Afecțiuni și soluții - Centrul Integrat de Terapia Durerii
Centrul Integrat de Terapia Durerii Nord oferă soluții profesionale și inovatoare de ameliorare a durerii
Durerea de spate este lider în clasamentul durerilor, având o prevalență de 70-80% de-a lungul vieții. Aceasta se traduce prin faptul că 70-80% dintre adulți vor avea un tip de durere de spate într-un moment al vieții lor.
De asemenea constituie și unul dintre cele mai frecvente motive de dizabilitate și cereri de concedii medicale. Femeile și bărbații sunt afectați în egală măsură, durerile fiind mai degrabă legate de stilul de viață sedentar, fumat, poziția vicioasă, greutate corporală și înaintare în vârstă.
Durerile lombare au cea mai mare pondere în cadrul durerilor de coloană datorită presiunii la care este supusă această regiune a coloanei vertebrale.
Pentru a putea înțelege mai bine cauzele trebuie să ne imaginam coloana ca pe o structură din fier și beton, unde vertebrele sunt așezate pe discuri și conectate prin articulații, dar susținute de mușchi și ligamente. Acest lucru înseamnă că de fapt avem câteva structuri care, prin diverse leziuni, pot provoca durerile de spate. Cele mai frecvente cauze ale durerii sunt: contracturile musculare, rupturile de ligamente, discopatiile și artrozele. Ceva mai rar avem tasările/fracturile vertebrale și afectarea articulațiilor sacroiliace. Afectarea articulațiilor sacroiliace poate avea un substrat mecanic (suprasolicitare) sau inflamator, în cadrul unui grup de boli inflamatorii autoimune care poartă denumirea generică de spondilartrite axiale.
Pentru a diagnostica durerea de spate medicul va obține un scurt istoric referitor la debutul patologiei, potențiali factori declanșatori, comorbidități asociate. Se va efectua examenul clinic și, la nevoie, medicul poate solicita teste de imagistică, EMG și analize de sânge. Tratamentul va fi adaptat pacientului și necesităților acestuia.
De asemenea constituie și unul dintre cele mai frecvente motive de dizabilitate și cereri de concedii medicale. Femeile și bărbații sunt afectați în egală măsură, durerile fiind mai degrabă legate de stilul de viață sedentar, fumat, poziția vicioasă, greutate corporală și înaintare în vârstă.
Durerile lombare au cea mai mare pondere în cadrul durerilor de coloană datorită presiunii la care este supusă această regiune a coloanei vertebrale.
Pentru a putea înțelege mai bine cauzele trebuie să ne imaginam coloana ca pe o structură din fier și beton, unde vertebrele sunt așezate pe discuri și conectate prin articulații, dar susținute de mușchi și ligamente. Acest lucru înseamnă că de fapt avem câteva structuri care, prin diverse leziuni, pot provoca durerile de spate. Cele mai frecvente cauze ale durerii sunt: contracturile musculare, rupturile de ligamente, discopatiile și artrozele. Ceva mai rar avem tasările/fracturile vertebrale și afectarea articulațiilor sacroiliace. Afectarea articulațiilor sacroiliace poate avea un substrat mecanic (suprasolicitare) sau inflamator, în cadrul unui grup de boli inflamatorii autoimune care poartă denumirea generică de spondilartrite axiale.
Pentru a diagnostica durerea de spate medicul va obține un scurt istoric referitor la debutul patologiei, potențiali factori declanșatori, comorbidități asociate. Se va efectua examenul clinic și, la nevoie, medicul poate solicita teste de imagistică, EMG și analize de sânge. Tratamentul va fi adaptat pacientului și necesităților acestuia.
Durerea de cap este o patologie des întâlnită la adulți, estimându-se că 7 din 10 persoane vor avea minimum un episod dureros în decursul unui an.
Aceasta asociază disconfort și sindrom algic în regiunea cervicală și craniană, putând varia ca intensitate și durată de la scăzută la foarte severă și debilitantă. Din fericire, de cele mai multe ori, durerea poate fi manageriată prin mici modificări aduse stilului de viață sau tratament medicamentos. În cazurile în care durerea este refractară se poate recurge la blocuri diagnostice, infiltrații, crioablație și radiofrecvență.
Există o clasificare destul de stufoasă a tipurilor de dureri de cap dar, pentru început, reținem durerile de cap primare, cele secundare și durerile faciale. Prin cele primare înțelegem că nu reprezintă o consecință a altor patologii și avem ca exemple: cefaleele și migrenele, cu toate tipurile și subtipurile.
Prin cele secundare înțelegem dureri de cap ce pot fi asociate: cervicalgiile, nevralgia Arnold, sinuzitele, traumatismele craniene, tumorile, puncțiile durale accidentale în tehnici de anestezie neuraxială (rahianestezie și epidurală).
În cadrul durerilor faciale amintim nevralgia trigeminală, nevralgia glosofaringiană, disfuncțiile temporomandibulare ș.a.
Majoritatea durerilor de cap sunt pasagere și vor trece fără niciun fel de tratament.
Este indicat a se lua legătura de urgență cu un medic dacă durerile se asociază altor simptome precum: febra, vărsături, parestezii (amorțeală), slăbiciuni în membrele superioare/inferioare, dizartrie (tulburări de vorbire), fotofobie, redoare de ceafă (durere la flexarea gâtului), convulsii etc.
Un scurt istoric, un examen clinic, neurologic și de imagistică vor identifica orice tip de patologie cauzatoare de durere de cap iar tratamentul poate varia începând de la mici modificări în stilul de viață și înlăturarea cauzelor pănă la diverse proceduri minim invazive.
Aceasta asociază disconfort și sindrom algic în regiunea cervicală și craniană, putând varia ca intensitate și durată de la scăzută la foarte severă și debilitantă. Din fericire, de cele mai multe ori, durerea poate fi manageriată prin mici modificări aduse stilului de viață sau tratament medicamentos. În cazurile în care durerea este refractară se poate recurge la blocuri diagnostice, infiltrații, crioablație și radiofrecvență.
Există o clasificare destul de stufoasă a tipurilor de dureri de cap dar, pentru început, reținem durerile de cap primare, cele secundare și durerile faciale. Prin cele primare înțelegem că nu reprezintă o consecință a altor patologii și avem ca exemple: cefaleele și migrenele, cu toate tipurile și subtipurile.
Prin cele secundare înțelegem dureri de cap ce pot fi asociate: cervicalgiile, nevralgia Arnold, sinuzitele, traumatismele craniene, tumorile, puncțiile durale accidentale în tehnici de anestezie neuraxială (rahianestezie și epidurală).
În cadrul durerilor faciale amintim nevralgia trigeminală, nevralgia glosofaringiană, disfuncțiile temporomandibulare ș.a.
Majoritatea durerilor de cap sunt pasagere și vor trece fără niciun fel de tratament.
Este indicat a se lua legătura de urgență cu un medic dacă durerile se asociază altor simptome precum: febra, vărsături, parestezii (amorțeală), slăbiciuni în membrele superioare/inferioare, dizartrie (tulburări de vorbire), fotofobie, redoare de ceafă (durere la flexarea gâtului), convulsii etc.
Un scurt istoric, un examen clinic, neurologic și de imagistică vor identifica orice tip de patologie cauzatoare de durere de cap iar tratamentul poate varia începând de la mici modificări în stilul de viață și înlăturarea cauzelor pănă la diverse proceduri minim invazive.
Artroza este o patologie a articulațiilor care apare în urma leziunii cartilajului articular și a oaselor subiacente. Este cel mai frecvent tip de patologie articulară, având o incidență de aproximativ 10% din populația cu vârsta peste 60 de ani. Numărul persoanelor afectate de această boală va crește odată cu înaintarea în vârstă.
Printre factorii de risc în declanșarea artrozei amintim: înaintarea în vârstă, obezitatea, osteoporoza, traumatismul articular repetat și instabilitatea articulară. Prin îndepărtarea unora dintre aceștia se poate încetini evoluția către artroză.
Durerea și rigiditatea articulară vor fi cele mai importante simptome care vor determina pacientul să se adreseze medicului curant. Spre exemplu, în artroza de genunchi sau de șold, durerile vor apărea inițial doar la efort, urmând ca mai apoi pacientul să nu poată parcurge nici măcar distanțe scurte sau să urce scări. Dacă durerea articulară are un substrat inflamator atunci vorbim de artrită, abordarea fiind diferită față de cea din artroze. Pe lângă durere, pacientul poate avea tumefacție, căldură locală, eritrem (înroșire a pielii) și impotența funcțională la nivelul articulației afectate.
Artritele pot surveni într-o multitudine de boli reumatologice și pot afecta una sau mai multe articulații. Acestea pot fi de cauză imună în boli ca poliartrita reumatoidă, boli de țesut conjuctiv (lupus, sindrom sjogren, boala still), spondilatrite (artrita psoriazică, artrita reactivă), de cauză infecțioasă sau prin depunere de cristale (gută, condrocalcinoza) etc. Abordarea este diferită în funcție de cauză, pe lângă ameliorarea simptomelor acute fiind important tratamentul bolii de fond. Diagnosticul se bazează pe semne, simptome, teste de imagistică și, ocazional, alte investigații ce îl pot susține sau exclude.
Întrucât afectarea articulară este comună cu diverse patologii din sfera reumatologiei, se poate solicita și consultul interdisciplinar. Dacă în schimb, etiologia este traumatică, pacientul va necesita să efectueze și un consult ortopedic. În funcție de rezultatele obținute și de statusul articular, pacientul poate beneficia de tratament conservator medicamentos, sub forma de infiltrații intraarticulare sub ghidaj fluoroscopic, ablații prin pulsradiofrecvență sau crioablație a inervației articulare sau de tratament chirurgical.
Atât infiltrațiile cât și ablațiile nervoase reprezintă a doua treaptă în terapia durerii articulare, atunci când pacientul nu mai beneficiază de ameliorare sub tratament medicamentos.
Infiltrațiile intraarticulare se pot face cu antiinflamator steroidian (diprophos, dexametazonă), acid hialuronic, PRP sau cu celule stem. Infiltrațiile cu substanțe corticosteoridiene sunt indicate pacienților cu patologie inflamatorie sau celor cu artroze avansate, al căror spațiu articular este mult redus sau inexistent, deci cu indicație de artroplastie.
Durerea și rigiditatea articulară vor fi cele mai importante simptome care vor determina pacientul să se adreseze medicului curant. Spre exemplu, în artroza de genunchi sau de șold, durerile vor apărea inițial doar la efort, urmând ca mai apoi pacientul să nu poată parcurge nici măcar distanțe scurte sau să urce scări. Dacă durerea articulară are un substrat inflamator atunci vorbim de artrită, abordarea fiind diferită față de cea din artroze. Pe lângă durere, pacientul poate avea tumefacție, căldură locală, eritrem (înroșire a pielii) și impotența funcțională la nivelul articulației afectate.
Artritele pot surveni într-o multitudine de boli reumatologice și pot afecta una sau mai multe articulații. Acestea pot fi de cauză imună în boli ca poliartrita reumatoidă, boli de țesut conjuctiv (lupus, sindrom sjogren, boala still), spondilatrite (artrita psoriazică, artrita reactivă), de cauză infecțioasă sau prin depunere de cristale (gută, condrocalcinoza) etc. Abordarea este diferită în funcție de cauză, pe lângă ameliorarea simptomelor acute fiind important tratamentul bolii de fond. Diagnosticul se bazează pe semne, simptome, teste de imagistică și, ocazional, alte investigații ce îl pot susține sau exclude.
Întrucât afectarea articulară este comună cu diverse patologii din sfera reumatologiei, se poate solicita și consultul interdisciplinar. Dacă în schimb, etiologia este traumatică, pacientul va necesita să efectueze și un consult ortopedic. În funcție de rezultatele obținute și de statusul articular, pacientul poate beneficia de tratament conservator medicamentos, sub forma de infiltrații intraarticulare sub ghidaj fluoroscopic, ablații prin pulsradiofrecvență sau crioablație a inervației articulare sau de tratament chirurgical.
Atât infiltrațiile cât și ablațiile nervoase reprezintă a doua treaptă în terapia durerii articulare, atunci când pacientul nu mai beneficiază de ameliorare sub tratament medicamentos.
Infiltrațiile intraarticulare se pot face cu antiinflamator steroidian (diprophos, dexametazonă), acid hialuronic, PRP sau cu celule stem. Infiltrațiile cu substanțe corticosteoridiene sunt indicate pacienților cu patologie inflamatorie sau celor cu artroze avansate, al căror spațiu articular este mult redus sau inexistent, deci cu indicație de artroplastie.
Durerile neuropate sunt cauzate de leziunea sau boala sistemului somatosenzitiv, sistem ce include nervii periferici și centrali. Acesta cuprinde terminații nervoase ce se găsesc la nivelul pielii, mușchilor, fasciilor, tendoanelor, articulațiilor, sub forma de receptori și care permit percepția presiunii, durerii, temperaturii, poziției și vibrației. Lezarea sau afectarea receptorilor sau a nervilor pe întreg traseul lor, va conduce la o transmitere deficitară a informației către centrii superiori.
Neuropatiile, sub toate formele existente, afectează între 7-10% din populația generală.
Printre cauzele durerilor neuropate enumerăm: hernia de disc cu compresie radiculară, neuropatia diabetică, nevralgia postherpetică, durerea membrului fantomă, neuropatia alcoolică, post chimioterapie, post chirurgie (în special în hernia inghinală și mastectomie), neuropatii de compresie (sindrom de tunel carpian, neuropatia de nerv ulnar, nerv peronier, nerv pudendal, meralgia parestezică).
Pacientul se va prezenta la medic acuzând senzație de amorțeală și durere cu caracter de înțepături, furnicături, arsuri sau fulgerare.
Medicul va diagnostica și decela cauzele neuropatiei putând recomanda diverse investigații precum consult diabetologic, neurologic sau de chirurgie plastică, EMG (electromiografie), examene de imagistică precum RMN, CT, RX, ecografii de părți moi etc.
De multe ori prin tratarea bolii de bază simptomele neuropatiei se pot diminua considerabil. Spre exemplu în tratamentul neuropatiei diabetice, pe lângă tratamentul adjuvant, un rol important îl va avea menținerea valorii glicemiei în limite normale patologiei.
În cazul nevralgiei post-herpetice, pe lângă identificarea imediată a cauzei și a tratamentului cu antiviral pentru evitarea cronicizării durerii, se vor efectua infiltrații cu corticosteroizi în apropierea ganglionilor dorsali unde se găsește, de obicei, virusul.
De asemenea, în opțiunile de tratament al durerilor neuropate intra și pulse-radiofrecvență, ablația prin radiofrecvență și crioablație precum și inflitrații cu corticoizi sub ghidaj radiologic - pentru durerea neuropată din sindromul de compresie radiculară datorat herniilor de disc. Pentru neuropatiile cronice axonale refractare la tratamentul medicamentos exista indicația de perfuzii cu ketamină, lidocaină și magneziu.
Neuropatiile, sub toate formele existente, afectează între 7-10% din populația generală.
Printre cauzele durerilor neuropate enumerăm: hernia de disc cu compresie radiculară, neuropatia diabetică, nevralgia postherpetică, durerea membrului fantomă, neuropatia alcoolică, post chimioterapie, post chirurgie (în special în hernia inghinală și mastectomie), neuropatii de compresie (sindrom de tunel carpian, neuropatia de nerv ulnar, nerv peronier, nerv pudendal, meralgia parestezică).
Pacientul se va prezenta la medic acuzând senzație de amorțeală și durere cu caracter de înțepături, furnicături, arsuri sau fulgerare.
Medicul va diagnostica și decela cauzele neuropatiei putând recomanda diverse investigații precum consult diabetologic, neurologic sau de chirurgie plastică, EMG (electromiografie), examene de imagistică precum RMN, CT, RX, ecografii de părți moi etc.
De multe ori prin tratarea bolii de bază simptomele neuropatiei se pot diminua considerabil. Spre exemplu în tratamentul neuropatiei diabetice, pe lângă tratamentul adjuvant, un rol important îl va avea menținerea valorii glicemiei în limite normale patologiei.
În cazul nevralgiei post-herpetice, pe lângă identificarea imediată a cauzei și a tratamentului cu antiviral pentru evitarea cronicizării durerii, se vor efectua infiltrații cu corticosteroizi în apropierea ganglionilor dorsali unde se găsește, de obicei, virusul.
De asemenea, în opțiunile de tratament al durerilor neuropate intra și pulse-radiofrecvență, ablația prin radiofrecvență și crioablație precum și inflitrații cu corticoizi sub ghidaj radiologic - pentru durerea neuropată din sindromul de compresie radiculară datorat herniilor de disc. Pentru neuropatiile cronice axonale refractare la tratamentul medicamentos exista indicația de perfuzii cu ketamină, lidocaină și magneziu.
Durerea este frecventă în patologiile oncologice, nefiind neapărat corelată cu progresia bolii.
În anumite tipuri de cancer precum cel pancreatic sau de cap și gât, durerea se instalează relativ precoce, fiind și unicul simptom în depistarea bolii de bază.
În alte situații, după intervențiile și tratamentele cu scop curativ sau paleativ un procent de aproximativ 33% din pacienți vor rămâne cu durere.
În stadiile avansate durerea va fi numitor comun pentru aproximativ 70% din persoane.
În ciuda ghidurilor și disponibilității unui arsenal de medicamente antialgice ce variază de la antiinflamatorii la opioide grele, managementul durerii poate fi unul dificil.
Conform studiilor, 30% din pacienți primesc un tratament analgetic insuficient, motiv pentru care se recomandă pacienților să aibă un rol activ, să prezinte simptomele nou instalate medicului oncolog și să se informeze în legătură cu opțiunile de tratament antialgic.
Durerea poate avea multiple cauze: post-intervenție chirurgicală, durere viscerală sau prin expansiunea și compresia asupra altor organe, fracturi osoase, post chimio/radioterapie.
De asemenea, durerea poate apărea în orice moment al bolii și fără o legătură directă cu progresia acesteia.
Odată prezentat la medicul curant, tratamentul va fi stabilit în funcție de etiologie și de comorbiditățile asociate.
În cazul anumitor dureri, analgezicele ușoare/moderate pot fi suficiente.
Dacă durerea este neuropată, se vor lua în considerare tratamente ale neuropatiei precum medicamentele din clasa antiepilepticelor și antidepresivelor.
În cazul durerilor în care tumora realizează compresie asupra structurilor, se pot efectua proceduri de excizie sau de chimio și radioterapie, care reușesc să elimine sau să micșoreze neoplasmul. Pentru tumorile restante, în funcție de situație, se pot practica tehnici precum Osteocool, tehnica prin care tumora este “distrusă termic”.
Dacă vorbim de tumori inoperabile, în diverse situații, se pot practica infiltrații cu corticosteroizi, ablații, puls radiofrecvență, crioterapie sau alcoolizarea directă a nervilor ce controlează organele afectate de tumoră. Toate aceste opțiuni privind tratamentul analgezic se vor decide și aplica în funcție de nevoile pacientului și prin abord interdisciplinar, împreună cu medicul oncolog, radioterapeut, medicul de terapia durerii etc.
În anumite tipuri de cancer precum cel pancreatic sau de cap și gât, durerea se instalează relativ precoce, fiind și unicul simptom în depistarea bolii de bază.
În alte situații, după intervențiile și tratamentele cu scop curativ sau paleativ un procent de aproximativ 33% din pacienți vor rămâne cu durere.
În stadiile avansate durerea va fi numitor comun pentru aproximativ 70% din persoane.
În ciuda ghidurilor și disponibilității unui arsenal de medicamente antialgice ce variază de la antiinflamatorii la opioide grele, managementul durerii poate fi unul dificil.
Conform studiilor, 30% din pacienți primesc un tratament analgetic insuficient, motiv pentru care se recomandă pacienților să aibă un rol activ, să prezinte simptomele nou instalate medicului oncolog și să se informeze în legătură cu opțiunile de tratament antialgic.
Durerea poate avea multiple cauze: post-intervenție chirurgicală, durere viscerală sau prin expansiunea și compresia asupra altor organe, fracturi osoase, post chimio/radioterapie.
De asemenea, durerea poate apărea în orice moment al bolii și fără o legătură directă cu progresia acesteia.
Odată prezentat la medicul curant, tratamentul va fi stabilit în funcție de etiologie și de comorbiditățile asociate.
În cazul anumitor dureri, analgezicele ușoare/moderate pot fi suficiente.
Dacă durerea este neuropată, se vor lua în considerare tratamente ale neuropatiei precum medicamentele din clasa antiepilepticelor și antidepresivelor.
În cazul durerilor în care tumora realizează compresie asupra structurilor, se pot efectua proceduri de excizie sau de chimio și radioterapie, care reușesc să elimine sau să micșoreze neoplasmul. Pentru tumorile restante, în funcție de situație, se pot practica tehnici precum Osteocool, tehnica prin care tumora este “distrusă termic”.
Dacă vorbim de tumori inoperabile, în diverse situații, se pot practica infiltrații cu corticosteroizi, ablații, puls radiofrecvență, crioterapie sau alcoolizarea directă a nervilor ce controlează organele afectate de tumoră. Toate aceste opțiuni privind tratamentul analgezic se vor decide și aplica în funcție de nevoile pacientului și prin abord interdisciplinar, împreună cu medicul oncolog, radioterapeut, medicul de terapia durerii etc.
Este definită ca o durere a structurilor anatomice pelvine (sub nivelul ombilicului), durere cu o durată mai mare de 6 luni și care poate asocia simptome din sfera tractului urinar și digestiv inferior, aparatului reproducător și a planșeului pelvin.
Au o incidență de aproximativ 19% în populația adultă afectând atât femeile cât și bărbații. Printre cauzele ginecologice ce concură la CPP enumerăm: endometrioza, leiomiomul, adenomioza, boala inflamatorie pelvină, nevralgia pudendală.
Cauzele non pelvine includ (fără a se limita la) sindromul de colon iritabil, diverticulita, sindromul de durere veziculară, cistita interstițială și durerea miofascială abdominală.
Pe lângă cauzele medicale, la peste 60% dintre pacienții cu durere pelvină se asociază factori emoționali precum depresia și anxietatea. În aceste situații nu există o cauză organică, caz în care pacientul este îndrumat către psiholog sau medicul psihiatru.
În cazul în care durerea cronică pelvină nu are o etiologie evidentă, poartă numele de Sindrom de durere cronică pelvină.
Identificarea cauzei în durerea pelvină este deseori destul de dificil de stabilit și necesită o anamneză minuțioasă însoțită de examenul clinic (tușeu rectal, vaginal etc). Pot fi solicitate consulturi interdisciplinare, examene de imagistică care să sprijine diagnosticul.
În cazul patologiilor identificate tratamentul va consta în îndepărtarea factorilor cauzanți.
În cazul sindromului de durere cronică pelvină se va efectua tratamentul simptomelor, în principal al durerii. Acesta poate consta în medicație analgezică/antiinflamatorie, neuropată, infiltrații corticosteroidiene ghidate, crioterapie, kinetoterapie, implantare de neurostimulator pentru cazurile refractare la tratament etc.
Au o incidență de aproximativ 19% în populația adultă afectând atât femeile cât și bărbații. Printre cauzele ginecologice ce concură la CPP enumerăm: endometrioza, leiomiomul, adenomioza, boala inflamatorie pelvină, nevralgia pudendală.
Cauzele non pelvine includ (fără a se limita la) sindromul de colon iritabil, diverticulita, sindromul de durere veziculară, cistita interstițială și durerea miofascială abdominală.
Pe lângă cauzele medicale, la peste 60% dintre pacienții cu durere pelvină se asociază factori emoționali precum depresia și anxietatea. În aceste situații nu există o cauză organică, caz în care pacientul este îndrumat către psiholog sau medicul psihiatru.
În cazul în care durerea cronică pelvină nu are o etiologie evidentă, poartă numele de Sindrom de durere cronică pelvină.
Identificarea cauzei în durerea pelvină este deseori destul de dificil de stabilit și necesită o anamneză minuțioasă însoțită de examenul clinic (tușeu rectal, vaginal etc). Pot fi solicitate consulturi interdisciplinare, examene de imagistică care să sprijine diagnosticul.
În cazul patologiilor identificate tratamentul va consta în îndepărtarea factorilor cauzanți.
În cazul sindromului de durere cronică pelvină se va efectua tratamentul simptomelor, în principal al durerii. Acesta poate consta în medicație analgezică/antiinflamatorie, neuropată, infiltrații corticosteroidiene ghidate, crioterapie, kinetoterapie, implantare de neurostimulator pentru cazurile refractare la tratament etc.
Durerile viscerale sunt frecvent întâlnite în patologia oncologică, dar nu numai. Particularitatea acestor dureri este că sunt difuze, greu de localizat, iar conducerea impulsului dureros are loc prin intermediul unor plexuri nervoase numite plexuri nervoase autonome. Blocarea acestor plexuri nervoase este mai dificilă deoarece localizarea lor este în interiorul abdomenului, toracelui, bazinului sau la nivelul gâtului. Prin urmare pentru a ajunge la ele este nevoie de ghidaj imagistic, de rutină se utilizează CT-ul sau ecograful.
Anestezicul local depus în jurul acestor plexuri nervoase blochează conducerea nervoasă, iar dacă există o ameliorare a durerii se poate decide ulterior conduita terapeutică. În cazuri atent selecționate aceste plexuri nervoase pot fi distruse chimic sau termic pentru a bloca transmiterea impulsului dureros (cancerul de pancreas, cancerul hepatic, cancerul gastric), prin urmare pentru a ameliora durerea.
Anestezicul local depus în jurul acestor plexuri nervoase blochează conducerea nervoasă, iar dacă există o ameliorare a durerii se poate decide ulterior conduita terapeutică. În cazuri atent selecționate aceste plexuri nervoase pot fi distruse chimic sau termic pentru a bloca transmiterea impulsului dureros (cancerul de pancreas, cancerul hepatic, cancerul gastric), prin urmare pentru a ameliora durerea.
Nevralgia pudendală este o durere cronică, superficială sau profundă, care apare la nivelul bazinului și a regiunii perineale, durere ce se agravează în general, în poziția așezat. Aceasta se manifestă de cele mai multe ori prin dureri de tip neuropat, dureri descrise printr-o senzație de arsură, apăsare, amorțeală, înțepătură puternică, dureri severe în zona genitală. După eliminarea unor cauze specifice de către un medic urorlog sau ginecolog, pacientul poate beneficia de un RMN de bazin, o consultație cu un neurolog și o consultație specializată în Centrul Integrat de Terapia Durerii, unde specialiștii noștri pot propune un tratament pluridisciplinar. Citește mai mult!
SOLUȚII - Proceduri terapeutice după diagnosticarea durerii
Odată cunoscută sursa durerii, specialiștii în terapia durerii vor recomanda proceduri suplimentare. Marea majoritate a procedurilor pot face ca durerea să dispară sau, în cazurile severe ca de exemplu la pacienții cu multiple operații pe coloană, să aibă o atenuare remarcabilă. Printre cele mai frecvent utilizate proceduri terapeutice sunt:
Ablația termică prin radiofrecvență sau ablația termică RF folosită în terapia durerii este o procedură în care, cu ajutorul anesteziei locale, se utilizează un ac special al cărui vârf se încălzește la o temperatură controlată prin transformarea energiei electrice în energie termică. Vârful acului este plasat alături de nervii diagnosticați ca sursă a durerii. Acesta creează o temperatură relativ ridicată (80-85⁰C) pe un câmp de câțiva milimetri. Implicit și nervul care conduce durerea este ablat adică devine nefuncțional pentru un interval de timp de ani de zile - fapt ce duce la întreruperea transmiterii durerii către creier. Termenul de ablație e un pic confuz pentru pacienți, e un fel de “tăiere temporară” a nervului, ca să fim mai plastici.
Aceste ablații se fac la multe structuri, câteva exemple fiind spondilartroza, gonartroza, coxartroza, nevralgii pudendale, nevralgii de trigemen, nevralgii postherpetice, nevralgii intercostale, precum și în oncologie când tumorile invadează structuri dureroase – spre exemplu, la cancerul pancreatic, genital, metastaze vertebrale și altele.
În denervarea prin radiofrecvență undele sunt utilizate pentru a deactiva nervi responsabili de inervația senzitivă anumitor articulații precum cea a genunchilor sau coloanei, dar și în patologii precum Nevralgia Trigeminală, post Zosteriană etc.
Aceste ablații se fac la multe structuri, câteva exemple fiind spondilartroza, gonartroza, coxartroza, nevralgii pudendale, nevralgii de trigemen, nevralgii postherpetice, nevralgii intercostale, precum și în oncologie când tumorile invadează structuri dureroase – spre exemplu, la cancerul pancreatic, genital, metastaze vertebrale și altele.
În denervarea prin radiofrecvență undele sunt utilizate pentru a deactiva nervi responsabili de inervația senzitivă anumitor articulații precum cea a genunchilor sau coloanei, dar și în patologii precum Nevralgia Trigeminală, post Zosteriană etc.
Radiofrecvența pulsată utilizată în cadrul terapiei durerii este la fel ca ablația termică prin radiofrecvență din punct de vedere al procedurii, singurul lucru care diferă între cele două este tipul de energie furnizată. În cazul acesta, energia furnizată este intermitentă și mai scăzută (42-45⁰C). Se emite un câmp magnetic de către vârful acului în locul unei temperaturi ridicate – câmp care interacționează cu neuronul sau plexul nervos și modifică transmiterea durerii. Se practică pe nervi micști cum ar fi nervii spinali, nevralgia Arnold, sindromul de durere pelvină.
Tratamentul intervențional al durerii își are originea în anestezia regională, dar actualmente a evoluat într-o supraspecializare a medicilor care s-au orientat spre acest domeniu. Utilizând diferite tehnici minim-invazive pentru a bloca, distruge sau a modula căile de transmitere a durerii putem diagnostica sau întrerupe generatorul durerii. Una dintre cele mai frecvente proceduri cu rol atât diagnostic, cât și terapeutic este infiltrația epidurală.
Infiltrațiile epidurale au fost concepute cu scopul de a ameliora durerea acută, actualmente cateterul montat în spațiul peridural este utilizat pentru analgezia intra și postoperatorie în cadrul intervențiilor chirurgicale.
Infiltrațiile epidurale au fost concepute cu scopul de a ameliora durerea acută, actualmente cateterul montat în spațiul peridural este utilizat pentru analgezia intra și postoperatorie în cadrul intervențiilor chirurgicale.
Unele patologii generează durere printr-un mecanism de compresie mecanică sau inflamație. Astfel apare durerea în cadrul herniilor de disc, durerile articulare, tendinopatiilor. Dacă există un răspuns inflamator acesta poate fi ameliorat prin administrarea de antiinflamatoare, iar secundar și durerea este ameliorată. Antiinflamatoarele administrate pe cale orală se absorb în intestin și sunt apoi distribuite în tot corpul, o parte din doză ajunge și la zona inflamației prin intermediul vaselor de sânge. În cazul infiltrației epidurale cu corticosteroid, antiinflamatorul este depus în locul inflamației sau în vecinătatea acestuia pentru a reduce inflamația și prin urmare pentru a ameliora durerea.
Aceste infiltrații se fac sub ghidaj fluoroscopic, adică cu radiații, pentru a confirma reperele anatomice și pentru a verifica distribuția substanței injectate utilizând o substanță de contrast, care ne confirmă dacă substanța ajunge unde vrem noi.
Un mit medical frecvent perceput de pacient este riscul adminstrării acestor steroizi. E de precizat că medicația are un efect primordial local și minim sistemic (la nivelul întregului corp). Față de steroidul adminstrat pe gură, intravenos sau muscular, steroidul ghidat are maximă acțiune locală, iar sistemic reduce semnificativ riscul de hipertensiune, depresie suprarenală, osteoporoză sau hiperglicemie. Aceasta este ușor susținută de faptul că pacienții diabetici, dependenți de insulină, pot avea rar variații ale glicemiei, ceea ce în cazul terapiei sistemice este o mare problemă. Riscul de osteoporoză este real DOAR dacă aceste infiltrații sunt repetate frecvent – de peste 3-4 ori pe an, 2-3 ani la rând.
Aceste infiltrații se fac sub ghidaj fluoroscopic, adică cu radiații, pentru a confirma reperele anatomice și pentru a verifica distribuția substanței injectate utilizând o substanță de contrast, care ne confirmă dacă substanța ajunge unde vrem noi.
Un mit medical frecvent perceput de pacient este riscul adminstrării acestor steroizi. E de precizat că medicația are un efect primordial local și minim sistemic (la nivelul întregului corp). Față de steroidul adminstrat pe gură, intravenos sau muscular, steroidul ghidat are maximă acțiune locală, iar sistemic reduce semnificativ riscul de hipertensiune, depresie suprarenală, osteoporoză sau hiperglicemie. Aceasta este ușor susținută de faptul că pacienții diabetici, dependenți de insulină, pot avea rar variații ale glicemiei, ceea ce în cazul terapiei sistemice este o mare problemă. Riscul de osteoporoză este real DOAR dacă aceste infiltrații sunt repetate frecvent – de peste 3-4 ori pe an, 2-3 ani la rând.
Administrarea anestezicului local în spatiul epidural este o tehnică utilizată de rutină, mai ales în obstetrică, pentru analgezie. În cadrul durerilor cronice putem utiliza anestezicul local depus epidural pentru a stabili dacă durerea este determinată sau condusă la acel nivel. În urma unui bloc pozitiv putem ulterior decide conduita terapeutică.
Pornind de la principiul că organismul uman are capacitatea și resursele de a se vindeca, au fost puse bazele unor noi tehnici de regenerare utilizate în mai multe domenii medicale printre care pionier este și de aceasta dată Terapia Durerii.
Printre acestea se numără PRP, Celulele stem și Proloterapia. Sunt terapii noi, cu evidență medicală limitată, dar care crește de la lună la lună.
PRP-ul, sau plasma rich platelets (plasma concentrate, bogată în trombocite), este o metodă de injectare a unui sânge autolog (de la același pacient) bogat în trombocite.
Odată injectate în locul patologiei, acestea au capacitatea de a crește vascularizarea și, implicit, de a atrage factori de creștere care să regenereze țesutul afectat. PRP-ul a fost folosit cu succes în tratamentul problemelor articulare, musculare, a ligamentelor și tendoanelor, fiind de obicei mai potrivit fazelor incipiente.
Se poate injecta inclusiv discal dar la acest moment, evidența este foarte limitată.
Printre acestea se numără PRP, Celulele stem și Proloterapia. Sunt terapii noi, cu evidență medicală limitată, dar care crește de la lună la lună.
PRP-ul, sau plasma rich platelets (plasma concentrate, bogată în trombocite), este o metodă de injectare a unui sânge autolog (de la același pacient) bogat în trombocite.
Odată injectate în locul patologiei, acestea au capacitatea de a crește vascularizarea și, implicit, de a atrage factori de creștere care să regenereze țesutul afectat. PRP-ul a fost folosit cu succes în tratamentul problemelor articulare, musculare, a ligamentelor și tendoanelor, fiind de obicei mai potrivit fazelor incipiente.
Se poate injecta inclusiv discal dar la acest moment, evidența este foarte limitată.
CELULELE STEM sunt celule care există în corpul nostru încă de la începutul vieții embrionice. Acestea au rolul de a repara țesuturile, în special pe cele uzate, și fac asta în fiecare zi de când ne naștem și până murim în diverse grade de complexitate.
Organismul are capacitatea de a se regenera complet o dată la 6 ani, regenerare care, pe măsură ce îmbătrânim, devine tot mai lentă. Țesuturile afectate odată cu trecerea timpului, prin scăderea vascularizației, reduc și capacitatea de aport a acestor factori de creștere, împiedicând astfel și vindecarea lor. Prin injectarea de celule stem direct în zona afectată țesutul primește toate resursele pentru a grăbi vindecarea și încetini procesul de deteriorare.
Celulele stem sunt celule tinere recoltate din țesutul adipos (printr-un procedeu special) și care, injectate GHIDAT, adică țintit la locul patologiei, au capacitatea de a se transforma în celulele formatoare de țesut nou. Ele pot repune bazele unui nou țesut dar și înlocui celulele moarte, deja prezente, și de a reduce inflamația locală care este unul din factorii principali în percepția durerii.
Celulele stem au fost folosite cu o rată de succes de peste 85% în problemele articulare (gonartroză, coxartroză) dar și de afectare de tendon, ligament sau muscular, în stadii mai avansate.
Organismul are capacitatea de a se regenera complet o dată la 6 ani, regenerare care, pe măsură ce îmbătrânim, devine tot mai lentă. Țesuturile afectate odată cu trecerea timpului, prin scăderea vascularizației, reduc și capacitatea de aport a acestor factori de creștere, împiedicând astfel și vindecarea lor. Prin injectarea de celule stem direct în zona afectată țesutul primește toate resursele pentru a grăbi vindecarea și încetini procesul de deteriorare.
Celulele stem sunt celule tinere recoltate din țesutul adipos (printr-un procedeu special) și care, injectate GHIDAT, adică țintit la locul patologiei, au capacitatea de a se transforma în celulele formatoare de țesut nou. Ele pot repune bazele unui nou țesut dar și înlocui celulele moarte, deja prezente, și de a reduce inflamația locală care este unul din factorii principali în percepția durerii.
Celulele stem au fost folosite cu o rată de succes de peste 85% în problemele articulare (gonartroză, coxartroză) dar și de afectare de tendon, ligament sau muscular, în stadii mai avansate.
PROLOTERAPIA, cunoscută ca terapia proliferativă, constă în injectarea unui factor iritant la locul afectat, cu scopul creșterii vascularizației și aportului de substanțe nutritive. Pe parcursul a câtorva ședințe țesutul va avea capacitatea de a se regenera.
Toate aceste tehnici pot fi folosite separat sau combinate cu scopul de a grăbi și repara țesuturile afectate.
DISCECTOMIA PERCUTANĂ Disc Fx (popular dar greșit numită nucleoplastie)
Discul FX este un sistem inovator ce permite abordarea, în condiții de siguranță și eficacitate, a unuia sau mai multor discuri SIMPTOMATICE fără afectarea structurilor din jur. Această metodă a terapiei durerii îți oferă o opțiune în cazul în care tratamentul conservator a eșuat sau este depășit pentru a evita o intervenție chirurgicală majoră cu implicații ireversibile asupra anatomiei coloanei vertebrale. Indicația este durerea de spate severă de cauză discală sau hernii mici nerupte simptomatice. Este o procedură de acces minimal efectuată în ambulatoriu, iar avantajul este că pacientul poate pleca acasă în aceeași zi.
Procedura constă în trei faze: în primă fază, discul este accesat cu un ac special, se dilată cu o teacă de 3 mm prin care se îndepărtează mecanic o parte din țesutul interior degradat. Apoi, folosind o sondă de radiofrecvență, discul dureros este denervat și fisurile din disc sunt sigilate pentru a minimiza riscul de a hernia.
Discul FX este un sistem inovator ce permite abordarea, în condiții de siguranță și eficacitate, a unuia sau mai multor discuri SIMPTOMATICE fără afectarea structurilor din jur. Această metodă a terapiei durerii îți oferă o opțiune în cazul în care tratamentul conservator a eșuat sau este depășit pentru a evita o intervenție chirurgicală majoră cu implicații ireversibile asupra anatomiei coloanei vertebrale. Indicația este durerea de spate severă de cauză discală sau hernii mici nerupte simptomatice. Este o procedură de acces minimal efectuată în ambulatoriu, iar avantajul este că pacientul poate pleca acasă în aceeași zi.
Procedura constă în trei faze: în primă fază, discul este accesat cu un ac special, se dilată cu o teacă de 3 mm prin care se îndepărtează mecanic o parte din țesutul interior degradat. Apoi, folosind o sondă de radiofrecvență, discul dureros este denervat și fisurile din disc sunt sigilate pentru a minimiza riscul de a hernia.
Vertebroplastia – se aplică pentru vertebrele tasate sau fracturate din cauza osteoporozei sau a metastazelor vertebrale. Este o intervenție de zi, cu anestezie locală și sedare, prin care se pune un ac/trocar în corpul vertebral prin care se injectează ciment care sudează/stabilizează vertebra. În cazul tumorilor, pacientul trebuie să facă apoi radioterapie sau chimioterapie după cum recomandă medicul oncolog.
Kyphoplastia/chifoplastia – are aceeași indicație ca și vertebroplastia, numai că și înalță vertebra colapsată, având un risc mai mic de complicații și anume riscul de embolizare cu ciment.
Se aplică metastazelor vertebrale având avantajul că tumora locală este distrusă termic. În funcție de mărimea tumorii, aceasta poate fi o soluție locală complet terapeutică, nemaiavând nevoie de operații mari chirurgicale sau radioterapie. În cazul tumorilor mari, cu risc mare operator, evoluția se încetinește radical dând timp pacientului să facă terapii complementare gen radioterapie, chimioterapie (precum în cazul vertebroplastiei). Este tot o intervenție de zi. Se evită astfel intervențiile chirurgicale majore precum corpectomia cu reconstrucție care și ele frecvent, nu sunt curative local, implică riscuri și complicații majore și recuperare prelungită și, de multe ori, împiedică aplicarea de terapii complementare vitale.
Epiduroscopia – un cateter special este introdus prin sacru în canalul spinal (în cazul durerilor de spate) cu sedare și sub anestezie locală și cu ajutorul razelor X. Un endoscop este introdus prin ac, iar țesutul fibros este îndepărtat utilizând ablația laser sau prin radiofrecvență. Este o inervenție care ajută un procent mare de pacienți disperați cu durere după operațiile pe coloană – sindrom postlaminectomie, stenoze moderate de canal spinal, hernii mici.
Discectomia endoscopică Percutanată – sub controlul razelor X, este introdus un ac la nivelul herniilor mari și migrate. Pe acest ac, printr-o serie de dilatări succesive se plasează endoscopul spinal la nivelul discului patologic și se extrage fragmentul herniat. Este o intervenție care are rezultate deosebit de bune inclusiv la pacienții deja operați de hernie și care reherniază!
Afecțiunile de coloană au devenit o epidemie la nivel mondial în țările dezvoltate, ca și consecință a sedentarismului, obezității sau a suprasolicitării necontrolate a corpului. Când măsurile conservative eșuează, alternativa operației devine inevitabilă.
Standardul mondial operator este intervenția deschisă efectuată sub microscop - microdiscectomia. Se numește deschisă pentru că se practică o incizie mai mare de 3-4 cm cu depărtătoare și care disecă musculatura stabilizatoare, fasciile și acoperișul osos și ligamentar care protejează canalul spinal.
În cadrul tehnicilor deschise există tehnici mai noi de operații - endoscopice - mai puțin invazive, dar care, ca și microdiscectomia, creează pentru chirurg un abord median, sacrificând structuri stabilizatoare ale coloanei de aici și problemele pe termen lung generate de abordul “pe mijlocul” coloanei.
Revoluția mondială în managementul coloanei este legată de a adresa modificările severe din canalul spinal cu un minim de afectare a stabilității coloanei și a structurilor ei. Acest lucru este posibil DOAR prin intervențiile percutante endoscopice – sistem închis – care, printr-un abord lateral prin spații anatomice deja existente, permite accesul în canal. Prin mini-incizii de 5 mm și dilatarea traiectului fără a tăia niciun mușchi, se permite introducerea unui canal de lucru îngust prin care, sub vizualizare directă, se diagnostichează patologia, apoi se tratează, miniminvaziv, cauza. Se extrag fragmente mari herniate inclusiv sechestre mari, se frezează osteofite, se coagulează și pulverizează țesuturi care au crescut în exces, eliberând astfel nervii care sunt “sugrumați”. Mai nou devine posibil inclusiv adresarea patologiei tumorale de canal spinal.
În cadrul tehnicilor deschise există tehnici mai noi de operații - endoscopice - mai puțin invazive, dar care, ca și microdiscectomia, creează pentru chirurg un abord median, sacrificând structuri stabilizatoare ale coloanei de aici și problemele pe termen lung generate de abordul “pe mijlocul” coloanei.
Revoluția mondială în managementul coloanei este legată de a adresa modificările severe din canalul spinal cu un minim de afectare a stabilității coloanei și a structurilor ei. Acest lucru este posibil DOAR prin intervențiile percutante endoscopice – sistem închis – care, printr-un abord lateral prin spații anatomice deja existente, permite accesul în canal. Prin mini-incizii de 5 mm și dilatarea traiectului fără a tăia niciun mușchi, se permite introducerea unui canal de lucru îngust prin care, sub vizualizare directă, se diagnostichează patologia, apoi se tratează, miniminvaziv, cauza. Se extrag fragmente mari herniate inclusiv sechestre mari, se frezează osteofite, se coagulează și pulverizează țesuturi care au crescut în exces, eliberând astfel nervii care sunt “sugrumați”. Mai nou devine posibil inclusiv adresarea patologiei tumorale de canal spinal.
Rizotomia endoscopică – sub ghidarea razelor X, un endoscop este plasat în zona ramificației mediane a nervului spinal. Ulterior, țesutul din jurul ramurii este vizualizat, apoi se disecă cu un dispozitiv steril pentru a permite vizualizarea structurii nervului. În cele din urmă, ramura mediană este coagulată cu o sondă de radiofrecvență sub vizualizarea directă a unui endoscop. Avantajul față de procedeul similar cu ac este o durată mult mai lungă a rezoluției durerii.
Foraminoplastia endoscopică – se aplică în cazul stenozei nervului la ieșirea din canalul spinal. Alternativa de decompresie chirurgicală este o operație mare cu anestezie generală, IMPLANT DE SURUBURI și cage-uri, o mare deteriorare a stabilității musculare a coloanei care este critică în evoluția ulterioară a pacientului, și nu în ultimul rând recuperare lungă. În acest caz, prin abord lateral se lărgește gaura pe unde ies rădăcinile nervoase fără a deteriora stabilitatea coloanei vertebrale cum se întâmplă în cazul operațiilor deschise.
Neurostimulatorul medular – este o intervenție pentru pacienții cu dureri severe, complexe tip sindrom postlamincectomie, distrofie simpatică reflexă – complex regional pain syndrome. Este un implant în canalul vertebral care, asemeni unui pacemaker cardiac, stimulează cordoane nervoase pentru a diminua percepția durerii în creier. Este o penultimă soluție pentru pacienții care sunt disperați de durere și nimic nu a funcționat până la acest moment.
Este ultima soluție posibilă pentru pacienții care nu răspund la nicio intervenție și care nu tolerează opioidele/morfina pe cale orală. Este tot o intervenție de zi care constă în implantarea unui mic rezervor în peretele abdominal și a unui cateter care merge în canalul spinal. Acest rezervor este umplut periodic, după nevoia pacientului, principalul avantaj fiind acela că dozele de narcotice sunt infime obținându-se același rezultat precum în cazul administrării orale – efectele secundare sunt net inferioare și asumabile de către pacient.
Neurostimulatorul medular – este o intervenție pentru pacienții cu dureri severe, complexe tip sindrom postlamincectomie, distrofie simpatică reflexă – complex regional pain syndrome. Este un implant în canalul vertebral care, asemeni unui pacemaker cardiac, stimulează cordoane nervoase pentru a diminua percepția durerii în creier. Este o penultimă soluție pentru pacienții care sunt disperați de durere și nimic nu a funcționat până la acest moment.Citește mai mult!
Ketamina este o substanță psihotropă ce aparține unui grup de medicamente numite anestezice generale, utilizate pentru a induce starea de somn în cursul unei intervenții chirurgicale. Este folosită pentru uz uman încă din anul 1950.
Ketamina are proprietăți analgezice și este recomandată în tratamentul durerii cronice (durere persistentă peste 3 luni, conform Asociatiei Internaționale pentru Studiul Durerii -IASP). Aceasta acționează prin blocarea receptorilor NMDA de glutamat și glicină, principalii neurotransmițători ai durerii la nivel medular. Aceasta poate fi administrată atât fracționat, în doze zilnice, cu pauze, cât și sub formă de infuzie continuă pe cale intravenoasă sau subcutanată.Citește mai mult!
Ketamina are proprietăți analgezice și este recomandată în tratamentul durerii cronice (durere persistentă peste 3 luni, conform Asociatiei Internaționale pentru Studiul Durerii -IASP). Aceasta acționează prin blocarea receptorilor NMDA de glutamat și glicină, principalii neurotransmițători ai durerii la nivel medular. Aceasta poate fi administrată atât fracționat, în doze zilnice, cu pauze, cât și sub formă de infuzie continuă pe cale intravenoasă sau subcutanată.Citește mai mult!
Tratamentul este utilizat, în principal, în terapia dureriilor cronice, în psihiatrie, în neurologie, dar și în reabilitare funcțională sau cercetare neurofiziologică. Procedura de SMT este disponibilă, în primul rând dar nu numai, pentru situații în care tratamentele convenționale au fost epuizate sau nu mai dau rezultatele cerute. Tehnica este complementară tratamentului deja prescris de către medicul specialist în Terapia Durerii și își dovedește eficacitatea prin controlarea nivelului durerilor cronice de fond, dar și a crizelor dureroase.Citește mai mult!
Apelează cu încredere la terapia durerii. Specialiștii noștri îți vor face investigații complete și complexe pentru a descoperi cauza durerii și pentru a-ți prescrie un plan de tratament personalizat*.
*Atât tratamentele cât și rezultatele vor diferi de la persoană la persoană în funcție de complexitatea cazului.
