În literatura de specialitate „stresul posttraumatic” sau „sindromul tulburarilor de stres posttraumatic” (TSPT) este descris ca fiind un stres întârziat si care poate fi declansat prin dezastre naturale, accidente grave, agresiuni, violuri si alte evenimente critice cu impact traumatizant, atât fizic dar mai ales psihic.
Cercetarile asupra stresului posttraumatic au debutat cu mai mult de jumatate de veac în urma, înca din cel de-al doilea razboi mondial . Toate descrierile acestui fenomen includeau întotdeauna un sir de elemente comune: tulburari de somn, vise cu cosmaruri, depresii, excitabilitate crescuta.
Psihiatrul American Abraham Kardiner da pentru prima data o descriere complexa a simptomaticii acestui fenomen:
1) excitabilitate si iritabilitate;
2) reactie nestapânita la excitanti brusti;
3) fixarea pe circumstantele evenimentului traumatic;
4) fuga de realitate;
5) predispozitia pentru reactii agresive necontrolate.
În DSM-IV tulburarea posttraumatica de stres este definita prin sase criterii de baza:
(1)- existenta în antecedente a unui eveniment traumatic care implica atât iminenta sau amenintarea cu moartea sau cu vatamarea corporala, cât si un raspuns intens de frica, neajutorare sau groaza;
(2)- retrairea persistenta a evenimentului traumatic prin intermediul amintirilor intruzive, a flashback-urilor disociative, a viselor chinuitoare recurente si/sau a reactivitatii psihologice sau fiziologice la expunerea la unele activitati sau situatii care amintesc trauma;
(3)- evitarea stimulilor asociati evenimentului sau o paralizare a responsivitatti generale, incluzând eforturile facute de a evita gânduri sau sentimente legate de trauma, eforturi de a evita activitati sau situatii care trezesc amintiri ale traumei, pierderea interesului pentru activitatile importante, detasare de alti oameni aplatizare emotionala;
(4)- existenta unor simptome persistente ale unei stari de „hiperactivare” vegetativa ca, de exemplu, hipervigilenta, tulburari de somn, iritabilitate sau izbucniri de furie, tulburari de concentrare si/sau o reactie de surpriza exagerata;
(5)- tulburarea are o durata de cel putin o luna;
(6)- efectele tulburarii produc o suferinta clinica semnificativa sau o afectare în functionarea sociala, ocupationala sau în alte domenii importante.
La nivel cognitiv se manifesta: dificultati de concentrare a atentiei voluntare si fixare a memoriei; retrairi intense si repetate ale experientei traumatice; prezenta tulburarilor de senzorialitate (iluzii, halucinatii); simptome disociative; amnezia psihogena, incapacitatea de a-si aminti aspecte importante ale traumei; evitarea gândurilor asociate cu evenimentul traumatic; vise cu cosmaruri repetate; perceptie neobisnuita, adesea distorsionata a realitatii; afectarea viitorului în ceea ce priveste profesia, orientarea profesionala sau casatoria; sentimente de autovinovatie; lipsa integrarii cognitive a evenimentului traumatic perceput ca un factor de vulnerabilitate si interpretare a unor situatii neutre sau inofensive ca un pericol sau o amenintare; rezolvarea unor probleme se asociaza cu crize de anxietate sau mânie.
În sfera afectiva putem regasi urmatoarele simptome: stari de iritabilitate, explozii de mânie; disconfort intens aparut la confruntarea cu evenimente care simbolizeaza sau se aseamana prin unele aspecte, cu experienta traumatica; reducerea gamei reactiilor emotionale; incapacitatea de a trai sentimente de dragoste; anestezie emotionala sau tocire afectiva manifestata prin diminuarea capacitatii de raspuns afectiv; labilitate emotionala; sentimente de culpabilitate si vinovatie; dispozitte depresiva, tristete; stari de anxietate; incapacitatea de a trai bucuria si placerea unor activitati relaxante.
Reactiile fiziologice se pot manifesta astfel: dificultati la instalarea sau mentinerea somnului; raspuns exagerat în situatii în care persoana este surprinsa sau speriata; reactivitate fiziologica crescuta în prezenta unui stimul care reactiveaza amintirile, sentimentele sau senzatiile asociate cu trauma; hipervigilenta; modificarea parametrilor vitali prin cresterea frecventei cardiace si a tensiunii arteriale.
În sfera comportamentala întâlnim o gama de simptome variate, cum ar fi: evitarea fobica a situatiilor care determina rememorarea evenimentului stresant; scaderea interesului si reducerea participarii în cadrul unor activitati importante; fuga psihogena manifestata prin calatorii neasteptate departe de casa sau asumarea unor identitati noi; neliniste psihomotorie; dificultati în îndeplinirea sarcinilor cotidiene, schimbari ale stilului de viata sau a locuintei; impulsivitate, episoade de agresivitate imprevizibila; dependenta medicamentoasa fata de antialgice sau anxiolitice, utilizate pentru terapia disconfortului emotional si/sau a durerii fizice produse de evenimentele traumatice; abuz de substante psihoactive; tentative de autovatamare corporala.
La nivel relational se înregistreaza o serie de simptome, de tipul: detasare, înstrainare si izolare fata de anturaj; afectarea capacitatii de traire a sentimentelor de tandrete si intimitate; deteriorarea relatiilor maritale si parentale; distantare excesiva exprimata în relationarea interpersonala, cauzata de teama unei experiente anterioare de pierdere sau tradare; evitarea unor dezvaluiri personale determinate de lipsa de încredere în alte persoane si de teama de a fi respins.
În studiile sale Symes arata ca depresia constituie o trasatura comuna a TSPT, ca o consecinta a inabilitatii de rezolvare a emotiilor dureroase, a starii de mânie si suparare determinate de pierderile si suferintele cauzate de evenimentul traumatic.
Dupa încetarea actiunii traumelor, comportamentul persoanelor cu TSPT este influentat în continuare de reactii emotionale dureroase, fara ca uneori, ele sa constientizeze acest lucru. În functie de tipul de personalitate sau de istoria de viata personala, unii subiecti sunt mai mult sau mai putin afectati de aceste tulburari, chiar daca expunerea la trauma a fost asemanatoare.
Psihoterapia ajuta pacientii cu TSPT sa identifice si sa stabileasca relatii benefice, cu rol de suport si siguranta, care au o importanta vitala în procesul de recuperare.
Este necesar insa un program de tratament comportamental, pe o perioada mai lunga, care sa tinteasca ariile disfunctionale specifice folosind strategii comportamentale si faze de tratament diferite, adresându-se simptomelor multiple si complexe asociate cu aceasta tulburare.
Se realizeaza astfel:
– dezvoltarea aptitudinilor de management al anxietatii
– dezvoltarea controlului emotional si îmbunatatirea functionarii sociale.
– formarea unor abilitati absolut necesare interactiunii sociale eficace si care pot antrena sentimentul de satisfactie.
– cresterea aptitudinilor de atentie si ascultare,
– reducerea izbucnirilor temperamentale si manifestarii problematice a furiei.
– dezvoltarea capacitatii de a-si rezolva problemele, a-si îmbunatati modularea emotionala si a comunica asertiv cu ceilalti, astfel încât violenta fizica si verbala sa nu continue sa le perturbe relatiile sociale.
Sunt foarte importante sinceritatea, rabdarea si perseverenta pacientului.
Noi avem mecanisme puternice de mobilizare a resurselor proprii, de restabilire a unui echilibru interior.
Psiholog clinician și Psihoterapeut