Comunicate de presă

Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii revine la București, între 19 – 20 iunie

Dr. Ovidiu Palea presedinte Asociatia ARAI

  • Peste 30 de speakeri și traineri din România și din străinătate vor participa la ediția din acest an, într-un program științific care include prezentări de actualitate, studii de caz și dezbateri clinice despre cele mai noi abordări în Terapia Durerii și Chirurgie Spinală Minim-Invazivă.

 

  • Congresul este principalul eveniment din regiune dedicat diagnosticului și tratamentului durerii acute și cronice, fiind coordonat de Dr. Ovidiu Nicolae Palea MD, FIPP, primul medic din România certificat în Terapia Durerii de către World Institute of Pain (WIP) și unul dintre pionierii domeniului în România.


  • Programul include și un Curs internațional pre-congres, organizat în perioada 17–18 iunie 2026, la Spitalul NORD Pipera, cu sesiuni practice dedicate medicilor care vor să își dezvolte competențele în Terapia Intervențională a Durerii și Chirurgie Spinală Minim-Invazivă.

București, 04 iunie 2026: Bucureștiul găzduiește, în perioada 19–20 iunie 2026, cea de-a III-a ediție a Congresului Internațional de Terapie Intervențională a Durerii, principalul eveniment din regiune dedicat diagnosticului și tratamentului durerii acute și cronice. Ediția din acest an reunește peste 30 de speakeri și traineri din România și din străinătate și aduce în prim-plan cele mai noi abordări în terapia intervențională a durerii, prin prezentări de actualitate, studii de caz și dezbateri clinice. 

Evenimentul se desfășoară la Hotel Pullman Bucharest World Trade Center și este organizat de Asociația Română de Algeziologie Intervențională (ARAI), în parteneriat cu Centrul de educație medicală interdisciplinară NORD NEXT,  sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Grupul Medical NORD, parte din Grupul MedLife, este sponsor principal.

Programul Congresului include și un Curs internațional pre-congres, cu sesiuni practice dedicate medicilor din specialități conexe, care va avea loc în perioada 17–18 iunie 2026, la Spitalul NORD Pipera.

Educația medicală în terapia durerii, esențială pentru îngrijirea pacienților cu dureri cronice și complexe

Congresul susține dezvoltarea terapiei intervenționale a durerii, o specialitate medicală care contribuie în mod direct la menținerea mobilității, autonomiei și calității vieții pacienților, inclusiv la vârste înaintate. Terapia durerii oferă soluții moderne, minim-invazive, pentru persoane cu diverse tipuri de dureri, de la cele de spate, dureri articulare, neuropate, cefalee cronică, migrene, dureri pelvine, dureri oncologice sau dureri post-traumatice. 

Prin componenta științifică și prin sesiunile aplicate, evenimentul facilitează schimbul de expertiză și perfecționarea specialiștilor în acest domeniu. Educația medicală continuă în terapia durerii înseamnă mai multe soluții pentru pacienții care trăiesc cu durere și o comunitate medicală mai bine pregătită să integreze tratamente moderne și eficiente în practica de zi cu zi.

Congresul se adresează medicilor din specialități diverse, precum Anestezie și Terapie Intensivă, Neurologie, Neurochirurgie, Radiologie Intervențională, Ortopedie, Oncologie, Reumatologie, Medicină Fizică și de Recuperare, ORL, Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, Obstetrică-Ginecologie și nu numai. 

Atât Congresul, cât și Cursul internațional pre-congres sunt creditate cu câte 12 puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România.

„Ne bucurăm să susținem, pentru al treilea an consecutiv, un congres care contribuie la dezvoltarea terapiei intervenționale a durerii în România și în regiune. Prin programul științific și cursul aplicat, aducem împreună specialiști din multiple domenii, experiență clinică și oportunități reale de formare. Cu cât medicii au acces la mai multă educație aplicată, cu atât cresc șansele ca pacienții să beneficieze de soluții moderne pentru reducerea durerii și menținerea calității vieții”, a declarat Dr. Ovidiu Nicolae Palea, MD, FIPP, președintele ARAI și fondator al Grupului Medical NORD.

Dr. Ovidiu Palea medic terapia durerii

Două zile de formare practică în terapia durerii, la Spitalul NORD Pipera

Cursul internațional pre-congres propune două zile de formare intensivă pentru medicii interesați să își dezvolte competențele practice în tratamentul intervențional al durerii. Acesta se va desfășura în Centrul Integrat de Terapia Durerii NORD, primul centru de specialitate din România dedicat Terapiei Intervenționale a Durerii și primul centru de instruire acreditat ESRA din Europa Centrală și de Est în acest domeniu.

Cursul pre-congres combină teoria de specialitate cu sesiuni practice desfășurate în 8 stații dedicate tehnicilor ghidate ecografic și fluoroscopic, sub coordonarea unor traineri naționali și internaționali cu experiență în terapia intervențională a durerii. Participanții vor exersa tehnici moderne cu aplicabilitate clinică, inclusiv abordări interlaminare și transforaminale, aprofundând integrarea acestora în practica medicală curentă și abordarea multidisciplinară a pacienților cu durere, într-un cadru de învățare conectat la cele mai recente standarde internaționale și aliniat viitorului chirurgiei spinale. 

Directorul Congresului și al Cursului pre-congres este Dr. Ovidiu Nicolae Palea, MD, FIPP, primul medic din România certificat în Terapia Durerii de către World Institute of Pain (WIP), medic primar ATI, specialist în Terapia Durerii, președinte al ARAI, fondator al Grupului Medical NORD și al Centrului Integrat de Terapia Durerii NORD.

Coordonatorul științific al Congresului este Conf. Univ. Dr. Florian Berghea, medic primar reumatologie, director al Unității de Cercetare Române pentru Evaluarea Tehnologiilor Medicale (HTA), președinte al ISPOR România și conferențiar universitar la UMF „Carol Davila” din București.

Detalii despre program și înscrieri sunt disponibile aici. 

 

Despre ARAI

ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională este prima organizație din România dedicată terapiei intervenționale a durerii, având un rol esențial în dezvoltarea acestui domeniu multidisciplinar. Prin organizarea și susținerea de cursuri teoretice, workshopuri practice și programe de instruire, ARAI contribuie la crearea unei curicule educaționale standardizate în terapia durerii intervențională, facilitând perfecționarea personalului medical. Prin inițiativele proprii de cercetare, colaborare internațională și definirea unor noi standarde în domeniu, ARAI susține inovația și sprijină progresul medical.

 

Despre NORD Next 

NORD NEXT este un centru de referință pentru educația medicală interdisciplinară continuă, dedicat dezvoltării profesionale a medicilor, asistenților medicali și specialiștilor din domeniul sănătății. Susținut de Grupul Medical Nord și desfășurat în cadrul Spitalului NORD Pipera, centrul promovează excelența, colaborarea interdisciplinară și învățarea continuă prin programe avansate de formare, care integrează leadership medical, tehnologii de ultimă generație și parteneriate strategice cu organizații și lideri internaționali din domeniul sănătății, contribuind astfel la creșterea calității actului medical și la dezvoltarea sustenabilă a sistemului de sănătate. 

 

Despre Grupul Medical NORD

Grupul Medical NORD este unul din cele mai moderne și dinamice grupuri medicale din România, construit pe fundația solidă a Centrului de Diagnostic și Tratament Provita, înființat în 2011 de Dr. Ovidiu Nicolae Palea, MD, FIPP. Astăzi, Grupul Medical NORD, parte din Grupul MedLife, este un reper în medicina privată din România, reunind 8 unități medicale de top, spitale și clinici multidisciplinare în București, un spital regional în Pitești și o clinică multidisciplinară în Suceava. Majoritatea locațiilor sunt dotate cu centre de imagistică avansată și analize de laborator.

Spitalul NORD Pipera este cel mai nou și modern spital multidisciplinar din România lansat în 2023, cu bloc operator de ultimă generație, imagistică avansată și echipe medicale multidisciplinare dedicate intervențiilor complexe, aliniate la standarde internaționale. Este construit pe o suprafață de 25.000 de metri pătrați și include 8 săli de operații ultramoderne, echipate cu tehnologie de ultimă generație și 107 paturi pentru spitalizare. Spitalul NORD Pipera reunește 10 centre de competență specializate, dedicate tratamentului integrat și multidisciplinar al pacienților. Printre ariile de expertiză ale centrelor se numără: bolile cardiovasculare, terapia durerii, chirurgia spinală minim invazivă, oncologie, chirurgia hepato-bilio-pancreatică, controlul obezității, chirurgia robotică, bronhoscopia diagnostică și de screening, recuperarea medicală, oftalmologia, imagistica, ortopedia și chirurgia sportivă. 

Grupul Medical NORD este lider recunoscut la nivel european în Terapia Intervențională a Durerii și Chirurgie Spinală Minim Invazivă. Este primul centru regional acreditat de European Society of Regional Anesthesia & Pain Therapy (ESRA) pentru formarea medicilor în acest domeniu, centru unic în Europa Centrală și de Est. 

La NORD, pacientul este în centrul unei abordări multidisciplinare, susținută de o echipă de medici de elită, cu pregătire internațională și o vastă experiență clinică și academică. Toate centrele sunt echipate cu tehnologie medicală de ultimă generație, ceea ce permite implementarea celor mai avansate metode de diagnostic și tratament, aliniate la standardele europene.

Acest articol a fost publicat in Doctorulzilei.ro.

Leave a Reply