității articulare: Reducerea amplitudinii mișcărilor umărului din cauza durerii și a inflamației.
Metode de diagnostic
Diagnosticul leziunilor coafei rotatorii poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va examina umărul pentru a evalua durerea, mobilitatea și forța musculară.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru excluderea patologiei asociate.
• RMN (Rezonanța Magnetică) sau Ecografia: Pot fi utilizate pentru a vizualiza în detaliu tendoanele coafei rotatorii și a decela eventualele leziuni prezente la nivelul acestora.
Mijloace de tratament
Tratamentul leziunilor coafei rotatorii poate include:
1. Tratament Conservator:
• Repaus și evitarea activităților dureroase: Reducerea sau evitarea activităților care agravează durerea și inflamația.
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții de întindere și întărire a mușchilor umărului pentru a îmbunătăți funcționalitatea articulară.
• Medicație: Utilizarea de antiinflamatoare non-steroidiene (AINS) sau analgezice pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nivelul tendonului afectat pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile severe sau când tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la o intervenție chirurgicală artroscopică pentru a sutura sau a reconstrui tendonul lezat.
Concluzie
Leziunile coafei rotatorii pot fi dureroase și pot afecta semnificativ funcționalitatea umărului. Tratamentul depinde de severitatea leziunii și poate implica o combinație de repaus, fizio-kinetoterapie, medicamente și, în unele cazuri, intervenție chirurgicală. Consultul ortopedic este foarte important pentru a stabili un diagnostic precis și un plan de tratament individualizat.
Instabilitatea recidivantă a umărului, denumită și instabilitatea scapulo-humerală recidivantă, este o afecțiune în care capul humeral se dislocă în mod recurent de la nivelul glenei (suprafața articulară corespunzătoare de la nivelul scapulei), cauzând durere și importență funcțională. Cel mai frecvent tip de luxație la nivelul umărului este cea anterioară.
Simptome
Principalele simptome ale instabilității recidivante a umărului includ:
• Durere acută: Durere severă care apare la momentul luxației.
• Deformare locală: Capul humeral se deplasează în afara articulației, determinând apariția unei deformări caracteristice pentru fiecare tip de luxație.
• Impotență funcțională: Imposibilitatea efectuării mișcărilor care pot fi efectuate in mod uzual la nivelul umărului.
• Recurența episoadelor de luxație
Metode de diagnostic
Diagnosticul instabilității recidivante a umărului poate fi stabilit prin:
1. Istoric Medical și Examinare Fizică: Medicul va evalua istoricul medical al pacientului și va examina umărul pentru a identifica simptomele și semnele asociate cu existența unei luxații.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot evidenția lipsa raporturilor anatomice normale între capul femural și cavitatea glenoidiană.
• RMN (Rezonța Magnetică): Pot fi utilizate pentru a identifica leziunile de părți moi asociate cu episoadele recurente de instabilitate, cum ar fi de exemplu leziunea labrumului antero-inferior caracteristică luxației anterioare a umărului.
• CT (tomografia computerizată): Este utilizată pentru o evaluare adecvată a defectelor osoase ce pot apărea urmare a luxațiilor recidivante de umăr, precum defectul anterior de la nivelul cavității glenoidiene sau leziunea Hill-Sachs de la nivelul capului humeral.
Mijloace de tratament
Tratamentul instabilității recidivante a umărului poate include:
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice pentru întărirea mușchilor de la nivelul umărului pentru a îmbunătăți stabilitatea articulației.
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Infiltrațiile cu corticosteroizi la nivelul umărului pot fi efectuate pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
2. Tratamentul Chirurgical: În majoritatea cazurilor, intervenția chirurgicală este indicată pentru instabilitatea gleno-humerală recidivantă. La pacienții cu risc crescut, stabilizarea chirurgicală poate fi realizată încă de la primul episod de luxație. Intervenția chirurgicală poate fi efectuată artroscopic sau prin abord clasic si iși propune refacerea structurilor afectate în cadrul episoadelor recurente de luxație, precum și a defectelor osoase ce pot apărea.
Concluzie
Instabilitatea recidivantă a umărului poate fi o afecțiune dureroasă și debilitantă, care necesită adesea o abordare multidisciplinară pentru tratament. Consultul ortopedic este esențial pentru un diagnostic precis și pentru a stabili un plan de tratament individualizat.
Simptome
Principalele simptome ale instabilității recidivante a umărului includ:
• Durere acută: Durere severă care apare la momentul luxației.
• Deformare locală: Capul humeral se deplasează în afara articulației, determinând apariția unei deformări caracteristice pentru fiecare tip de luxație.
• Impotență funcțională: Imposibilitatea efectuării mișcărilor care pot fi efectuate in mod uzual la nivelul umărului.
• Recurența episoadelor de luxație
Metode de diagnostic
Diagnosticul instabilității recidivante a umărului poate fi stabilit prin:
1. Istoric Medical și Examinare Fizică: Medicul va evalua istoricul medical al pacientului și va examina umărul pentru a identifica simptomele și semnele asociate cu existența unei luxații.
2. Imagistică Medicală:
• Radiografii: Pot evidenția lipsa raporturilor anatomice normale între capul femural și cavitatea glenoidiană.
• RMN (Rezonța Magnetică): Pot fi utilizate pentru a identifica leziunile de părți moi asociate cu episoadele recurente de instabilitate, cum ar fi de exemplu leziunea labrumului antero-inferior caracteristică luxației anterioare a umărului.
• CT (tomografia computerizată): Este utilizată pentru o evaluare adecvată a defectelor osoase ce pot apărea urmare a luxațiilor recidivante de umăr, precum defectul anterior de la nivelul cavității glenoidiene sau leziunea Hill-Sachs de la nivelul capului humeral.
Mijloace de tratament
Tratamentul instabilității recidivante a umărului poate include:
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice pentru întărirea mușchilor de la nivelul umărului pentru a îmbunătăți stabilitatea articulației.
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Infiltrațiile cu corticosteroizi la nivelul umărului pot fi efectuate pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
2. Tratamentul Chirurgical: În majoritatea cazurilor, intervenția chirurgicală este indicată pentru instabilitatea gleno-humerală recidivantă. La pacienții cu risc crescut, stabilizarea chirurgicală poate fi realizată încă de la primul episod de luxație. Intervenția chirurgicală poate fi efectuată artroscopic sau prin abord clasic si iși propune refacerea structurilor afectate în cadrul episoadelor recurente de luxație, precum și a defectelor osoase ce pot apărea.
Concluzie
Instabilitatea recidivantă a umărului poate fi o afecțiune dureroasă și debilitantă, care necesită adesea o abordare multidisciplinară pentru tratament. Consultul ortopedic este esențial pentru un diagnostic precis și pentru a stabili un plan de tratament individualizat.
Impingementul subacromial, sau conflictul subacromial, este o afecțiune în care țesuturile moi din partea superioară a articulației umărului sunt comprimate în spațiul subacromial, localizat între acromion și capul humeral.
Simptome
Principalele simptome ale impingementului subacromial includ:
• Durere la nivelul umărului: Durere surdă sau ascuțită în partea superioară a umărului, care poate iradia spre braț.
• Durere la ridicarea brațului: Exacerbarea durerii în timpul ridicării brațului deasupra capului sau în lateral.
• Limitarea mobilității articulare: Dificultate în executarea unor mișcări care pot fi efectuate uzual la nivelul umărului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul impingementului subacromial poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua istoricul medical al pacientului și va examina umărul pentru a identifica simptomele și semnele asociate cu impingementul subacromial.
2. Imagistica medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a elimina alte posibile cauze de durere la nivelul umărului.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Pot fi utilizate pentru a evalua potențialele leziuni ale țesuturilor moi rezultate ca urmare a existenței conflictului subacromial.
Mijloace de tratament
Tratamentul impingementului subacromial poate include:
1. Tratament Conservator:
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice pentru întărirea de la nivelul umărului, pentru a îmbunătăți stabilitatea și pentru a reduce presiunea asupra țesuturilor moi.
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nivelul umărului pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile în care tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la intervenție chirurgicală artroscopică pentru a îndepărta țesuturile comprimate și a restabili spațiul subacromial. Este esențial ca leziunile tendoanelor musculaturii coafei rotatorii să fie reparate, în vederea obținerii unei recuperări funcționale complete.
Concluzie
Impingementul subacromial poate fi o cauză comună de durere și disconfort la nivelul umărului, iar tratamentul depinde de severitatea afecțiunii și de impactul asupra funcției articulare.
Simptome
Principalele simptome ale impingementului subacromial includ:
• Durere la nivelul umărului: Durere surdă sau ascuțită în partea superioară a umărului, care poate iradia spre braț.
• Durere la ridicarea brațului: Exacerbarea durerii în timpul ridicării brațului deasupra capului sau în lateral.
• Limitarea mobilității articulare: Dificultate în executarea unor mișcări care pot fi efectuate uzual la nivelul umărului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul impingementului subacromial poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua istoricul medical al pacientului și va examina umărul pentru a identifica simptomele și semnele asociate cu impingementul subacromial.
2. Imagistica medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a elimina alte posibile cauze de durere la nivelul umărului.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Pot fi utilizate pentru a evalua potențialele leziuni ale țesuturilor moi rezultate ca urmare a existenței conflictului subacromial.
Mijloace de tratament
Tratamentul impingementului subacromial poate include:
1. Tratament Conservator:
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice pentru întărirea de la nivelul umărului, pentru a îmbunătăți stabilitatea și pentru a reduce presiunea asupra țesuturilor moi.
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nivelul umărului pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile în care tratamentul conservator nu este eficient, se poate recurge la intervenție chirurgicală artroscopică pentru a îndepărta țesuturile comprimate și a restabili spațiul subacromial. Este esențial ca leziunile tendoanelor musculaturii coafei rotatorii să fie reparate, în vederea obținerii unei recuperări funcționale complete.
Concluzie
Impingementul subacromial poate fi o cauză comună de durere și disconfort la nivelul umărului, iar tratamentul depinde de severitatea afecțiunii și de impactul asupra funcției articulare.
Umărul înghețat, cunoscut și sub numele de capsulită adezivă, este o afecțiune care determină limitarea mișcării umărului și apariția durerii.
Simptome
Principalele simptome ale umărului înghețat includ:
• Durere la nivelul umărului: Durere persistentă și adesea intensă în umăr, care poate fi mai gravă noaptea.
• Rigiditate: Diminuarea progresivă a mobilității umărului, cu dificultate în efectuarea mișcărilor obișnuite, cum ar fi ridicarea brațului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul umărului înghețat se bazează pe:
1. Istoric Medical și Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina umărul pentru a evalua amplitudinea mișcării și pentru a exclude alte afecțiuni.
2. Imagistica Medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a exclude alte afecțiuni la nivelul umărului.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Poate fi utilizată pentru a exclude alte afecțiuni ale umărului și pentru a confirma diagnosticul de capsulită adezivă.
Mijloace de tratament
Tratamentul umărului înghețat poate include:
1. Tratament Conservator:
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice de întindere și întărire a mușchilor de la nivelul umărului pentru a îmbunătăți mobilitatea și a reduce durerea.
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nicelul umărului pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
• Manipulare sub anestezie: Procedura în care medicul încearcă să rupă aderențele în jurul articulației umărului pentru a îmbunătăți mobilitatea.
2. Tratament chirurgical (rareori): În cazurile refractare la alte tipuri de tratamente, se poate recurge la o intervenție chirurgicală artroscopică pentru a secționa porțiunile în tensiune de la nivelul capsulei articulației umărului.
Concluzie
Umărul înghețat poate fi o afecțiune dureroasă și restrictivă, care poate afecta semnificativ calitatea vieții. Este important să se înceapă tratamentul cât mai curând posibil pentru a preveni pierderea permanentă a mobilității umărului.
Simptome
Principalele simptome ale umărului înghețat includ:
• Durere la nivelul umărului: Durere persistentă și adesea intensă în umăr, care poate fi mai gravă noaptea.
• Rigiditate: Diminuarea progresivă a mobilității umărului, cu dificultate în efectuarea mișcărilor obișnuite, cum ar fi ridicarea brațului.
Metode de diagnostic
Diagnosticul umărului înghețat se bazează pe:
1. Istoric Medical și Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina umărul pentru a evalua amplitudinea mișcării și pentru a exclude alte afecțiuni.
2. Imagistica Medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a exclude alte afecțiuni la nivelul umărului.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Poate fi utilizată pentru a exclude alte afecțiuni ale umărului și pentru a confirma diagnosticul de capsulită adezivă.
Mijloace de tratament
Tratamentul umărului înghețat poate include:
1. Tratament Conservator:
• Fizio-kinetoterapie: Exerciții specifice de întindere și întărire a mușchilor de la nivelul umărului pentru a îmbunătăți mobilitatea și a reduce durerea.
• Medicație: Utilizarea de analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a controla durerea și inflamația.
• Infiltratii cu corticosteroizi: Injectarea de corticosteroizi la nicelul umărului pentru a reduce inflamația și a ameliora durerea.
• Manipulare sub anestezie: Procedura în care medicul încearcă să rupă aderențele în jurul articulației umărului pentru a îmbunătăți mobilitatea.
2. Tratament chirurgical (rareori): În cazurile refractare la alte tipuri de tratamente, se poate recurge la o intervenție chirurgicală artroscopică pentru a secționa porțiunile în tensiune de la nivelul capsulei articulației umărului.
Concluzie
Umărul înghețat poate fi o afecțiune dureroasă și restrictivă, care poate afecta semnificativ calitatea vieții. Este important să se înceapă tratamentul cât mai curând posibil pentru a preveni pierderea permanentă a mobilității umărului.
Fractura de claviculă este o leziune comună care apare când osul claviculei (clavicula) se rupe sau se fisurează.
Simptome
Principalele simptome ale fracturii de claviculă includ:
• Durere: Durere intensă în zona claviculei, care poate fi accentuată de mișcări ale brațului.
• Tumefacție și vânătăi: Tumefacție și vânătăi în zona afectată.
• Deformare locală: Poate apărea ca urmare a deplasării celor 2 fragmente de fractură.
• Impotență funcțională: Dificultate sau imposibilitatea de a efectua mișcări la nivelul umărului din cauza durerii și a instabilității.
• Întreruperea continuității osoase: Decelarea la palpare a unei zone de discontinuitate la nivelul claviculei.
• Cracmente în focarul de fractură: Perceperea unor trosnituri ca urmare a mobilizării fragmentelor osoase.
• Mobilitate anormală în focarul de fractură: Prezența unor mișcări care în mod normal nu ar trebui să existe.
Metode de diagnostic
Diagnosticul fracturii de claviculă poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina clavicula pentru a detecta prezența semnelor clinice uzuale ale unei fracturi.
2. Radiografii: Este utilizată pentru a confirma fractura și pentru a evalua gradul de deplasare a fragmentelor osoase.
Mijloace de tratament
Tratamentul fracturii de claviculă poate include:
1. Tratament Conservator:
• Imobilizare: Utilizarea unui bandaj sau a unei eșarfe pentru a menține clavicula într-o poziție stabilă și pentru a permite vindecarea.
• Medicație: Utilizarea de analgezice pentru a controla durerea.
• Fizio-kinetoterapia: Exerciții specifice pentru întărirea și flexibilitatea mușchilor din jurul claviculei și a umărului pentru a îmbunătăți recuperarea și pentru a preveni limitarea mobilității articulare.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile în care fragmentele osoase au o deplasare mare și nu pot fi reduse sau când există complicații, se poate recurge la intervenție chirurgicală pentru a reduce fractura și a fixa fragmentele osoase cu placă și șururuburi metalice.
Concluzie
Fractura de claviculă poate fi o leziune dureroasă și debilitantă, dar majoritatea cazurilor se vindecă cu succes cu tratament adecvat. În majoritatea cazurilor tratamentul conservator este eficient, intervenția chirurgicală constând în reducerea fragmentelor osoase și fixare cu placă și șuruburi, fiind rareori necesară.
Simptome
Principalele simptome ale fracturii de claviculă includ:
• Durere: Durere intensă în zona claviculei, care poate fi accentuată de mișcări ale brațului.
• Tumefacție și vânătăi: Tumefacție și vânătăi în zona afectată.
• Deformare locală: Poate apărea ca urmare a deplasării celor 2 fragmente de fractură.
• Impotență funcțională: Dificultate sau imposibilitatea de a efectua mișcări la nivelul umărului din cauza durerii și a instabilității.
• Întreruperea continuității osoase: Decelarea la palpare a unei zone de discontinuitate la nivelul claviculei.
• Cracmente în focarul de fractură: Perceperea unor trosnituri ca urmare a mobilizării fragmentelor osoase.
• Mobilitate anormală în focarul de fractură: Prezența unor mișcări care în mod normal nu ar trebui să existe.
Metode de diagnostic
Diagnosticul fracturii de claviculă poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina clavicula pentru a detecta prezența semnelor clinice uzuale ale unei fracturi.
2. Radiografii: Este utilizată pentru a confirma fractura și pentru a evalua gradul de deplasare a fragmentelor osoase.
Mijloace de tratament
Tratamentul fracturii de claviculă poate include:
1. Tratament Conservator:
• Imobilizare: Utilizarea unui bandaj sau a unei eșarfe pentru a menține clavicula într-o poziție stabilă și pentru a permite vindecarea.
• Medicație: Utilizarea de analgezice pentru a controla durerea.
• Fizio-kinetoterapia: Exerciții specifice pentru întărirea și flexibilitatea mușchilor din jurul claviculei și a umărului pentru a îmbunătăți recuperarea și pentru a preveni limitarea mobilității articulare.
2. Tratament Chirurgical: În cazurile în care fragmentele osoase au o deplasare mare și nu pot fi reduse sau când există complicații, se poate recurge la intervenție chirurgicală pentru a reduce fractura și a fixa fragmentele osoase cu placă și șururuburi metalice.
Concluzie
Fractura de claviculă poate fi o leziune dureroasă și debilitantă, dar majoritatea cazurilor se vindecă cu succes cu tratament adecvat. În majoritatea cazurilor tratamentul conservator este eficient, intervenția chirurgicală constând în reducerea fragmentelor osoase și fixare cu placă și șuruburi, fiind rareori necesară.
Fractura humerusului proximal este o leziune care afectează partea superioară a humerusului, care face parte din articulația umărului.
Simptome
Principalele simptome ale fracturii humerusului proximal includ:
• Durere intensă: Durere severă la nivelul umărului sau în partea superioară a brațului afectat.
• Tumefacție și vânătăi: Tumefacție și vânătăi în zona afectată.
• Deformare locală: Poate apărea ca urmare a deplasării celor 2 fragmente de fractură.
• Impotență funcțională: Dificultate sau imposibilitatea de a efectua mișcări la nivelul umărului din cauza durerii.
• Cracmente în focarul de fractură: Perceperea unor trosnituri ca urmare a mobilizării fragmentelor osoase.
• Mobilitate anormală în focarul de fractură: Prezența unor mișcări care în mod normal nu ar trebui să existe.
Metode de diagnostic
Diagnosticul fracturii humerusului proximal poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina umărul și brațul pentru a detecta elementele clinice de diagnostic ale unei fracturi.
2. Radiografii: Sunt utilizate pentru a confirma fractura și pentru a evalua gradul de deplasare a fragmentelor osoase.
Mijloace de tratament
Tratamentul fracturii humerusului proximal poate include:
1. Tratament Conservator:
• Imobilizare: Utilizarea unui bandaj sau a unei eșarfe pentru a menține umărul într-o poziție stabilă și pentru a permite vindecarea osului.
• Medicație: Utilizarea de analgezice pentru a controla durerea.
• Fizio-kinetoterapia: Exerciții specifice pentru întărirea și flexibilitatea mușchilor din jurul umărului pentru a îmbunătăți recuperarea și pentru a preveni limitarea mobilității articulare.
2. Tratament Chirurgical (în anumite cazuri): În cazurile severe, când fragmentele osoase sunt deplasate și nu pot fi reduse sau când există complicații, se poate recurge la intervenție chirurgicală.
• Reducere și osteosinteză cu placă și șuruburi: Poate fi efectuată atunci când viabilitatea capului humeral nu este afectată. Presupune readucerea fragmentelor osoase în poziția inițială și fixarea ulterioară cu placă și șuruburi.
• Hemiartroplastia sau artroplastia cu proteză totală de umăr: Este indicată în cazurile severe cu fragmente multiple și deplasare importantă, efectuându-se în acest caz înlocuirea porțiunii osoase afectate cu un dispozitiv protetic.
Concluzie
Fractura humerusului proximal poate fi o leziune dureroasă și debilitantă, dar majoritatea cazurilor se vindecă cu succes cu tratament adecvat. Consultul ortopedic de urgență este esențial pentru diagnostic și un plan de tratament adecvat, pentru a preveni complicațiile și a îmbunătăți recuperarea.
Simptome
Principalele simptome ale fracturii humerusului proximal includ:
• Durere intensă: Durere severă la nivelul umărului sau în partea superioară a brațului afectat.
• Tumefacție și vânătăi: Tumefacție și vânătăi în zona afectată.
• Deformare locală: Poate apărea ca urmare a deplasării celor 2 fragmente de fractură.
• Impotență funcțională: Dificultate sau imposibilitatea de a efectua mișcări la nivelul umărului din cauza durerii.
• Cracmente în focarul de fractură: Perceperea unor trosnituri ca urmare a mobilizării fragmentelor osoase.
• Mobilitate anormală în focarul de fractură: Prezența unor mișcări care în mod normal nu ar trebui să existe.
Metode de diagnostic
Diagnosticul fracturii humerusului proximal poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina umărul și brațul pentru a detecta elementele clinice de diagnostic ale unei fracturi.
2. Radiografii: Sunt utilizate pentru a confirma fractura și pentru a evalua gradul de deplasare a fragmentelor osoase.
Mijloace de tratament
Tratamentul fracturii humerusului proximal poate include:
1. Tratament Conservator:
• Imobilizare: Utilizarea unui bandaj sau a unei eșarfe pentru a menține umărul într-o poziție stabilă și pentru a permite vindecarea osului.
• Medicație: Utilizarea de analgezice pentru a controla durerea.
• Fizio-kinetoterapia: Exerciții specifice pentru întărirea și flexibilitatea mușchilor din jurul umărului pentru a îmbunătăți recuperarea și pentru a preveni limitarea mobilității articulare.
2. Tratament Chirurgical (în anumite cazuri): În cazurile severe, când fragmentele osoase sunt deplasate și nu pot fi reduse sau când există complicații, se poate recurge la intervenție chirurgicală.
• Reducere și osteosinteză cu placă și șuruburi: Poate fi efectuată atunci când viabilitatea capului humeral nu este afectată. Presupune readucerea fragmentelor osoase în poziția inițială și fixarea ulterioară cu placă și șuruburi.
• Hemiartroplastia sau artroplastia cu proteză totală de umăr: Este indicată în cazurile severe cu fragmente multiple și deplasare importantă, efectuându-se în acest caz înlocuirea porțiunii osoase afectate cu un dispozitiv protetic.
Concluzie
Fractura humerusului proximal poate fi o leziune dureroasă și debilitantă, dar majoritatea cazurilor se vindecă cu succes cu tratament adecvat. Consultul ortopedic de urgență este esențial pentru diagnostic și un plan de tratament adecvat, pentru a preveni complicațiile și a îmbunătăți recuperarea.
Instabilitatea acromio-claviculară este o afecțiune în care există o pierdere a stabilității în articulația acromio-claviculară, care conectează clavicula și omoplatul. Ea se produce ca urmare a lezării ligamentelor coraco-claviculare și/sau acromio-claviculare în urmar unor traumatisme.
Simptome
Principalele simptome ale instabilității acromio-claviculare includ:
• Durere la nivelul articulației acromio-claviculare: Poate fi accentuată de mișcări ale brațului.
• Deformare locală: Deformarea caracteristică poate fi descrisă prin intermediul semnului clapei de pian, ce presupune reducerea claviculei în poziție normală la aplicarea de presiune locală și revenirea acesteia la poziția inițială după încetarea presiunii.
• Mobilitate anormală a claviculei: Posibilitatea de a observa o deplasare sau o mobilitate anormală a claviculei în raport cu omoplatul.
• Tumefacție și vânătăi: Prezența unei umflături si a unor vânătăi la nivelul zonei traumatice.
Metode de diagnostic
Diagnosticul instabilității acromio-claviculare poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina umărul și clavicula pentru a decela prezența durerii, deformării locale și a instabilității la nivelul articulației acromio-claviculare.
2. Imagistica medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a vizualiza articulația acromio-claviculară și pentru a evalua gradul de deplasare a claviculei.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Poate fi utilă pentru identificarea leziunilor ligamentare care contribuie la apariția instabilității acromio-claviculare.
Mijloace de tratament
Tratamentul instabilității acromio-claviculare poate include:
1. Tratament Conservator:
• Imobilizare: Utilizarea unui bandaj sau a unei eșarfe pentru a menține articulația acromio-claviculară într-o poziție stabilă și pentru a permite vindecarea adecvată.
• Medicație: Utilizarea de analgezice pentru a controla durerea.
• Fizio-kinetoterapia: Exerciții specifice pentru întărirea și flexibilitatea musculaturii pentru a îmbunătăți recuperarea și pentru a preveni limitarea mobilității articulare.
2. Tratament Chirurgical (în anumite cazuri): În cazurile severe, când tratamentul conservator nu este eficient sau când există complicații, se poate recurge la intervenție chirurgicală pentru a repara sau a reconstrui ligamentele afectate.
Concluzie
Instabilitatea acromio-claviculară poate fi o afecțiune dureroasă și limitantă, care poate afecta semnificativ funcția umărului. Tratamentul depinde de severitatea afecțiunii și de impactul asupra pacientului.
Simptome
Principalele simptome ale instabilității acromio-claviculare includ:
• Durere la nivelul articulației acromio-claviculare: Poate fi accentuată de mișcări ale brațului.
• Deformare locală: Deformarea caracteristică poate fi descrisă prin intermediul semnului clapei de pian, ce presupune reducerea claviculei în poziție normală la aplicarea de presiune locală și revenirea acesteia la poziția inițială după încetarea presiunii.
• Mobilitate anormală a claviculei: Posibilitatea de a observa o deplasare sau o mobilitate anormală a claviculei în raport cu omoplatul.
• Tumefacție și vânătăi: Prezența unei umflături si a unor vânătăi la nivelul zonei traumatice.
Metode de diagnostic
Diagnosticul instabilității acromio-claviculare poate fi stabilit prin:
1. Examinare Fizică: Medicul va evalua simptomele și va examina umărul și clavicula pentru a decela prezența durerii, deformării locale și a instabilității la nivelul articulației acromio-claviculare.
2. Imagistica medicală:
• Radiografii: Pot fi utilizate pentru a vizualiza articulația acromio-claviculară și pentru a evalua gradul de deplasare a claviculei.
• RMN (Rezonanță Magnetică): Poate fi utilă pentru identificarea leziunilor ligamentare care contribuie la apariția instabilității acromio-claviculare.
Mijloace de tratament
Tratamentul instabilității acromio-claviculare poate include:
1. Tratament Conservator:
• Imobilizare: Utilizarea unui bandaj sau a unei eșarfe pentru a menține articulația acromio-claviculară într-o poziție stabilă și pentru a permite vindecarea adecvată.
• Medicație: Utilizarea de analgezice pentru a controla durerea.
• Fizio-kinetoterapia: Exerciții specifice pentru întărirea și flexibilitatea musculaturii pentru a îmbunătăți recuperarea și pentru a preveni limitarea mobilității articulare.
2. Tratament Chirurgical (în anumite cazuri): În cazurile severe, când tratamentul conservator nu este eficient sau când există complicații, se poate recurge la intervenție chirurgicală pentru a repara sau a reconstrui ligamentele afectate.
Concluzie
Instabilitatea acromio-claviculară poate fi o afecțiune dureroasă și limitantă, care poate afecta semnificativ funcția umărului. Tratamentul depinde de severitatea afecțiunii și de impactul asupra pacientului.
